Ai grija ce-ti doresti, ca se poate implini, spune o vorba din batrani. Chiar asa a fost, mi s-a implinit la virgula.
Exista mai multi Dan in viata mea, dar un singur DAN este Puric.
Intalnirea noastra a aparut dusa parca pe aripile sincronicitatii, poate si cu binecuvantarea martirilor inchisorilor comuniste – pentru ca, nu-i asa, coincidenta nu exista.
Ma suna intr-o zi in plina pLandemie, Costin bunul meu prieten, sa-mi spuna ca studiourile radio sunt inchise si ei au de integistrat ultima parte a unei piese radiofonice dedicate vietii lui Sandu Tudor, mai tarziu ieroschimonahul Daniil, unul din marii martiri ai inchisorilor comuniste si mare marturisitor al lui Hristos. Daca s-ar putea la mine acasa, undeva pe Valea Prahovei, ar fi minunat.
Piesa era scrisa de Costin, iar actori erau Dan Puric, Costin, si Mihai Bica marele actor, vocea tulburatore si de neegalat a parintelui Arsenia Boca in toate piesele radiofonice inchinate Sfantului Ardealului, scrise chiar de bunul meu prieten.
Pe cei trei ii unea un dat. Recuperarea memoriei martirilor din inchisorile comuniste.
Acceptul meu a venit imediat, bucuros fiind ca am sa-l cunosc in sfarsit pe Dan, pe care-l vazusem doar la televisor si in doua conferinte la Brasov.
- Ia loc Dane ii spun eu, simte-te ca acasa.
Niciodata nu am vazut un om care sa inghete pur si simplu fara sa vrea, nici in pantomima nu i-a reusit asa de bine. A facut ochii mari, socat fiind de naturaletea si simplitatea glasului meu, adresandu-ma la persoana intai, dupa doar 4-5 minute de la momentul intalnirii. Sunt ferm convins ca nimeni pana la mine nu a indraznit ca sa-i spuna lui Dan pe numele mic, direct, franc, si cu zambetul pe buze, dupa primele minute de cand au facut cunostiinta. Multi i s-ar fi adresat cu Maestre, dar maestrii sunt pe saturate, inclusiv zugravi, croitori, cofetari, pantofari, balerini, dirijori sau mari actori, iar eu nu am vrut ca sa fortez banalul.
Altii i-ar fi spus domnul Dan, dar apelativul domnul sau doamna alaturi de numele de botez este apanajul mediocrilor. Sau, al incultilor. Nu este o apelare cu respect, este desueta si atat.
Domnul Puric ar fi sunat banal, pentru ca Dan nu este un oarecare, iar Puric mai sunt doi, plus unul mic care acum isi face loc in viata, exuberant, cu un zambet continuu si contagios. Asa ca am ales adresarea directa, la persoana intai, punand astfel bazele unei prietenii parca de o viata, si care imi doresc sa fie pentru o viata.
Dan, este atipicul care se duce periodic cu flori la locul de odihna al lui Dulci, simpatica si devotata catelusa Labrador, fara ca sa faca bravada sau sa dea vreun exemplu, doar pentru a-si alina dragostea si a-si arata respectul fata de sufletul cel minunat care i-a fost ajutor, prieten fidel si partener de drum in viata.
Acum Dulci il asteapta cuminte si rabdatoare la poarta Raiului, pentru ca iubitul ei stapan si prieten sa o plimbe prin celebrele Gradini, atunci cand va veni timpul.
Dan Puric OMUL, nu actorul aplaudat pe marile scene ale lumii acolo unde “captatio benevolentiae” pare a fi a doua sa natura artistica, este cel care merge des cu flori la mormintele colegilor lui, marii actori ai scenei romanesti, la maestrii lor despre care a auzit doar din povestiri, merge la mormintele martirilor nostrii – mucenicii nostrii dragi, unde aprinde cate o lumanare intr-o tacere asurzitoare, poate ca spune o rugaciune, confirmandu-le astfel existenta in eternitate.
De multe ori tacerile lui introspective, dureros de asurzitoare, tamaduiesc si vorbesc mai tare decat un strigat catre Absolut, incurajandu-ne ca totusi mai exista speranta.
NU EXISTA soclu care sa poata sustina marile, uriasele valori ale acestui neam, nu exista soclu pentru Dan Puric, a carui alaturare in acest veritabil Panteon al suferintei si intelighentiei romanesti este mai mult decat onoranta. Darele de lumina lasate in urma pasilor lui il fac ca sa apartina acestui filon nemuritor care ar face cinste oricarui neam.
DAR EXISTA suficient loc in memoria si sufletele noastre pentru a le multumi, ai imbratisa, a le murmura numele ca o litanie la ceas de noapte, fie si pentru a ne proteja de vanturile murdare ale Vestului care uneori se intrepatrund nefericit cu cele reci si uscate ale Estului.
Este, daca vreti, o altfel de Eternitate.
La butoniera tinutei valorii sale, Dan Puric si-a alaturat modestia si bunul simt, un triptic care-l defineste, si nu se negociaza.
Undeva, sus in Ceruri, CINEVA vegheaza ca Dan, acest arhetip al romanismului autentic sa-si implineasca DESTINUL, la fel ca marii sai inaintasi marturisitori.
Dragos Filip
