Autor: Adrian Severin
Filosofii spun că rezolvarea contradicțiilor nu are loc prin dispariția uneia singure dintre forțele în opoziție. Când unul dintre contrarii moare, moare și celălat. Numai așa se stinge contradicția în cauză.
Pe de altă parte, generalizând legea lui Lomonosov-Lavoisier, putem spune că și pe terenul confruntărilor (geo)politice nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se transformă.
Mihail Gorbaciov a încercat să pună capăt Războiului rece, respectiv contradicției dintre comunism și capitalism, transformând unul dintre contrarii – URSS, cu convingerea că renunțarea la opoziția față de capitalism va obliga și blocul capitalist, condus și sintetizat de SUA, să se transforme.
Utopie! – strigă unii. Trădare! – strigă alții. Cu toții arată cu degetul către capitalismul neo-liberal și neo-conservator nereformate. Cu toții subliniază că bipolarismului ucis de Gorbaciov nu i-a urmat multipolarismul fraternal propus de el, ci unipolarismul.
Pe când Uniunea Sovietică dispărea, apărea Uniunea Europeană, și nu ca federație de state națiune, ci ca un Nou Sfânt Imperiu Roman de Națiune Germană. Pe când Internaționalismul comunist era abandonat, irupea globalismul progresist neomarxist. Pe când socialismul dogmatic își dădea duhul, se impunea corectitudinea politică și mesianismul transatlantic.
Cu alte cuvinte, transformarea polului sovietic, în condițiile în care polul opus a dorit să se perpetueze în loc să se transforme la rândul sau, l-a determinat pe acesta din urmă, Occidentul colectiv euro-atlantic, să creadă că poate sintetiza ambele laturi ale vechii contradicții în persoana sa. Abia aceasta s-a dovedit a fi o imposibilitate și astăzi vedem că o atare utopie unilateralistă, asemenea utopiei marxist-leniniste căreia i-a pus capăt Gorbaciov, moare în chinuri, pentru a face loc unei adevărate noi ordini mondiale.
Noua ordine, încă în fază embrionară, nu va fi însă cea visată de Gorbaciov, respectiv nu va fi una euro-centrică, ci una care se va naște sub semnul Asiei, cu o Rusie întoarsă cu fața spre Orientul euro-asiatic.
În această lume complicată, câți îl pot judeca de îndată pe Mihail Gorbaciov?! Câți pot accepta că pacea este mai importantă decât puterea sau că libertatea este mai importantă decât prosperitatea sau că adevărul care face bine este mai important decât minciuna care face plăcere sau că soarta viitoarelor generații este mai importantă decât simpatiile contemporanilor? Rațiunea omului de rând nu poate cuprinde rațiunea omului de stat. Este trist, dar așa este.
Iar dacă nu vom putea ceda tentației de a judeca repede, ar fi util să nu omitem a observa trei fapte: soarele supremației occidentale apune însângerat în Afganistan și Ucraina; Vladimir Putin s-a recules la scriul lui Mihail Gorbaciov, căruia i-a reproșat “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”; în 1990, România și-a putut păstra integritatea teritorială (și) datorită lui Mihali Gorbaciov.
