2.1 C
București
duminică, februarie 22, 2026
2.1 C
București
duminică, februarie 22, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriS-a stins din viață doamna Delia Budeanu, una dintre cele mai iubite...
Data publicării: octombrie 19, 2024 20:02

S-a stins din viață doamna Delia Budeanu, una dintre cele mai iubite prezentatoare TV ale României!

Data publicării: octombrie 19, 2024 20:02

DISTRIBUIE:

Una dintre cea mai cunoscute crainice din istoria Televiziunii Române de dinainte de ’90, populara și îndrăgita Delia Budeanu, s-a stins din viață sâmbătă, 19 octombrie 2024, înconjurată de întreaga familie.

Personalitate puternică a televiziunii naționale și înalt om de cultură, Delia Budeanu s-a născut pe 28 mai 1946 și a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în anul 1969, iar între anii 1970 și 1998 a fost crainic de televiziune la TVR.

Domnia sa a debutat la TVR în 1970, în cadrul programului 2, unde prezenta emisiuni ce includeau concerte simfonice. Decenii la rând, a fost prezența solară de pe micile ecrane, fiind arhicunoscută pentru zâmbetul cu care își întâmpina telespectatorii la știrile postului național de televiziune.

După decesul soțului său, Radu Budeanu, reputat jurnalist de politică externă, niponolog și iranolog, doamna Delia Budeanu s-a retras zece ani din viața publică.

În anul 2008, domnia sa a publicat – la editura Vremea – volumul Live despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune, într-o perioadă extrem de sumbră.

De altfel, între anii 2008 și 2012, a realizat emisiuni culturale la Antena 2 („Oamenii timpului nostru“) și la Money Channel („Întâlnirile Deliei Budeanu“).

În vara acestui an, doamna Delia Budeanu a publicat la Editura Curtea Veche, cea de-a doua carte a sa, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”.

Dincolo de lumea televiziunii, Delia Budeanu este cunoscută și pentru implicarea sa activă în promovarea culturii românești. Ea a sprijinit numeroase proiecte culturale și artistice și a organizat evenimente de amploare care au promovat artiști talentați. Unul dintre cele mai notabile proiecte în acest sens este „Festivalul Internațional de Film pentru Drepturile Omului”, care a devenit un eveniment de marcă în agenda culturală a României.

În plus, domnia sa a fondat și „Fundația Culturală Europa”, care susține artiștii și proiectele culturale de calitate. Fundația a sprijinit numeroase expoziții, concerte și spectacole cu impact semnificativ în dezvoltarea culturală a țării.

De altfel, cunoscuta crainică a fost un susținător activ al cauzelor sociale și umanitare. Ea a inițiat și susținut numeroase proiecte de caritate, contribuind la îmbunătățirea vieții multor persoane aflate în dificultate. Angajamentul ei în comunitate a fost recunoscut printr-o serie de premii și distincții, inclusiv titlul de „Ambasador al Bunăvoinței” acordat de către Organizația Națiunilor Unite.

Trupul iubitei prezentatoare TV va fi depus, duminică, ora 16.30, la Mănăstirea Cașin din București, iar înmormântarea va avea loc luni, la Mănăstirea Ghighiu.

Grupul de Presă Gândul este alături de familia îndoliată, căreia îi transmite sincere condoleanțe!

Dumnezeu să o odihnească în Lumina Împărăției Lui!

sursă: gandul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

ZIUANEWS prezintă 5 bombe din interviul lui Tucker Carlson cu ambasadorul...

Interviul lui Tucker Carlson cu ambasadorul în Israel, Mike Huckabee, a fost difuzat. În această conversație se regăsesc câteva "bombe" care vor detona spatiul...

BTI face cronica întâlnirilor recente din SUA ale lui Cătălin Predoiu....

Ca un înalt oficial român, din politică ori din structurile de forță ale statului, să aibă întrevederi cu directorul FBI nu e ceva cu...

Joseph Stiglitz prezintă 3 argumente ce indică scăderea economiei SUA!

Celebrul expert american Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, anunță un drum sumbru în următoarea perioadă pentru Donald Trump, la conducerea Americii....

20 000 de hectare de teren obținute prin acte false! (G4MEDIA)

La finalul anului trecut, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași l-a trimis în judecată pe gorjeanul Dumitru Contoloru (68 de ani), acesta fiind inculpat...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img