5.4 C
București
joi, noiembrie 13, 2025
5.4 C
București
joi, noiembrie 13, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeSever Voinescu atacă dur Comisia Europeană: ‘Ar trebui zgâlțâită! Scandalos că strategia...
Data publicării: octombrie 12, 2025 8:55

Sever Voinescu atacă dur Comisia Europeană: ‘Ar trebui zgâlțâită! Scandalos că strategia LGBT vizează copiii. Sunt șocat’

Data publicării: octombrie 12, 2025 8:55

DISTRIBUIE:

Sever Voinescu critică dur propunerea Comisiei Europene privind dreptul copiilor de a-și alege genul.

Redactorul-șef al revistei Dilema, Sever Voinescu, a reacționat pe LinkedIn la recentele informații apărute în presa internațională, potrivit cărora Comisia Europeană ar intenționa să permită copiilor să-și aleagă singuri genul și identitatea. Într-un mesaj amplu, Voinescu își exprimă nemulțumirea sa față de abordarea strategiei LGBT de către instituțiile europene și pune accent pe implicarea copiilor în aceste decizii.

„Noua Strategie LGBT a Comisiei Europene. Comisia Europeană nu este, bineînțeles, un oracol al adevărului și nici o instituție a înțelepciunii. Comisia Europeană este condusă de politicieni europeni selectați din cadrul unei clase politice despre care mai toți sîntem de acord că a atins nivelul moral și politic cel mai de jos de după al doilea război mondial. Iar această garnitură de politicieni conduce un corp birocratic masiv, competent în unele, incompetent în altele, puternic ideologizat. Din România, de pildă, membră în Comisie este o doamnă, Roxana Mînzatu. Ați auzit de dînsa? Ei bine, cam atîta este de relevantă, politicește vorbind, Comisia, pe cît este de relevantă dna Mînzatu în politica de la noi.”

Continuă cu un atac asupra nivelului politic general din UE și al conducerii Comisiei: „În toată Europa politicienii de azi sînt lamentabili ca nivel general și, dacă tot sîntem de acord că UE nu are leadership și viziune, atunci să admitem că nici liderii acestei Comisii nu au. Puterea lor nu este puterea ideilor, nu este puterea de convingere, carisma sau viziunea – puterea Comisiei stă în banii ei și în forța ei normativă.”

Voinescu critică în special concentrarea strategiei pe copii: „Sunt șocat că, avînd atîtea provocări în față, de la invazia rusă la agresivitatea americană, de la pierderea competitivității la independența energetică și migrație, această Comisie cheltuiește resurse ca să producă ceva precum o strategie LGBTQ în care propune chestii aiuritoare, demențiale aproape. Iar ceea ce mi se pare absolut revoltător este concentrarea pe copii. Ideologizarea și spălarea pe creier trebuie să se facă de la vîrste din ce în ce mai mici – asta este ceea ce propune, scandalos, Comisia.”

Critica sa se extinde și asupra capacității UE de a gestiona probleme majore: „Comisia Europeană nu e în stare să rezolve marile probleme ale Europei și se ține de prostii, de la lipitul dopului de pet la inginerii bio-sociale ideologice, care sfidează ordinea firească. Comisia ar trebui bine zgîlțîită și ar trebui să revină la proiectul de Uniune al Părinților ei Fondatori pe care, mă tem, îl cam trădează. UE pare depășită de anvergura visului fondatorilor ca un pigmeu de umbra unui uriaș.”

La final, jurnalistul subliniază ambivalența apartenenței României la Uniunea Europeană: „UE este, indiscutabil, politic și economic, cel mai bun produs al imensei civilizații europene. Pentru România, apartenența la UE este o baftă inimaginabilă, o ocazie atît de mare încît noi, românii, pare că nu sîntem în stare să o fructificăm. Uneori, ai asemenea noroc în viață, de nu știi ce să faci cu el. Dar, am impresia că, uneori, UE trebuie apărată nu doar de competitori externi ci și de ea însăși. Să nu uităm că, de cînd se știe, Europa produce cele mai bune idei civilizatoare, dar și cele mai dăunătoare aberații!”

Mesajul lui Voinescu vine la scurt timp după dezbaterile stârnite de publicația The Telegraph, care a relatat intenția Comisiei Europene de a permite copiilor să-și stabilească singuri genul și identitatea.

sursă: stiripesurse.ro

1 COMENTARIU

  1. Asta parca e venit de pe alta planeta si nu stie ca UE incurajeaza politicile aberante tip woke. Totusi nu s-a putut abtine si a tras o limba catifelata UE: “„UE este, indiscutabil, politic și economic, cel mai bun produs al imensei civilizații europene. Pentru România, apartenența la UE este o baftă inimaginabilă, o ocazie atît de mare încît noi, românii, pare că nu sîntem în stare să o fructificăm. Uneori, ai asemenea noroc în viață, de nu știi ce să faci cu el…” Pe bune? Care civilizatie europeana? Aia care a facut prapad in cele doua Americi? Aia care a exterminat milioane de oameni pe toate continentele in numele crestinismului?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Iulian Ionescu despre Inteligența Artificială ce marchează campania electorală, Nicușor Dan...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Iulian Ionescu a analizat lupta ''Magistrați...

Comaroni: Demiterea șefilor SPP din Moldova e doar fațada unor mari...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a analizat mega-scandalul de...

Gușă: Atenție alegători și candidați, campania actuala pentru București va fi...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Săptămâna trecută, un amic ce îmi furnizează informații tari și corecte mi-a relatat...

Omul Zilei, ONG-istul Securici Oana-Carmen. Imaginea bulibășelii din serviciile secrete românești,...

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă În ultimele zile ați urmărit, probabil fără să pricepeți deloc cauzele, cearta celor două...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img