La finalul sezonului de emisiuni de la GOLD FM și la finalul anului 2025, marcat de evenimente politice interne (alegeri prezidențiale reluate, preluarea mandatului de către Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, respectiv de Ilie Bolojan la Guvern, măsuri de austeritate și declinul economiei, alegerile pentru Primăria Municipiului București) și de bombe geopolitice (revenirea lui Donald Trump la putere în SUA, proteste masive în mai multe state, dintre care amintim cazul Nepal ori cazul Serbiei, înțelegerile Putin-Trump negociate în Alaska, planul de pace al lui Trump pentru Ucraina și schimbarea zonelor de influență în structurarea Noii Ordini Mondiale), membrii Clubului de Gândire GOLD au realizat câte un top al personalităților interne și, respectiv, externe relevante ale anului 2025, cu o scurtă argumentație sau caracterizare
Locul 1 va fi evaluat cu 3 puncte, locul 2 cu 2 puncte, iar locul 3 cu 1 punct. La finalul reprizelor de stabilire a topurilor individuale, se va realiza un clasament global, în funcție de punctajele obținute.
În această a doua ediție a emisiunilor de final de an, jurnalista Sarmiza Andronic și-a prezentat și ea cele două topuri cu personalități interne și externe, primul mai atipic, întrucât nu există politicieni ori figuri publice în România care să merite primul loc, cu valențe pozitive.
„Este un dezastru și ducem cu adevărat lipsă de lideri. O să spun că pe locul 3, poate o să surprindă, am pus-o pe Elena Lasconi, pentru că ea s-a luptat și pentru că ea este perdantă. Tu știi că eu n-am fost o mare admiratoare a ei, doar că a rămas într-un partid care era foarte, foarte fragmentat. Nu a intrat în niciunul dintre grupurile din USR. A rămas pe linia ei. Faptul că se vorbește despre anularea alegerilor, sigur, și ea fiind unul dintre finaliști, îți dai seama că a afectat-o în mod direct. Totuși, a ieșit, s-a plâns, dar nu s-a victimizat prea mult. Sigur că nu știm cine ar fi ieșit președinte. Degeaba vorbim noi de anularea alegerilor și de ´președintele ales´, așa cum îi spun simpatizanții lui Călin Georgescu. Noi nu știm, totuși, care ar fi fost finalul dacă aceste alegeri ar fi avut loc. Ea s-a dus cumințică la primărie. Mă așteptam să fie mult mai vocală, dar faptul că stă și își vede în continuare de treabă mă face să o admir. Îi admir și dorința de a lupta, faptul că a intrat din nou în luptă în 2025… sigur, n-a câștigat, scorul ei a fost unul foarte mic, dar asta nu demonstrează decât că e foarte important cu cine te bați, pentru că ai văzut, în 2024, totuși a ajuns și a avut un scor uriaș. Și n-a fost scorul USR, a fost scorul ei. Conjunctura a contat foarte mult, dar faptul că a intrat din nou în luptă în 2025, mă face să o admir. Are curaj și, să ne înțelegem, partidul a vrut să o marginalizeze. A și marginalizat-o, ca să zic așa. Dar totuși a intrat, a luptat, a ascultat de consilierii ei, a dat acea poză. N-a știut să managerieze neapărat povestea asta. Numai că, repet, după ce a pierdut, s-a retras și și-a înțeles locul. Acum răspunde la întrebări atunci când televiziunile îi solicită asta. Pe de altă parte, voi nu o să puneți în acest top nicio femeie. Eu nu sunt o feministă, să fie foarte clar. Dar m-am uitat cu mare atenție la Elena Lasconi. Nu o văd încă în bătălia din 2026. Nu știu dacă va mai reveni sau nu. Probabil că nu o va mai face. Nu mai are partid oricum și a înțeles și ea ce înseamnă să nu ai partidul de partea ta. Însă nu, nu o văd revenind în 2026. Probabil că va rămâne pe aceeași poziție, primar, și din când în când își spune păsul, ca să zic așa.
Pe locul 2 este o doamnă pe care eu o admir foarte tare, poate oricine să-mi spună orice, eu o să rămân fermă pe poziție, și este vorba despre Lia Olguța Vasilescu. A fost extrem de relevantă în 2025, pentru că este singura din această țară care îi ține piept lui Bolojan, el fiind personajul negativ numărul 1 în această țară. Pur și simplu este pe forță, ca să zic așa. Din punct de vedere al administrației publice, nu are nicio legătură Olguța Vasilescu cu Bolojan. Pur și simplu îl bagă în buzunar, dacă-mi dai voie să folosesc termenul ăsta. Ce a făcut Olguța Vasilescu la Craiova este uriaș. Eu am văzut acum două zile o listă cu orașele din Europa care au avioane care vin la Craiova. Cert este că avem: Roma, Londra, Paris, Bruxelles, Madrid. Nu mi-a venit să cred când am văzut acea tabelă care era luată din aeroport. Pe lângă asta, există un aflux de cetățeni bulgari care o zi, două sau trei pe săptămână vin la Craiova pentru ca să petreacă timpul liber sau pentru ca să facă shopping, de la haine la alimente, astfel de servicii. Inclusiv fitness și wellness vin să facă în Craiova. E un aflux financiar foarte interesant. Îmi spunea cineva că nu a auzit o vorbă românească. A spus: pur și simplu e plin de bulgari, de sârbi, de englezi, ceea ce este mare lucru. Eu nu cred că s-a mai întâmplat așa ceva în România, nici măcar în Timișoara, când era capitală culturală. Plus că Olguța Vasilescu a avut curajul (și pentru asta o admir, repet) să se bată cu Bolojan. Ca să ne întoarcem la Craiova, avem restaurante de toate felurile: cu specific italian, și din Cehia, și din Slovacia, și efectiv tot ce vrei. Mai mult decât atât, a avut curajul ca o parte din oraș să-l lase pe mâna unor studenți de la Arte să-l picteze, să picteze niște blocuri. Dar, dincolo de asta, hai să ne întoarcem un pic la zona politică: într-un an în care foști lideri PSD s-au retras, alții au pierdut partidul, alții au devenit decorativi, dacă putem spune așa, Olguța Vasilescu a reușit să devină un pol informal de autoritate politică, fără să forțeze o funcție centrală. Ea rămâne acolo primar, dar se bate din poziția de președinte al Asociației Municipiilor din România și cred că o face foarte bine. Nu cred că este un personaj pe care să-l neglijăm. Olguța Vasilescu în 2025 nu a fost promovată. Nu, ea a rămas primar. Nu a fost cooptată, deși și-au dorit unii să o coopteze la centru sub o altă formă; evident, nu s-a reușit. Ea a rămas fermă pe poziție. Eu cred că ea este un personaj la care trebuie să te uiți cu foarte multă atenție.
Locul 1 eu nu l-am identificat.
În plan internațional, pe primul loc este Donald Trump, pentru că este cel care poate schimba cel mai rapid și radical arhitectura de securitate globală. Discursul său despre pace pare a nu fi chiar așa unul clasic. Nu e bazat pe instituții internaționale sau pe reguli comune, ci joacă efectiv în forță, pe negociere directă, se duce el și negociază. El este cel care dă cu pumnul în masă. Nu știu dacă face asta și cu Putin, pentru că s-au auzit tot felul de speculații. Eu, însă, merg pe ceea ce văd. Nu merg pe speculații de niciun fel. Asta văd la Trump. Când vorbește Trump despre oprirea războiului sau despre pace, el transmite un mesaj. N-ai cum să nu te uiți la el. Ce este interesant este că a avut întotdeauna un mesaj că Statele Unite nu vor mai plăti costurile ordinii globale dacă aceasta nu le aduce beneficii directe. N-ai cum să nu te uiți la un lider care se uită la propria țară. Sigur că această poziție pune presiune simultană pe Uniunea Europeană și pe Rusia. Uniunea Europeană este forțată să se descurce singură din punct de vedere militar și strategic, iar Rusia este cumva invitată la negocieri. S-a văzut în ultima perioadă: Trump nu urmărește pacea ca valoare morală, ci ca rezultat al supremației americane. În sensul ăsta, el destabilizează, sigur, vechile echilibre. Știe să joace. În același timp, totuși, creează oportunități pentru ceilalți doi actori. Vorbim aici de Rusia și de Uniunea Europeană. N-am cum să nu mă uit la el cu mare atenție.
Pe locul 2 va fi Xi Jinping, pentru că el nu este cel care declanșează ruptura, dar el știe să administreze cumva și discuțiile, acțiunile. Are o poziționare ciudată față de ambiguitatea americană și față de tensiunile dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Pentru că el știe că asta îi oferă Chinei un spațiu strategic ideal. Președintele Chinei promovează (l-am auzit de multe ori cu toții) o viziune despre pace ca stabilitate controlată, dacă vrei, fără ingerințe. El nu se prea bagă, iar ceea ce spune el este așa, pe termen lung. Dacă Trump negociază dur și Uniunea Europeană ezită, China se poziționează drept, ca un actor calm, predictibil și, dacă vrei, alternativ. Sigur că nu putem să nu ne uităm la relația dintre Xi și Putin, pentru că este esențială în contextul ăsta. Nu știu dacă e o relație de prietenie (cred că e mult spus), însă Xi știe să joace și vede această relație ca pe o utilitate geopolitică. China beneficiază de energie ieftină, beneficiază sigur și de o Rusie izolată de Europa și știe să profite de asta. Și Xi evită confruntarea directă cu Statele Unite, deși, din punctul meu de vedere, de mai multe ori a fost provocată. Toate conflictele, China le transformă într-un avantaj strategic propriu. Așa a jucat întotdeauna China.
Locul 3 (pentru că tot avem persoane publice în România care mă fac putinistă) este Putin. Nu pentru că ar fi slab, nu e pe locul 3 pentru că e slab, ci pentru că marja sa de manevră este un pic mai limitată. A fost forțat Putin de sancțiuni să rupă relația cu Uniunea Europeană și să se reorienteze spre Est. Aici nu a pierdut Rusia, ci Uniunea Europeană, și în acest proces el a demonstrat o capacitate de adaptare semnificativă. Economia Rusiei nu s-a prăbușit, iar statul a reușit să transforme izolarea într-un discurs de suveranitate și rezistență. Ne uităm cu atenție și aici. Această reziliență depinde în mare măsură de China. De asta nu pot să nu fac trimitere la China. Practic, axa Rusia-China, Putin-Xi, este cea care a restabilizat geopolitica mondială, care o luase în vrie în 2024. Această axă i-a dat posibilitatea lui Trump să poată să pivoteze. Putin mizează pe faptul că Trump va slăbi poziția transatlantică și că Uniunea Europeană va rămâne fragmentată. În viziunea lui, pacea nu este o reconciliere, ci o acceptare tacită a sferelor de influență. Dacă Occidentul este dispus să accepte o pace negociată din oboseală sau calcul politic, Kremlinul consideră acest lucru o victorie. Cred că e clar pentru toată lumea. Există și o legătură între cei trei. Și Trump creează incertitudinea, pentru că o creează (și noi știm că o face în mod conștient), Xi o exploatează sistematic, iar Putin supraviețuiește și câștigă timp în interiorul acestei incertitudini.”
