Profitând de energia mai ieftină și de reglementările mai puțin restrictive, producătorii chinezi intră agresiv pe piața europeană, de la îngrășăminte la materiale plastice.
Declinul vizibil al producției din sectorul chimic european ar putea avea în curând consecințe mult mai grave. Capacitatea de producție dispare, iar consecințele ulterioare vor fi alarmante, avertizează liderii celor mai mari companii dintr-o industrie care a cunoscut recent o perioadă de prosperitate. Aceștia solicită modificări rapide și ample ale legislației UE, scrie Polish Business Insider.
În doar câțiva ani, aproape 10% din capacitatea de producție de pe Bătrânul Continent a dispărut. Reprezentanții industriei avertizează că produsele mai ieftine din Asia și Orientul Mijlociu le iau locul, pe măsură ce companiile europene se sufocă sub greutatea prețurilor la energie, a costurilor cu CO2 și a unui haos de reglementări. Aceasta este opinia atât a companiilor de stat (Azoty), cât și a celor private (Qemetica), precum și a celor străine care operează în Polonia (BASF).
Sectorul chimic reprezintă aproximativ 7% din industria totală a UE și generează peste 1 milion de locuri de muncă directe, cu de 3-5 ori mai multe locuri de muncă indirecte, în principal în întreprinderi mici și mijlocii. Între timp, potrivit Katarzynei Byczkowska, CEO al BASF Polska, în ultimii trei ani, aproximativ 9% din capacitatea de producție chimică a fost lichidată în Europa, iar în 2023-2024, numai industria chimică europeană s-a redus cu 14%. În aceeași perioadă, producția chimică a crescut în țări precum China, Rusia și Statele Unite.
„În Europa, jucăm un joc diferit față de restul lumii, dar pe același teren de joc. Începem să pierdem”, avertizează Kamil Majczak, CEO al Qemetika (fosta Ciech), în timpul unei dezbateri organizate de Siemens cu alți reprezentanți ai sectorului chimic. În opinia sa, Europa încă mai crede că își poate impune regulile asupra altora, în timp ce China, SUA și India văd lumea ca pe un teren pentru extinderea sferelor lor de influență și preluarea piețelor.
„Nu ne putem aștepta ca țările în curs de dezvoltare să facă brusc totul ecologic, de trei ori mai scump, pentru că noi credem că este lucrul corect de făcut”, adaugă el.
Majczak subliniază că aceste consecințe ale creșterii costurilor sunt deja tangibile. Tot mai multe fabrici se închid în Europa, iar unele companii au supraviețuit ultimilor doi sau trei ani prin valorificarea profiturilor anterioare. „Acest tampon se epuizează, iar odată ce o fabrică se închide, nu se va mai redeschide. Oamenii vor pleca, capacitatea de producție va dispărea și aceasta nu se va mai întoarce după un an sau doi”, avertizează directorul general al Qemetica.
În cazul îngrășămintelor, prețul gazului reprezintă 75-80% din costul de producție al produsului. Ani de zile, Europa a fost importatoare, fiind acum obligată să utilizeze surse mult mai scumpe decât înainte. Acest lucru reprezintă o provocare semnificativă pentru companiile de îngrășăminte precum Azoty.
„Aceasta este o problemă în special pentru sectorul chimic, deoarece este o industrie atât de mult bazată pe energie”, spune Paweł Bielski, vicepreședinte al Grupa Azoty.
„În anumite momente, gazul din SUA era de 4-6 ori mai ieftin decât în Europa”, își amintește Katarzyna Byczkowska, CEO al BASF Polonia. Diferențele de costuri cu energia sunt imediat vizibile în conturile de profit și pierdere ale fabricilor europene și americane, recunoaște Kamil Majczak, CEO al Qemetica, care compară rezultatele fabricilor din Europa și SUA. La total trebuie adăugate și taxele pentru emisiile de CO2, care, spune Majczak, sunt practic inexistente în afara Europei, cu excepția unui sistem specific din California.
Reprezentanții industriei subliniază că nu pun la îndoială direcția decarbonizării, ci ritmul, amploarea și structura sarcinilor de reglementare într-o situație în care Europa pornește deja de la o poziție mai proastă, deoarece este mai scumpă din punct de vedere energetic.
Katarzyna Byczkowska evidențiază două niveluri ale costurilor de reglementare. În primul rând, există costuri directe rezultate din conformitatea cu reglementările, cum este cazul regulamentului CLP al UE. Se pare că schimbarea fontului de pe etichetele substanțelor chimice a costat compania sa peste 300 de milioane de euro înainte ca, după un an de negocieri intense, unele dintre prevederi să fie retrase. În al doilea rând, există sarcina structurală tot mai mare rezultată din numărul mare și volatilitatea reglementărilor, care generează haos, reduc predictibilitatea și epuizează resursele din cercetare și dezvoltare.
„În Europa, cheltuim deja de două ori mai mult pentru conformitatea cu reglementările decât pentru cercetare și dezvoltare”, notează șeful BASF Polonia. Pe întreg continentul, acest lucru se traduce printr-o scădere de 8% a cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare, în timp ce în China și SUA, cheltuielile cresc de la an la an.
Paweł Bielski, vicepreședintele Grupa Azoty, subliniază că pachetul climatic al UE și elementele ulterioare ale programului Fit for 55 au fost elaborate în condiții complet diferite față de cele în care operează industria astăzi. „Pactul Verde European a fost adoptat atunci când nimeni nu a luat în considerare pandemia, războiul din Ucraina sau schimbarea rapidă a bilanțului energetic al Europei”, susține el. În opinia sa, direcția decarbonizării va rămâne neschimbată, chiar dacă unele reglementări sunt suspendate oficial, dar regulile în sine ar trebui îmbunătățite.
Un exemplu simbolic este sistemul ETS, sau comercializarea certificatelor de emisii. Certificatele gratuite se reduc în fiecare an și, așa cum explică Byczkowska, companiile nu sunt capabile să „adăuge” încă un miliard de euro pe an pentru a achiziționa certificate într-o perioadă de criză și de blocarea noilor investiții. „Avem nevoie de cineva care să înceteze să ne mai strângă și mai tare”, spune ea.
Conflictul dintre ambițiile climatice europene și realitățile concurenței globale este cel mai acut în conflictul cu producția asiatică. „Obișnuiam să fim exportatori, acum suntem importatori, iar asta perturbă fundamental echilibrul”, spune Majczak. China a construit capacități de producție vaste și moderne în ultimii ani pentru a-și satisface propria piață, dar încetinirea cererii a eliberat o parte semnificativă din această capacitate pentru export.
Profitând de energia mai ieftină și de reglementările mai puțin restrictive, producătorii chinezi intră agresiv pe piața europeană, de la îngrășăminte la materiale plastice.
Paweł Bielski subliniază că, până de curând, Europa avea o industrie puternică a polimerilor, inclusiv producția de poliamide pentru industria auto, construcții și ambalaje. Astăzi, dominația Chinei este covârșitoare în multe segmente – într-unul dintre ele, după cum subliniază el, până la 67% din capacitatea de producție globală este deja situată în China. El consideră că o tendință similară este vizibilă și în cazul îngrășămintelor: instalații masive sunt construite în Rusia, SUA și țările din Golful Persic, care nu își vor consuma toată producția pe plan intern, ci o vor direcționa către Europa, printre alte țări.
Un semn pozitiv este că progresele tehnologice reduc costurile. „Observăm o activitate sporită din partea companiilor care investesc în soluții care permit o producție mai rapidă, mai ieftină și mai sigură”, spune Maciej Zieliński, CEO al Siemens Polska.
sursă: rmx.news
