Graficul Eurostat nu este o opinie, nu este propagandă și nu poate fi combătut prin comunicate de presă. Este o fotografie rece a realității economice europene: România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Nu „printre cele mai mari”. Nu „în linie cu regiunea”. Cea mai mare.
În timp ce majoritatea statelor UE se află între 2% și 4%, România sare la peste 8,5%, dublu față de media europeană și la ani-lumină de economiile stabile. Acesta este punctul de plecare al guvernului condus de Ilie Bolojan, iar orice analiză onestă trebuie să pornească de aici, nu din promisiuni.
Inflația României nu este un accident. Este o politică acumulată
Inflația actuală nu a „apărut”. Ea este rezultatul direct al:
•anilor de deficite bugetare mascate;
•cheltuielilor publice scăpate de sub control;
•creșterilor artificiale de venituri fără acoperire în productivitate;
•refuzului sistematic de a reforma aparatul bugetar.
Statul român a cheltuit mai mult decât a produs, a promis mai mult decât a putut susține și a amânat reformele până când nota de plată a devenit inevitabilă. Acea notă de plată se numește astăzi inflație.
Guvernul Bolojan: austeritate declarată, reformă amânată
Guvernul a ales calea cea mai la îndemână: creșterea veniturilor prin taxe și eliminarea facilităților. Aceasta este o măsură rapidă, contabil eficientă și politic prezentabilă drept „responsabilitate fiscală”.
Problema este alta:
taxele NU reduc inflația pe termen scurt. Dimpotrivă, o alimentează.
Când statul crește taxe:
•firmele cresc prețuri;
•costurile se transferă către consumatori;
•inflația este împinsă artificial în sus.
Așadar, paradoxul actual este simplu:
guvernul spune că luptă cu inflația, dar instrumentul principal folosit o întreține.
Deficitul: corectat pe hârtie, nu în structură
Reducerea deficitului bugetar este obiectivul central al actualei guvernări. Însă există două modalități de a reduce deficitul:
1.prin reformă structurală – tăieri reale de cheltuieli, reorganizare, eliminarea risipei;
2.prin presiune fiscală – taxe mai mari într-o economie deja fragilă.
Până acum, guvernul a ales majoritar varianta a doua.
Nu vedem:
•o reformă profundă a salarizării publice;
•o evaluare reală a sporurilor;
•desființări de agenții inutile;
•restructurări care să doară politic.
Vedem, în schimb:
•taxe mai mari;
•presiune pe mediul privat;
•sacrificarea consumului intern.
Aceasta nu este reformă. Este amânarea reformei pe seama populației.
România nu este ca restul UE – și exact asta e problema
Guvernul invocă adesea contextul european. Dar graficul Eurostat arată exact contrariul: România nu mai este „în trend” cu Europa.
Statele care au inflație mică:
•au disciplină bugetară;
•au predictibilitate fiscală;
•au reforme făcute la timp.
România:
•a evitat reformele;
•a politizat bugetul;
•a transformat statul într-un angajator supradimensionat.
Inflația mare nu este doar o problemă economică. Este un eșec de guvernanță.
Poate Guvernul Bolojan să reducă inflația?
Răspunsul onest este: nu prin măsurile actuale, nu suficient și nu rapid.
Inflația poate scădea:
•lent, prin efect de bază;
•conjunctural, dacă cererea se prăbușește;
•temporar, dacă populația este forțată să consume mai puțin.
Dar scăderea sănătoasă a inflației apare doar când:
•statul cheltuie mai puțin;
•nu doar colectează mai mult;
•reformează ceea ce produce pierderi.
Fără asta, România va rămâne în coada Europei, indiferent câte comunicate va emite Ministerul Finanțelor.
Adevărul incomod
Guvernul Bolojan nu este lipsit de bună-credință. Dar bună-credința nu ține loc de politică economică solidă.
Dacă actuala strategie continuă:
•deficitul poate fi cosmetizat;
•inflația va scădea lent și fragil;
•populația va suporta costul integral.
România nu are o problemă de taxe.
România are o problemă de stat prea mare, prea scump și prea ineficient.
Iar până când guvernarea va avea curajul să spună acest adevăr și să acționeze în consecință, orice discurs despre stabilitate și convergență europeană rămâne pură retorică.
Aurel Badea
