Autor: Eugen Șerbănescu
Anul electoral începe halucinant. Cumnat al fugarului de lux Ionuț Costea (pe care dna Gorghiu, ministresa graseiată a PNL, se ferește ca dracu’ de tămâie să-l dea în urmărire internațională), iată că dl Geoană dă cu botu’ să intre în tamjă de amor chiar cu PNL onor! Iar partidul Brătienilor, ajuns pe mâna coțofenelor, pare că se lasă cu plăcere jumulit! Cine s-ar fi așteptat? Disperarea e mare, dar cine e mai disperat – Geoană sau PNL?
Așa cum prefiguram în articolele anterioare pe temă, două săbii prezidențiale PSD-iste – Geoană și Ciolacu – n-au cum să încapă în aceeași teacă electorală de stânga. Spuneam că una dintre ele trebuie să intre înapoi în pantaloni pentru a lăsa loc celeilalte să sondeze turul al doilea la prezidențiale, în care, odată pătrunsă, s-ar putea să-l și străpungă și să iasă pe partea cealaltă. Era varianta logică, de bun simț, în analiza culoarului de stânga.
Însă niciunul nu se lasă. (Cine se dă la o parte de bună voie?) Nici Ciolacu, care, mai nou, dă acatiste la Muntele Athos, nici Geoană, care ghidonat de magii lui de la Apus, dă în brânci să schimbe teaca de pe stânga pe dreapta. De la comuniști, la capitaliști. Merge banda trans-decembristă. Orice s-ar spune, în post-dictatură nu te poți plictisi, viața își are specificul ei, guvernat de servituțile contractate anterior amestecate cu frustrările survenite ulterior. Nici urmă de bun simț prin zonă.
Cine pierde și cine câștigă din acest amantlâc la drumul mare contra naturii?
Evident că Geoană câștigă. Acest băiat de la gazeta de perete – cum l-a caracterizat Andrei Pleșu – a parcurs un drum lung, plin de hârtoape: de la băiatul unui general ceaușist cu rol abulic în decembrie ’89, neelucidat nici în ce privește zilele de represiune ceaușistă, nici în ce privește zilele de represiune iliesciană, intrat netam-nesam în Externe și devenit pupil-escort al lui Meleșcanu (și el un dinozaur cu trabuc din vremea lui Pleșiță), apoi ambasador al lui Iliescu la Washington sprijinit din greu de lobby-ul evreiesc, băgat pe sub pielea lui Clinton și a Madeleinei Albright, dar și lingător de clanțe pe la Constantinescu, apoi rechemat la București pe post de „prostănac” când iar a venit Iliescu, s-a răzbunat pe poreclă săpând-o încet-încet pe Bunicuță până a adus-o în prag de infarct – că lua bietul om pilule, roșu la față ca racul, în plină ședință de debarcare comunistă. (Sângele pe pereți apă nu se face).
Jucând apoi cu succes în piesa „La Medeleni” și în altele scrise de Ilf și Petrov, Mircea s-a făcut de râs în direct și la o oră de vârf, după care și-a găsit consolarea sub limbile dibace ale ceasurilor de tip Vanghelion. În final, ca să i se piardă urma, a fost legendat la vedere sub formă de secretar adjunct NATO (!!! -n.n.), adică tocmai invers decât părinții săi biologici și doctrinari. Din această poziție, Factorul Extern încearcă acum să ni-l arunce în cap pe post de președinte. Trailer pe vătrailer.
Toate bune și frumoase, dar nu se poate face fără implicarea unui partid, oricare, de structura căruia Geoană are nevoie ca de aer. Nu contează ideologia. (Ce-o fi aia?) Din partea lui, poate să fie și Partidul marțienilor, atâta timp cât are structuri/primari de natură, pe de o parte, să-l promoveze pe lângă amărăștenii din teritoriu și, pe de alta, să stea cu ochii pe numărătoarea voturilor. Altfel e fiul ploii, se-ntoarce la Dăbuleni. Adio și-un praz verde.
PNL e numai bun pentru treaba asta – de underdog. S-ar preta de minune să-l duci de lesă. Problema este cu stăpânul, cu suveranul feudei: el vrea? Dacă Geoană devenea președinte în 2009, cărțile erau de-așa manieră măsluite încât Iohannis ar fi fost uns prim-ministru. (Vă dați seama, încă din acele vremuri, dl Iohannis de la Sibiu era băgat pe țeavă la București!) De-atunci însă multă apă a trecut printre malurile Potomacului.
Astăzi, Iohannis și Geoană mai mult se disprețuiesc cordial, decât se îngurgitează reciproc. Ce va fi? Îl va înghiți Iohannis pe Geoană, fie și cu zgâlț? În definitiv, a fi un bun politician înseamnă a fi capabil să înghiți o broască vie. Deci n-ar fi o problemă. Dar ce va face Number One, cum ne va mai aghesmui de data asta? (Într-adevăr, se pune problema de interes național: cât de talentat e Rareș Bogdan în a ne băga pe gât la infinit tot feluri de ciocoflenderi prezentându-i ca pe salvatorii nației?)
Răspunsul scurt este da, Iohannis va achiesa. Dar cu o condiție: cineva cu dare de mână, de exemplu Factorul Extern, să-i dea un telefon și să-l roage frumos, asigurându-l în același timp de reciprocitate. (Pe măsură ce ne apropiem de alegeri, de orice alegeri, reciprocitatea devine cuvântul de ordine.) Și să ordone generalului cu patru stele Ciucă sau generalului cu stele invizibile Hellvig să se dea la o parte și să-l lase pe Mircică să facă joaca în numele PNL. Pare imposibil, dar cine se gândea, de exemplu, ca Câțu să ajungă prim-ministru? Nici măcar el! Da, orice se poate în post-decembrismul nostru întârziat. Dar cu ce preț pentru underdog?
Din momentul în care a intrat, acum 9 ani, în zodia Iohannis, PNL a cedat încet-încet din suveranitate și identitate până aproape n-a mai rămas nimic. Președintele a cam făcut harcea-parcea acest partid, întorcându-l și pe față și pe dos, schimbând lideri după lideri mai dihai ca guvernele italiene post-belice. Unul după altul, s-au perindat la șefie numiții: Alinuța (proaspăt reîntoarsă veselă din campania prezidențială), Ludovico cel Treaz (devenit un fel de paharnic Ulea pe lângă domnitor), din nou Gorghiu sub formă de Câțu via Isar-triunghi echilateral și, ultimul fără voia nimănui, onctuosul general de azi căruia nu-i vine nici lui să creadă ce i se întâmplă.
Dl Ciucă e află în situația alpinistului care s-a înălțat în piscul datoriei sale de partid, nici el nu știe cum, și acum ar vrea să se dea jos, dar iarăși nu știe cum. Singurii președinți pe care acest partid i-a crescut și ar fi putut veni la Cotroceni (tocmai de aceea n-au venit…) au fost Crin Antonescu, care a luat-o la Văleanu, și Tăriceanu, care a luat-o (de) la Dăncilă, umbra lui Iohannis la Cozia.
E foarte probabil ca numeroasele sincope prezidențiale, care au generat și apoi supra-vizat căderile Orban și Câțu, să fie decontate la urne de PNL. Mai mult, președintele nu dă semne nici acum că ar vrea să-și cruțe partidul. Mai curând el urmărește, pe ultima sută de metri, să-și cruțe partenerii de peste hotare, în perspectiva obținerii unei demnități euro-atlantice. În aceste condiții, PNL-ul adus la sapă de lemn, n-are altă soluție decât să se agațe, ca înecatul de pai, de alianța cu PSD.
Asta mai treacă-meargă, s-ar mai înghiți de către suporterii liberali. De asemenea, un candidat comun, „neutru”, ar mai fi cum ar mai fi (cu condiția să vrea și Grivei-Ciolacu!). Dar ca PNL să și-l facă reprezentant la fotoliul prezidențial chiar pe fostul președinte PSD, devenit cel mai cameleonic personaj de pe scena politică românească din ultimii treizeci de ani, ar fi fără îndoială sinistru. Ar fi bomboana pe coliva partidului. Ultima fază a umilinței.
Așadar, de ce vă bateți joc de PNL, atâta cât mai e?
sursă: cotidianul.ro
