Autor: Ciprian Purice
Când s-a făcut coaliția PSD-PNL, acum doi ani, un singur lucru spus de politicieni a părut ca fiind adevăratul motiv și fundamentul acestei structuri: „stabilitatea politică”. Vechii adversari politici au renunțat la orgoliile și invectivele recente și au furnizat o soluție viabilă, îmbrățișată unanim. N-au mai contat indivizii, persoanele, funcțiile, ci proiectul în sine. Și acum de ce ar fi altfel? Nu mai avem nevoie de stabilitate? Nu mai avem crize peste crize, ba chiar s-a ivit și un război la graniță? De ce ar fi fundamental ca Ciolacu să ajungă premier și Ciucă să scape de prigoana zilnică ca prim-ministru, scufundându-se în scaunul domol de șef la Senat?
Discuția politică recentă se concentrează prea mult pe indivizi și nu pe fenomene. Coaliția PSD-PNL nu s-a făcut pentru Iohannis, nici pentru Ciolacu și nici pentru Ciucă. Cu atât mai puțin, pentru cele două partide. O Românie neguvernată, cu haos pe scena politică ar fi fost ținta perfectă. Și pentru ăia, și pentru ceilalți. Iar pe fondul încleștării geopolitice în mijlocul căreia ne aflăm, din nou (parcă e un blestem al istoriei!), dezastrul ar fi fost iminent. De asta s-a făcut coaliția. Însă toată intelighenția sare peste premise și trăncănește despre dezvoltări. Toată lumea se pricepe la dezvoltări. Dar rămâne întrebarea: cine a reușit să-i așeze la aceeași masă pe Iohannis și pe Ciolacu? Cine a avut atâta forță de convingere încât acești adversari declarați și-au înghițit fiecare cuminte broasca, spre uluirea tuturor actorilor, și interni, și externi? Bruxelles-ul? Unchiul Sam? Greu de crezut. Pentru că Factorul Extern tocmai girase, după alegerile din 2020, „coaliția pierzătorilor” încropită de Klaus Iohannis împotriva tuturor regulilor democrației. Motiv pentru care nici nu a funcționat. Mai mult asemenea produse de laborator, artificiale prin esență, nu puteau fi disimulate la nesfârșit. În funcții de execuție nu prea merge cu lozinci și tehnici de PR. Administrația funcționează cu oameni care știu cel puțin să se integreze. Alogenii nu reușesc nici măcar acest minim obiectiv elementar. Aici a fost marea eroare strategică a Factorului Extern, s-a grăbit și și-a expus produsele, la guvernare. Funcția publică înseamnă, înainte de toate, expunere. Cu așa o pradă ușoară Factorul intern nu a avut altceva de făcut decât să spargă taina. Să disipeze vraja atent ticluită! Să ne arate tuturor adevărata valoare a produselor la care Factorul extern trudește de atâția ani. Și s-a mai văzut ceva, că România nu este sat fără câini.
De la USL-ul lui Crin și Ponta la USL-ul lui Ciucă și Ciolacu
Așa s-a ajuns la fatidicul moment din toamna lui 2021 când efectiv altă soluție viabilă nu era posibilă. Deci, această coaliție nu este o minune mistică și nici o încropeală de moment. Ci rezultatul unui efort îndelungat al Factorului intern. Un efort cu repetiție, o continuare a primei coaliții PSD-PNL: USL-ul din vremea lui Crin și Ponta. Păi hai să ne amintim cum a apărut acel produs politic excepțional, despre care, la fel ca acum, nimeni nu s-a obosit să-i descifreze premisele.
Să ne amintim cum în iarna lui 2011-2012 Traian Băsescu era cel mai puternic om din România. Avea serviciile, justiția, guvernul – adică banii. Nimeni nu mișca în front. În mai puțin de cinci luni avea să piardă tot. În șapte luni avea să-și piardă inclusiv mandatul de președinte. De unde atâta forță și înțelepciune în cele două partide, dintr-o dată, impotente în atâția ani de guvernări succesive Boc, măcinate de proteste de amploare și scandaluri nesfârșite? Cine i-a trecut pe steroizi pe Crin Antonescu și Victor Ponta care, din „ciuca bătăilor” lui Traian Băsescu, aveau să devină cei care îl îngroapă politic? Pe el și regimul său. Răspunsul e același: Factorul intern. Să ne amintim că și atunci i se rezervase României statutul de colonie. Să nu uităm că regionalizarea a fost blocată, în ultimul moment, la Curtea Constituțională. La fel, comasarea alegerilor, care ar fi perpetuat regimul Băsescu la putere. Iar ca confuzia să fie totală, aceeași Curte Constituțională l-a salvat pe Băsescu de la demiterea prin referendum. Pentru că proiectul nu era despre persoane. Nu era despre o vendetă asupra lui Traian Băsescu. Ci despre fenomene și evoluții. Proiectul USL de atunci a fost instrumentul prin care trebuia îngropat regimul Băsescu. Atât. Pentru că regimul Băsescu se instalase confortabil ca stăpân asupra coloniei. Ori România nu poate fi colonie.
Deci, proiectul PSD-PNL de acum, acest USL 2.0, a apărut ca soluție într-un moment în care România risca iarăși să se potcovească cu statutul de colonie. Factorul intern este cel care a oprit acest fenomen. Aiasta nu se poate majestate! România nu poate fi colonie. Poate fi jefuită, umilită, hărțuită, dar nu colonie. Însă meciul nu s-a încheiat, e doar o etapă, întrucât factorul extern nu poate opera decât cu colonii. Experiența sa în acest sens, de peste 200 de ani, îi este definitorie. De aici și atacurile constante la adresa coaliției. Care opoziție? Nici vorbă! Factorul extern reprezintă adevărata opoziție și încearcă spargerea colaborării dintre PSD și PNL. Mai ales că, fiecare zi de existență a sa pecetluiește soarta alegerilor din 2024, aducând victoria în siajul acestei construcții politice complet atipică, dar profund românească.
PP-DD, AUR și rolul din 2024
Însă nu se rezumă totul la PSD-PNL, ci se mai operează și cu sprijinul altor instrumente. În 2020, am avut surpriza AUR. În 2012, PP-DD-ul lui Dan Diaconescu. Structuri politice miraculoase apărute de nicăieri, dar fix la momentul potrivit, cu rolul de „partid bidon”. În 2012, voturile PD-L au mers spre PP-DD, lăsând în ruină proiectul politic pe care s-a bazat regimul Băsescu. La ultimele alegeri, AUR a smuls voturi de la USR și de la PNL, fix cât a fost necesar ca cele două partide iohanniste să nu poată face o majoritate confortabilă. Așa cum era planul: patru ani de Guvernul meu, Parlamentul meu, Colonia mea! Deci, atât PP-DD, cât și AUR, privite ca instrumente tactice similare, nu sunt coincidențe sau evoluții aleatorii, ci produse la care s-a lucrat metodic. Dovadă că PP-DD a dispărut la fel de repede și miraculos cum a apărut, după ce și-a îndeplinit scopul, iar creatorul său pedepsit cu mânie (de Factorul extern!). Nu știm dacă la fel se va întâmpla cu AUR, însă e cert că va avea un rol fundamental la alegerile din 2024, ca parte a unei ultime soluții, dacă proiectul PSD-PNL nu va rezista și va fi distrus, între timp, de către Factorul Extern.
Deci, n-am fi fost astăzi aici, în această formulă politică, dacă PNL și Iohannis n-ar fi fost „ajutați” să piardă alegerile din 2020, proiect în care nimeni nu poate contesta rolul esențial jucat de AUR. Ulterior disoluția a mers în cascadă. Iohannis și-a forțat ultima carte și a încropit „coaliția pierzătorilor”, un proiect mort din fașă, dar care a fost permis în jocul politic, tocmai pentru a putea fi exterminate, cu ușurință, toate produsele politice alogene aflate în slujba factorului extern. Ori după atâtea eforturi, cu o evoluție întinsă pe atâția ani, crede cineva că această construcție politică se va bloca în ambiții personale? Sau vise de preamărire? Am stabilit deja că PSD-PNL nu este despre indivizi sau partide, ci despre faptul că România nu poate fi colonie. Nu v-ați învățat lecția de la primul USL și modalitatea în care a fost spart? Și ce a urmat după? Atunci erau viciile cronice ale lui Crin și oportunismul lui Ponta. Acum se apasă pe problemele de biografie ale lui Ciucă și vanitatea lui Ciolacu. Totul ca să fie readus în jocul politic Klaus Iohannis, prin desemnarea premierului. În acel moment, deși pare că avem totul sub control, situația poate deraia în câteva ore. Chiar dacă Factorul intern este acum mult mai puternic. Și Coldea și ai lui, trimiși la pensie. Factorul extern nu poate accepta „obrăznicia” României. Și așteaptă momentul critic pe care să-l exploateze. De asta rotația nu se va face. Pentru că nimeni nu mai face aceeași greșeală, ca în 2014. Și nimeni nu va risca să arunce în aer coaliția readucându-l în joc pe Klaus Iohannis. Are cineva certitudinea că nu va arunca România în haos, la porunca Factorului extern, așa cum a mai făcut-o? Eu nu!
