Autor: Alin Stanciu
MAFIA IMIGRANȚILOR, DECLINUL MORAL ȘI SPIRITUAL, CURENTUL TRANSUMANIST, RAPACITATEA MEDIULUI DE BUSSINES AVID DOAR DE PROFIT CU ORICE PREȚ ȘI LIPSA DE CURAJ A OAMENILOR POLITICI CARE DOMINĂ SOCIETĂȚILE OCCIDENTALE PUN ÎN PERICOL VIAȚA ȘI EXISTENȚA A 1,5 MIL DE ROMÂNI CARE TRĂIESC ÎN UK .
Dar nu e numai despre ei. E și despre cei cca 7 milioane de români care trăiesc în Diaspora . Statul român prin toate segmentele lui și societatea română în ansamblu, de la politicieni la simpli cetățeni trebuie să apere prin toate mijloacele și pe toate căile această O TREIME DE ROMÂNISM, altfel ea este o resursă pierdută irecuperabil și irevocabil pentru România.
Știrea de ieri a venit ca un trăsnet pentru cei cca 1,5 mil. de români care trăiesc în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
“Un român în vârstă de 32 ani a înjunghiat o copilă de 11 ani în Leicester Square din Londra” . La început a fost stupoare. Apoi furie. Apoi teamă și panică.
Am stat ieri ore întregi de vorbă cu români care trăiesc în UK. E cea mai mare comunitate de români din Diaspora. 1,5 milioane.
Știm datele exacte pt că după separarea Regatului Unit de EU (Brexit) toți cetățenii non-britanici au fost nevoiți să se înregistreze pt dreptul de ședere pe teritoriul UK și datele au devenit apoi publice. E și o comunitate care îmi e foarte dragă. Am nu doar foarte mulți prieteni și cunoscuți acolo ci și membrii ai familiei ( nepot, nepoate, care au la rândul lor copii născuți acolo). Ieri am vorbit cu ei și cu mulți alții. Am râs cu ei, am plâns cu ei, am empatizat cu ei, i-am încurajat și îmbărbătat. Am fost mereu cu un ochi pe feedul de știri. M-au sunat mulții jurnaliști din România să mă roage să le dau contacte din UK, oameni cu care să vorbească, să vadă ce se întâmplă, care e “pulsul” românilor de acolo. Am transmis atât cât se putea și cât era nevoie ca să existe opinii clare și pertinente.
E o regulă în jurnalism. Fake-newsul apare acolo unde lipsește informația corectă și acolo unde nu vorbește cine trebuie, vorbește oricine.
Târziu în noapte m-am hotărât să scriu. Dacă și de data asta se vor spune tâmpenii și mizerii ele se vor propaga în presă. Mai întâi la noi, apoi vor fi preluate de la noi și în presa din UK și vor face mai mult rău decât bine.
Nu am pretenția că sunt deținătorul adevărului absolut, dar e un subiect pe care-l stăpânesc foarte bine. Îmi asum riscul să fiu contrazis, blamat, scuipat și huiduit. Știu că nu o să placă ce spun. Nici în România și nici in afara ei. Dar de cele mai multe ori, medicamentele chiar dacă sunt amare, fac bine.
Așadar strict despre faptele de ieri de la Londra.
Un oarecare individ tâmpit, pe nume Ioan Pintaru, un cetățean român de etnie romă (țigan dar vreau să evit șicanele, interdicțiile și amenzile constate la care SolidNews și trustul Gold sunt supuse) un om fără domiciliu (și deci aflat probabil ilegal pe teritoriul UK) și fără adăpost, un homeless (sau boschetar, să înțeleagă toată lumea) se afla in față la Burger King în Leicester Square prestând un fel de “act artistic”. Făcea figurine din baloane pe care le oferea copiilor în schimbul a câțiva bănuți.Zona e cunoscută ca fiind intens frecventată de turiști. Un vad bun, cum se spune. Nu știu deocamdată din ce motiv (o să aflăm probabil) la un moment dat a scos din buzunar un cuțit și a înjunghiat de câteva ori o copilă chiar în fața mamei ei. A fost imobilizat chiar de paznicul fast-foodului și în doar câteva minute arestat. Asta se știe, a apărut în presă și aproape că nici n-ar mai fi ceva remarcabil pt Londra ( unde aproape 300 de persoane sunt înjunghiate sau împușcate zilnic) dacă n-ar fi nevoie să privim la context și la urmări ( îmi cer iertare dacă cineva crede că tratez cu indiferență înjunghierea și trauma unui copil. NU, nu este așa. Vreau doar să scot in evidență violența extremă care a ajuns ceva banal la Londra).
Despre țiganul fără adăpost și fără căpătâi care a comis această abominabilă faptă trebuie să mai spunem niște lucruri.
El trăia într-o tabără improvizată de la periferia Londrei, în apropierea unei parcări pt tiruri din zona de sud (aproape de joncțiunea M23 cu M25). Era cunoscut de apropiați ca având tulburări psihice și de comportament și fiind consumator de alcool și droguri. Ridic deci primele două întrebări pt autoritățile britanice.
CUM SE FACE CĂ O PERSOANĂ FĂRĂ ADĂPOST ȘI FĂRĂ INSURES NUMBER (ASIGURARE SOCIALĂ) SE AFLA PE TERITORIUL BRITANIC ? Așa ceva este ilegal și în urma noii legislații privind imigrația ilegală din Regat aproape imposibil. (poate a avut în trecut asigurare și drept de ședere, nu știu dar în acest caz sigur ar fi fost monitorizat pt că atât la Londra cât și în întregul UK funcționează un vast și scump dispozitiv de supraveghere video și identificare facială. Mii de cetățeni sunt opriți și interpelați zilnic, mai ales cei cu statut incert sau discutabil. El folosea zilnic rețeaua de transport în comun, a făcut-o și ieri, unde metodele și mijloacele de monitorizare și identificarea sunt și mai stricte)
TOATE TABERELE CLANDESTINE UNDE TRĂIESC ACESTE PERSOANE CU STATUT INCERT SUNT INTR-UN FEL SAU ALTUL ÎN CUSTODIA ȘI SUB MONITORIZAREA UNOR ORGANIZAȚII CARITABILE/DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ CARE PRIMESC FONDURI URIAȘE PENTRU A AJUTA ACEȘTI OAMENI SĂ SE INTEGREZE SOCIAL. E EVIDENT CĂ ACEST INDIVID NU A FOST NICI AJUTAT NICI INTEGRAT. DE CE ? UNDE SE SCURG ACELE FONDURI URIAȘE ? ( fonduri care grevează bugetul multor administrații din UK și chiar bugetul consolidat și asta naște frustrarea și furia britanicilor, pt că ei plătesc și plătesc mult, taxe și impozite și banii se pare că se scurg în nisip, nu rezolvă problemele sociale).
Nu am să aștept răspunsuri pt că ele probabil nu vor veni niciodată. Nici nu am nevoie. Eu le am deja pt că ieri am investigat amănunțit.
Acest individ (om e prea mult spus) era în custodia unei astfel de fundații (un ONG caritabil) care garantase pt reintegrarea lui socială și care primea și fonduri pt asta. Cca 1500 £/lunar pt că el era “greu de reintegrat”, avea tulburări psihice și dependențe. Astfel de indivizi sunt preferații acestor organizații caritabile pt că sunt foarte “rentabili”. Se încasează mult pt ei dar se cheltuie foarte puțin. (nu pot să spun că toate fundațiile și organizațiile de caritate fac la fel, ar fi greșit. Sunt și multe care au oameni onești și dedicați care își fac treaba. Ar fi nedrept să aruncăm anatema asupra tuturor cum la fel de greșit a fost ca și în România să fie blamate toate ONG -urile prin apariția termenului de oengist care are de multe ori tentă peiorativă)
Cât despre aceste fundații și asociații care încasează bani, bani muuulți, vb de miliarde de lire lunar ele nu sunt de fapt decât surse de muls (și spălat bani) care există și funcționează cu știrea și complicitatea autorităților britanice și asta pt că multe dintre ele au încăput pe mâna unei adevărate MAFII A IMIGRAȚIEI care e foarte bine structurată și așezată pe categorii și naționalități și care merge mână în mână cu mafia traficului de persoane, de carne vie și de droguri.
Fie că vorbim despre o filieră arabă, una indiană, magrebiană sau sud-americană, una albaneză sau rusă toate au același scop și mod de operare, să producă bani spoliind sistemele occidentale (atenție nu mai vorbim doar despre UK ci despre aproape toate țările din vestul și nordul Europei) asta creând dezechilibrele sociale, tensiunile și conflictele pe care le vedem.
Din păcate din acest sinistru angrenaj nu lipsește componenta românească. Avem și noi “șacalii” noștri care profită în Occident de slăbiciunea și vulnerabilitatea unor conaționali. Mulți dintre ei au pornit “de jos” traducând și intermediind în anii ’90 acte pt noii veniți, facilitându-le obținerea de tot felul de acte și permise doar pt că ei știau “mersul” regulile și limba. Și pt că știau pe unul sau pe altul pe la primărie. Firește nu gratis. Totul contra cost. Și pt că statele occidentale au început să “importe” masiv forță de muncă ieftină, afacerea a prosperat. Unii nu s-au mulțumit doar să aștepte “noii veniți” ci și-au făcut firme de recrutare de forță de muncă (care deși ar trebuii înregistrate și controlate de către Ministerul Muncii fac de fapt ce vor). Au țintit zonele sărace și defavorizate și au cărat un adevărat exod peste graniță. Oamenii, disperați de teama zilei de mâine, de ratele la bancă, de foame și de sărăcie au acceptat și semnat orice. Fiecare dintre voi știți cel puțin o poveste despre români duși la muncă în străinătate și apoi înșelați și abandonați. A fost fie vina angajatorilor avizi după profit cu cheltuială minimă fie de cele mai multe ori vina acestor satrapi care traficau forță de muncă pe comisioane imense golind Romania de potențialul activ.
Vă povestesc o întâmplare de acum 7-8 ani. Un grup de 4 tineri a semnat un contract cu o astfel de firmă de recrutare pt Olanda, la o fermă horticolă. Cam subțiri de minte nu prea au știut ce au semnat, atrași fiind de mirajul muncii în Occident pe bani frumoși. 80€/zi plus masă și cazare. Era raiul absolut pt niște tinerii din Filiași. Când au ajuns la ananghie și m-au contactat mi-au trimis poză cu contractele semnate. Suma era corectă doar că acel contract era între fermă și furnizorul de personal, adică firma de recrutare. Ei de fapt primeau doar 25 € , fără mâncare și stăteau în niște barăci insalubre. Da oameni buni, atât sunt de rapace și fără conștiință cei care duc forță de muncă în Diaspora. Băieții au rezistat două luni, apoi au plecat. Au încercat să își găsească singuri ceva. Doi au reușit, doi nu. Pe cei doi i-a contactat cineva de la aceiași firmă să-i întrebe dacă nu vor “să li se rezolve să stea în Olanda pe social ” . Concluzia o trageți voi.
Aceste firme de recrutare (care au toate datele, tel. , adresă, cont bancar) sunt mâna în mână (dacă nu chiar tot una) cu mafia care “rezolvă” social, drept de ședere sau orice alt avantaj financiar.
Politica demografică și de imigrație a statelor europene e evident că a eșuat în ultimele decenii. Deși au început să cheltuiască tot mai mult pt politici sociale și de incluziune e clar că au scăpat lucrurile de sub control. Asta și pentru că sume uriașe se scurg către aceste mafii ale imigrației. Dacă eu care nici măcar nu sunt un jurnalist veritabil știu aceste lucruri, mi-e greu să cred că nu le știu și autoritățile britanice, germane, franceze, olandeze, daneze sau de oriunde. Dar nu pot face nimic pentru că NU AU CURAJ. Se tem de revolte sociale, se tem de tulburări, se tem să taie nodul gordian și râul de la rădăcina. Privesc acum cu speranță doar spre noile politici de identitate digitală și control cât mai strict asupra persoanelor, banilor, deplasărilor, mediului on-line.
Dar să revenim de unde am plecat. Vina acelui scelerat de ieri de la Londra e dincolo de orice dubiu. Dar dacă un țigan din Pucioasa, Dâmbovița a ajuns să trăiască ca un animal în Londra și să înjunghie de 8 ori o copilă nevinovată e și pentru că un sistem defect zic eu (imperfect ar spune alții) a permis asta.
Acum sigur că fapta e consumată și nu mai putem schimba nimic. Putem însă să ne gândim la consecințe și dacă nu le putem împiedică măcar să fim bine pregătiți pentru ele. Ca să înțelegem asta trebuie însă să înțelegem contextul din UK.
Suntem acolo în plin val de revolte anti-migranți pe fondul unei alte crime oribile de acum 2 săptămâni când tot niște copii au fost înjunghiați într-o sală de dans tot de către un non-briranic, (o vinitură cum se spune în Banat). Revoltele au dus la confruntări violente soldate cu morți și răniți. Abia ce au fost calmate cu mari eforturi.
Vă întreb ce credeți că urmează după o nouă înjunghiere, a unui alt copil, de către (din păcate) un etnic român ? Vă spun eu pt că nu trebuie studii la Cambridge pt asta. Un nou val de ură, un nou val de revolte care din păcate de această dată are țintă clară ROMÂNII, oricine și oriunde ar fi ei. Bunicul avea o vorbă “la căc_tul moale nu-i trebe mult să fie balegă”. Fix asta e acum situația în UK.
Și nici măcar nu e o premieră ca românii să fie prigoniți la servici, pe stradă sau chiar amenințați în propriile case. Au mai fost cazuri și nu puține.
Ce-ar fi de făcut ?
În primul rând fac apel la comunitatea românească din UK.
STRÂNGEȚI RÂNDURILE !!
AVEȚI GRIJĂ UNII DE ALȚII !!
NU PROVOCAȚI ȘI NU RĂSPUNDEȚI LA PROVOCĂRI !!
Râul e și așa destul de mare, nu-l faceți și mai mare !!
În anii ’70 se spunea în Israel despre comunitatea românească că sunt hoți. Totul a plecat de la câteva cazuri izolate. Întreaga comunitate românească s-a unit și a reușit în câțiva ani să schimbe percepția evreilor despre români. E doar un exemplu cu putere de simbol dar știu că pe noi românii rar ne unește ceva. Pericolul din afară însă este un element care ne poate uni.
Eu vă știu pe mulți. Vă știu poveștile, vă știu truda, vă știu suferința, vă știu dedicarea, vă știu spiritul de sacrificiu și vă știu patriotismul. Știu cât v-a fost de greu, ajunși cu doar 10£ în buzunar și un troler să răzbiți. Știu că ați stat la share (la comun) și vă trezeați la 5 doar ca să fiți singuri la duș și la toaletă. Știu că ați mâncat odată pe zi. Știu că n-ați fost acasă cu anii. Știu că ați îndurat umilință și scuipați. Ați lucrat mai mult ca alții doar ca să fiți plătiți la fel. Știu că ați făcut curse fără număr și doar Dumnezeu v-a păzit când ați ațipit o clipă la volan.Știu că ați tras cu dinții să nu ajungeți pe drumuri și cei mai bravi dintre voi v-ați ridicat chiar și după ce ați ajuns fără casă și fără masă. Mă plec în fața voastră și vă rog, vă implor chiar STAȚI ÎMPREUNĂ ȘI PĂZIȚI -VĂ UNII PE ALȚII. La probleme colective nu există rezolvări individuale !! Ori reușiți împreună, ori eșuați separat. Nu vă ascundeți și nu vă negați limba, identitatea și originea. Știu că e cel mai ușor, dar astfel cădeți pradă dezrădăcinării totale și vă pierdeți definitiv într-o mare globalistă.
Mă îndrept acum și către românii din România.
Știu că la fiecare a 2-a casă sau al 2-lea apartament aveți pe cineva plecat “afară”. Știu că și unii dintre voi ați încercat să plecați afară dar n-ați răzbit. Străinătatea nu e ușoară. NU ARUNCAȚI DE-A VALMA CU NOROI ÎN DIASPORA !! Aici sunt cei care uneori muncesc pe brânci ca să vă plătească facturile și rețetele. Aici sunt cei care trimit in România anual miliarde de euro ca să puteți primi la toamnă pensii indexate.
Unii au ajuns bine, au tot ce le trebuie dar numai ei și bunul Dumnezeu știu cât au tras și cât au suferit.
Nu alungați nici fiul risipitor care se întoarce în țară cu coada intre picioare. pentru că astfel îl v-eți pierde. A ales sărăcia de acasă decât tabăra de corturi de la periferia societății și bine a făcut.
Am un mesaj și pentru politicieni, de orice rang și de orice nivel.
IEȘIȚI PUBLIC ȘI APĂRAȚI ROMÂNII DIN DIASPORA (ȘI MAI ALES PE CEI DIN UK) ȘI FACEȚI-O ACUM, ÎNAINTE SĂ CREASCĂ BULGĂRELE DE URĂ !!
E un semn și pt guvernele occidentale că România nu își abandonează cetățenii. Și așa a făcut-o de mult prea multe ori.
Domnule Klaus Iohannis, ACEȘTI ROMÂNI DIN DIASPORA V-AU FĂCUT ÎN 2014 PREȘEDINTE. DACĂ MAI AVEȚI O FĂRÂMĂ DE DEMNITATE ȘI ONOARE IEȘIȚI PUBLIC ȘI APĂRAȚI-I !!
Domnule Marcel Ciolacu. Știu că mai nou resorturile d-tră de putere și încredere sunt la Londra. Dacă valul de ură împotriva românilor crește să nu credeți că cei care fac afaceri în UK și acum vă conferă sprijin și încredere vor scăpa !! Ieșiți public (și așa o faceți și când trebuie și când nu trebuie) și apărați românii din Diaspora !!
Domnilor consilieri de imagine ai domnului scriitor Nicolae Ciucă, faceți-i o postare măcar, prin care să apere românii din Diaspora. PNL ne-a dezamăgit mult prea mult ca să își permită luxul să o facă încă odată.
Domnilor lideri suveraniști. Băgați bine la cap.
ROMÂNII ȘI ROMÂNIA NU POT EVOLUA ALTFEL DECÂT PE TRAIECTORIA EUROPEANĂ ȘI EURO-ATLANTICĂ !! PENTRU CĂ AICI SUNTEM NOI, O TREIME DINTRE ROMÂNI ȘI DEOCAMDATĂ, CHIAR DACĂ NU NE E TOCMAI UȘOR, NU NE PUTEȚI DEZLIPI DE ACEST SPAȚIU !!
Ieșiți public și apărați românii din Diaspora.
Doamnă Lasconi, chiar dacă românii din Diaspora v-au sancționat drastic partidul la ultimele alegeri, aveți încă o datorie față de ei pentru că în 2020 le-ați promis multe și nu ați făcut nimic pentru ei. Măcar ieșiți acum public și apărați românii din Diaspora !!
Și faceți asta preventiv. E mai eficient și mai sănătos.
Dragi colegi din presă, nu mai căutați neapărat senzaționalul !!
Încercați să căutați pe cât se poate și ADEVĂRUL, chiar dacă el doare sau nu place .
NU MAI VREM UN NOU CAZ MAILAT ÎN URMA CARUIA SĂ SUFERE OPROBRIUL O ÎNTREAGĂ COMUNITATE PENTRU FAPTELE UNUI CRETIN !!
Ne este și așa destul de greu.
Stau mărturie zecile de mii de copii care au doar părinți de vară.
Stau mărturie sutele de copii luați de la familiile lor din Diaspora.
Stau mărturie sutele de mii de părinți care stau în poartă așteptându-și copiii și nepoții.
Stau mărturie râurile de lacrimi vărsate seara în perină cu dorul de cei dragi de acasă.
Stă mărturie rata divorțurilor care e de 3 ori mai mare pentru cei care au plecat din țară.
Stau mărturie zecile de mii de șoferi români care dorm mai mult în cabină decât în patul de acasă.
Stau mărturie chiar copiii noștri pe care-i privim cu durere în suflet cum cresc pierzând pe zi ce trece orice fărâmă de românism.
Nu ne este ușor. Dacă vă oripilați de ideologia lgbt, de drogangeală, de sexo-marxism și globalism să știți că pe aici astea au ajuns politică de stat. E câte un Untold în fiecare zi, în fiecare cartier. Noi ne-am obișnuit. Încercăm din răsputeri să răzbatem. Acum poate o să ne fie puțin mai greu ca de obicei. Avem nevoie de sprijinul vostru.
IEȘIȚI SĂ O FACEȚI ACUM. !!
Dacă nu, să nu veniți la toamnă după voturi, că o să vă luăm cu pietre. De la orice partid ați fi.











