Autor: Silviu Radu
Când am început să-mi scriu cărțile, m-am gândit intens la o modalitate de a-mi descrie munca printr-o frază scurtă și puternică. Așa a apărut motto-ul “Ficțiunea mea despre adevărul lor”, pe care îl veți găsi pe prima pagină a romanelor mele, și care îmi furnizează un mobil suficient spre a continua să vă spun povești captivante într-o lume ciudată.
Astăzi, vă invit să începem o călătorie fascinantă în lumea umbrelor și conspirațiilor. De-a lungul mai multor episoade vom explora un subiect plin de controverse, care ține de celebra și temuta Direcție de Informații Externe (DIE) din perioada lui Nicolae Ceaușescu, anume viețile (și morțile!) unor ofițeri speciali ai DIE. Per ansamblu acești ofițeri erau etichetați ca fiind “elita Securității”, văzuți în mediul de putere ca niște patrioți ce apărau interesele României peste hotare, asemenea omologilor din serviciile secrete occidentale. Mulți dintre ei ocupau poziții în ambasadele României, iar unii dintre aceștia, chiar și astăzi se regăsesc la posturi în diplomația românească. Alții lucrau în comerțul exterior, implicându-se în afacerile prospere cu banii Securității, mulți devenind după 1989 îmbogățiții pe care-i regăsiți în Top 300 miliardari ai României. Dar există și o categorie nevăzută, a celor care executau misiuni de “sinucidere,” adică moarte suspectă, unde victimele se spânzurau cu mâinile legate la spate sau se tăiau mortal la gât în timp ce se bărbiereau. Am descoperit detalii despre această categorie de asasini profesioniști în timpul documentării pentru cărțile mele, săpând adânc în trecutul DIE. Ca să vă faceți o idee despre capacitățile acestor oameni care executau misiunile sensibile, vă reamintesc un caz notoriu, cel al lui Matei Pavel Haiducu (pe numele său adevărat Matei Pavel Hirsch), care s-a predat autorităților franceze în 1981, declarând că misiunea lui în Franța era să-i ucidă pe Virgil Tănase, dar și pe Paul Goma. După 1989, DIE (CIE), alias Securitatea Externă, a dispărut ca și cum n-ar fi existat vreodată, rămânând vie în memoria colectivă doar Securitatea Internă. Pentru cei din DIE s-a deschis astfel o nouă epocă, în care ei puteau juca rolul oamenilor “curați”, cei care nu au colaborat cu Securitatea, devenind personaje potente și de succes în afaceri. Nu insist azi asupra numelor lor, îi vedeți dominând încă copertele revistelor de afaceri sau/și cancan.
Revin la cei din categoria ”maeștrilor în sinucideri”, care îmi pare că și-au continuat activitatea și după 1989, am descoperit o serie de sinucideri suspecte în România postrevoluționară, pe care, după discuții cu specialiștii vechi în domeniu, aș putea să le pun în cârca acestor asasini. Iată enumerate aici câteva cazuri, pe unele le-am evocat în stil beletristic și-n romanele mele, care arată că metodele Securității lui Ceaușescu nu au dispărut odată cu uciderea acestuia:
Dumitru Tinu, directorul cotidianului Adevărul, moare în dimineața de 1 ianuarie 2003 într-un accident inexplicabil de mașină;
Florian Anghelescu este găsit spânzurat în subsolul vilei sale; omul de afaceri deținea fabrica de țigări „Anghelescu Industry” și era un apropiat al președintelui Traian Băsescu, fiind unul dintre marii sponsori ai acestuia în campania electorală din 2004;
Sorin Crivăț moare pe 27 martie 2007 în penitenciarul Codlea; fost sportiv de performanță, perfect sănătos, care și-a declarat statutul de ofițer SRI sub acoperire înainte de moarte, după ce s-a adresat în scris directorului George Maior; În locuința sa au fost găsite documente compromițătoare despre înalți demnitari;
Cristian-Gheorghe Pavel, om de afaceri și prieten apropiat al președintelui Klaus Iohannis, care l-a sponsorizat cu 1,5 milioane de euro în campania electorală, a fost găsit spânzurat.
Aceste cazuri sunt doar câteva exemple dintr-o lungă listă de “sinucideri”, parțial sau deloc anchetate ca atare, pe care le-am descoperit în munca mea de documentare. Voi extinde discuția despre unele dintre ele în episoadele următoare, deoarece au legătură cu alte evenimente pe care cei din CIE (DIE) le-ar fi vrut îngropate pentru totdeauna, și care vor confirma că de fapt n-a existat niciodată o ruptură salutară de metodele și oamenii fostei Securități.
