12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025
12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeUn cazinou numit România
Data publicării: februarie 15, 2024 9:34

Un cazinou numit România

Data publicării: februarie 15, 2024 9:34

DISTRIBUIE:

Autor: Alin Stanciu

Am tot vrut să scriu despre asta încă de la începutul anului, dar informațiile legate de jocurile electorale pe care le pregătesc partidele pentru acest an s-au tot schimbat de la o zi la alta și am tot amânat sperând să am mai multe informații și argumente. A fost însă o iluzie. Tot ce fac partidele e un lung carusel de amăgiri și fumigene care îmi întăresc convingerile de la începutul anului. Cel puțin din Diaspora, România se vede înainte de cele 4 ( chiar 5) runde de alegeri ca o mare sală de jocuri. Dacă aveți 10 minute, am să vă explic.

Alegerile în Diaspora au niște particularități care foarte rar sunt prezentate corect și complet opiniei publice. Fără a avea pretenția unei prezentări complete, vreau totuși să vă vorbesc despre lucruri prea de mult și prea des ignorate sau ascunse. Spre deosebire de mulți jurnaliști din România cunosc lucrurile de aici din Diaspora, de la fața locului și spre deosebire de mulți oameni politici nu am nici un interes să prezint incomplet sau deformat lucrurile.
La fel ca orice alt cetățean al României, orice român care se află ( din diverse motive și pentru o perioadă diferită de timp) în afara granițelor țării are dreptul constituțional să își exercite dreptul de vot. Asta teoretic, pentru că practic, dreptul lui e cel puțin îngrădit dacă nu chiar suprimat. Să o luăm pe rând.
De fapt despre câți români cu drept de vot vorbim atunci când ne referim la Diaspora ? Statul român nu are cifre clare, oficiale asta și pentru că nimeni nu a dorit în ultimii 30+ de ani să se știe clar câți români sunt de fapt în Diaspora. Asta ar fi atras și obligații față de acești români din partea statului așa că totul a fost lăsat într-o ambiguitate convenabilă. Există totuși baze de date care iau în calcul contractele de muncă, asigurările medicale și sociale, copiii înscriși la școală, obținerea statutului de rezident și care oferă perspectiva unui număr de aproximativ 6 milioane de cetățeni români care locuiesc și lucrează în afara României. Dacă e să ne raportăm la baza de date a AEP ( Autoritatea Electorală Permanentă) asta înseamnă că cca o treime dintre cei 19 mil de cetățeni cu drept de vot sunt în Diaspora. Cum pot ei să voteze ? ( dacă pot) .

Să “desfacem” puțin alegerile pe segmente. Cele mai importante sunt ALEGERILE PREZIDENȚIALE , care au și înregistrat cea mai mare afluență la vot în ultimii 20 ani. La ultimele alegeri , cele din 2019 au fost organizate 835 de secții de votare în afara României. Cifra pare mare dar să nu uităm că între ele se numără și secțiile de votare din ambasadele României din țări care nu au aproape deloc populație rezidentă de origine română. Ele au fost deschise doar pentru personalul Ambasadei și cei câțiva români aflați “accidental” în acele țări. În această situație au fost cca jumătate dintre secțiile de votare. Ca să avem o dimensiune reală să spunem că în Spania și Italia spre exemplu au fost deschise 140 de secții (+/- am rotunjit cifra) pt. cca 1 mil. de cetățeni în fiecare țară, adică 7000 de cetățeni pt fiecare secție. Dacă s-ar fi votat în flux continuu 12 ore/zi, în două zile de vot ar fi fost nevoie să voteze 4 români/minut pentru a putea vota toți. Evident că era imposibil. Nu au putut vota toți cetățenii cu drept de vot pentru că nr de secții a fost insuficient. În Marea Britanie spre exemplu situația a fost și mai gravă. Cei 1,5 mil. de români rezidenți în UK au avut la dispoziție doar 72 de secții de votare. Să facem calculele. 1,5 mil. : 72 = 20833 pt fiecare secție de votare. Dacă s-ar vota non-stop 12 ore/zi, în două zile ar trebui să voteze 14 oameni/minut. Absurd !?! Sigur că da. Acest număr redus de secții de votare a dus la acele situații umilitoare în care oamenii au stat ore ( 6-8-10) în șir la coadă să voteze și mulți nu au reușit. Din această cauză doar puțin sub un milion de români au reușit să voteze în Diaspora la alegerile prezidențiale din 2019 sau 2014. Le-a respectat statul român acestor oameni un drept constituțional ? Se pare că nu.
Care ar fi soluția pt 2024 ? .
-*- votul electronic ?
NU.
O singură țară din UE, Estonia are cu adevărat un sistem de vot electronic deplin funcțional. Este de altfel cea mai digitalizată țară din UE. Alte țări nu au reușit implementarea unei astfel de soluții care să fie eficientă. Dacă țări cu populație sensibil egală cu a României nu au reușit, e greu să credem/sperăm că v-a reuși România.
– *- vot prin corespondență ? NU PREA . A fost implementat în premieră la alegerile din 2020. A avut succes infim. Puțin peste 35000 de voturi. Explicația e simplă. Trebuie să te înregistrezi ca rezident într-un registru electoral și să furnizezi autorităților române date precum adresa și/sau forma de proprietate a imobilului în care locuiești și motivul ( dovedit cu acte) șederii tale într-o altă țară.Românii nu au încredere în autoritățile române și în statul român în general și se feresc să furnizeze astfel de informații.
-*- mai multe secții de vot și program extins al acestora ? DA.
E cea mai bună soluție dar asta implică costuri suplimentare din partea MAE legate de spațiu și personal. În condițiile în care pt 2024 MAE are un buget cu doar 9% mai mare decât cel din 2023 și urmează să organizeze pt Diaspora alegeri europarlamentare, parlamentare și 2 tururi de prezidențiale pare că resursele sunt cele mai limitate de până acum.

ALEGERILE PARLAMENTARE .
Programate pentru toamna acestui an au aceleași probleme legate de logistică și organizare ca și cele prezidențiale. Ba chiar nr de secții de votare e semnificativ mai mic și totuși în puține situații s-au înregistrat cozi la vot și timp mare de așteptare asta pentru că numărul de români din Diaspora care votează la alegerile parlamentare e mult mai mic decât cel al celor care votează la prezidențiale. ( 265000 la alegerile din 2020).
De ce ? Să explicăm.
Dacă în România ca să votezi la alegerile parlamentare e suficient să te prezinți la secția de votare la care ești arondat conform adresei de domiciliu în Diaspora lucrurile stau altfel. În primul rând trebuie să demonstrezi că ești în Diaspora !! Da, nu râdeți vă rog !! Tu cetățeanul trebuie să demonstrezi că ești în Spania, Elveția,Irlanda,Suedia sau SUA și că ești acolo cu treabă. La muncă, la studii sau cu orice alt motiv care poate fi dovedit cu acte. NU POȚI VOTA ÎN DIASPORA dacă nu faci dovada rezidenței în statul respectiv ( actele și felul în care o poți face diferă de la țară la țară, de la contract de muncă, contract de chirie, card de asigurat până la card bancar sau permis auto dobândit într-o altă țară). În baza acestor acte poți opta să votezi prin corespondență ( doar puțin peste 35000 de români au făcut-o în 2020) sau la secția de votare. De ce se întâmplă asta ? Pentru că în România avem circumscripții electorale ( pt fiecare județ) și colegii electorale ( pe zone, cartiere, sectoare). Diaspora are o circumscripție electorală separată, Nr. 43 și doar pentru candidații acelei circumscripții poți vota în Diaspora.
Dacă încă nu ați obosit, partea hilară acum urmează. Deși sunt peste 5 mil de români cu drept de vot în Diaspora ( dar statul român nu îi recunoaște ca fiind acolo pentru că nu are bază legală pt asta 🥺) cărora li se adaugă încă cca 1 mil. de români posesori de pașaport CRDS ( cetățean român cu domiciliul în străinătate, aceștia fiind de fapt singurii români pe care oficial statul îi recunoaște ca trăind în afara României,ei însă nu mai au Carte de Identitate românească, le-a fost retrasă)
………………..
*notă
nu-i așa că avem un stat minunat când e vorba de obligațiile noastre și absolut cretin când vine vorba de drepturile pe care le avem !?!
…………..
circumscripției electorale nr 43 Diaspora îi sunt arondate 6 ( șase) mandate de parlamentari, 2 senatori și 4 deputați. Aici aș putea face o notă lungă cât un articol ca să explic această anomalie. N-am s-o mai iau de la ’48 încoace, am să spun doar că de 20 ani toate partidele care au obținut mandate in Diaspora PD,PDL,PMP,PNL,USR au promis că vor repara această nedreptate și nu au făcut-o. Inclusiv Nicolae Ciucă a afirmat de curând că susține un astfel de demers dar ori a mințit ori e prins cu altele pentru că există 3 astfel de proiecte de lege blocate pe fluxul legislativ ( ultimul depus de Alianța pentru Unirea Românilor). Evident că PSD niciodată nu o să susțină așa ceva ( pt că niciodată nu o să obțină un mandat în Diaspora) dar mă aștept ca măcar concubinii lor politici să forțeze nota.
Așadar, pe lângă multele piedici legate de procedura de vot și sentimentul unui vot inutil ( practic 1% din Parlament e dat de Diaspora) face ca interesul pt aceste alegeri să fie scăzut și implicit și numărul de voturi. Și se pare că unii au tot interesul ca această stare să se perpetueze.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE .
Aici lucrurile ar trebui să fie la fel de simple ca la cele prezidențiale. Există o circumscripție electorală unică la nivel național cu aceiași candidați în orice colț al țării ( sau al lumii românești). Deși procedura de vot e teoretic foarte simplă ( poți vota oriunde în țară sau în lume cu un act de identitate valabil) nici la alegerile europarlamentare nu s-au înregistrat prezențe majore în Diaspora ( deși ele au crescut constant în 2009,2014 și 2019) asta în mare parte datorită dezinteresului general al românilor față de acest tip de alegeri.
………..
*Ca o notă personală nu înțeleg acest dezinteres mai ales din partea Diasporei în condițiile în care aleșii din Parlamentul European le pot influența viața ( prin deciziile luate) inclusiv acolo în țările unde se află pentru o vreme ( sau definitiv.
…………….
Există și o altă explicație. Românii cu drept de rezidență în alte state pot opta să voteze pt listele de candidați din țările unde s-au stabilit sau au drept de ședere. Nu am găsit o statistică pentru asta decât pt țara în care locuiesc eu ( Danemarca) . În 2019 cca 800 de cetățeni români au ales să voteze pentru europarlamentarii danezi. Procentual e nesemnificativ dar e e un semnal de alarmă . Acest semnal de alarmă trebuie tras și în contextul în care se pare că autoritățile române intenționează să îngreuneze procedurile de vot pt alegerile europene din Iunie 2024 introducând aceleași criterii de a permite exercitarea dreptului la vot în Diaspora ca la alegerile parlamentare naționale ( am rezerve asupra legalității acestor demersuri dar dacă nu le iese “manevra ” cu comasarea mă aștept să recurgă la orice alte tertipuri pentru a scădea prezența la vot. AEP a efectuat turnee de informare în Diaspora în acest an și până la o dezmințire oficială a AEP iau în calcul informațiile transmise de românii din Diaspora care au participat la aceste întâlniri.

ALEGERILE LOCALE
Deși imensa majoritate a românilor din Diaspora au nu doar acte valabile cu domiciliul și în România ci și proprietăți pe care plătesc impozite către autoritățile locale, unii au chiar firme și afaceri care plătesc taxe și impozite totuși nu au nici un fel de sprijin din partea statului ca să voteze în Diaspora și pentru alegerile locale. Pentru acest tip de alegeri în Diaspora NU SE VOTEAZĂ. Singura variantă este să te deplasezi personal mii de kilometri în localitatea unde ai domiciliul ca să votezi. Nu aș vrea să declanșez acum o dispută dacă e corect așa. Personal consider că li se îngrădește un drept. Sigur că ultimul lucru pe care și l-ar dori clanurile politice de la nivel local care de decenii țin captive comunități întregi este să se trezească cu sute de mii de voturi din Diaspora care să-i măture de la putere ( nu de bine ce le era la nivel local au ales mulți dintre ei să plece). Am să vă dau totuși un exemplu de bune practici în materie de democrație. În vremurile în care diaspora poloneză era mult mai numeroasă decât cea românească de acum, un prieten polonez mi-a povestit cum a votat el pt primarul și consilierii din orașul său din Polonia. Cu actul de identitate s-a prezentat la secția de vot de la ambasadă, i-au fost introduse datele în calculator și la imprimantă a fost tipărit buletinul de vot din orașul lui. A votat și a plecat acasă.
Nu pare deloc complicat când vrei să găsești soluții în folosul oamenilor și nu împotriva lor.

Încă un bob zăbavă vă rog, pentru că nu ați fi înțeles jocurile care se fac în Diaspora pentru 2024 dacă nu v-aș fi explicat cele de până acum.
Ce vor partidele !?!
PSD vrea în primul rând LINIȘTEEEEE !! Asta te roagă orice crupier când te așezi la o masă.
Să nu fie gălăgie, să nu fie agitație, să fie nepăsare dacă se poate. Au o armată de votanți disciplinați care le asigură orice victorie dacă rivalii politici sunt fie proști fie santajabili. De la Diaspora PSD nu vrea nimic pt că știe că nu poate să obțină nimic. ( maxim plăcuța suedeză 🙃). Totuși nu au stat cu mâinile în sân și prin “harnicul” domn Gherghe Cîrciu, secretarul de stat de la DRP ( Departamentul Românilor de Pretutindeni) a avut grijă să bată toate țările cu comunități puternice de români și să ofere finanțări generoase pentru asociații și proiecte care să contribuie la o stare de non-combat electoral ( btw, Rareș nu-ți crapă obrazul de rușine că PNL a lăsat 4 ani Diaspora pe mâna PSD ?).
PSD vrea totuși ceva dar e doar un vis pentru ei. Vrea ca Diaspora să nu mai dea președintele României așa cum a făcut-o în ultimii 20 ani. ( că atât Băsescu cât și mai ales Iohannis au dezamăgit Diaspora e o altă poveste). Pentru asta PSD poate să facă două lucruri, să semene apatie și nepăsare sau să îngreuneze procesul de votare ( se pare că lucrează pentru ambele) dar sub atenta și îngrijorata privire a lui Klaus Iohannis care a girat activitatea MAE ( activitate total deficitară in ce-i privește pe românii din Diaspora și interesele lor). Furia și frustrarea românilor din Diaspora acumulate în ultimii ani și mai ales în anul acesta vor mătura că un tsunami nu doar interesele electorale ale PSD dar și pe ale PNL-ului complice. Se ceartă degeaba dacă să fie un candidat comun de la PSD sau de la PNL. Am o veste proastă pentru ei. Nici PNL nu mai are credit în Diaspora ( PSD nu a avut niciodată). Până acum câteva zile PSD a dorit salvarea PNL de la dezastrul ( previzibil la europarlamentare). Ei știu (că mai ales cu susținere din Diaspora) potențialul AUR e net peste PNL și se apropie de cel al PSD. Un PNL pe locul 3 înseamnă “decapitarea” lui. Taberele ( și chiar jocurile) din PNL sunt făcute. Ciucănitorul Woody nu mai poate fi salvat nici chiar de Santa KlauSILĂ. Se vor prăbuși împreună. O să fie cu “sânge pe pereți” și moțiuni de cenzură, cu ceartă pe cine depune moțiunea și cine nu votează. O să fie o vară încinsă ( fără concedii 🙃) dar poate asta duce spre o igienizare mai mult decât necesară a scenei politice românești. PSD și PNL sunt condamnate să joace în echipă dar din nefericire pt ei nu prea au tromfi. În zadar își fac semne și nu măresc cartea, fac reguli noi și le schimbă în timpul jocului. Arpy baci de la care am învățat eu să joc Cruce când eram copil le-ar fi spus “menni haza ( plecați acasă)”.
Urma acum să scriu ce vrea PNL dar mi-am dat seama că n-am putut să-i dezlipesc de PSD 🙃. Practic PNL vrea ca nimic din ce am scris mai sus să nu se întâmple. GHINIIOOOON !! Fix așa v-a fi. Ciucă v-a pleca acasă și chiar mai rău, PNL o să plătească scump acest concubinaj politic cu PSD. Nici măcar Iohannis nu mai poate opri dezastrul. Cei care vor dori să salveze PNL vor trebui să se debaraseze și de el. E ciclic. Toți președinții și-au distrus partidul sau l-au pierdut din mână. Nu poate cel mai slab președinte să facă excepție.
Dacă printr-o minune PNL scapă de canibalizare ( să zicem că le iese comasarea sau PNL face măcar 20% la europarlamentare) lupta pentru locurile eligibile la alegerile parlamentare v-a fi crâncenă.Se vor plăti polițe grele. “Insuccesurile” la alegerile locale vor duce într-un final la o implozie controlată. Un PNL cam pe la 15% e fix ce își dorește PSD ( iar am ajuns la ei 🙃) ca să poată guverna în voie aducând în triunghiul amoros și pe experții în domeniu, UDMR.
PNL nu vrea liniște dar nici agitație. Vrea mers regulamentar. Mâna la vipușcă și cadență. De la Diaspora PNL vrea să nu împartă plăcuța cu PSD. Aproape imposibil pentru că ultima mâna face diferența, ca la orice joc și pe mâna aia ( prezidențialele) nu au controlul, nici unii, nici alții. Împreună nici atât.
Să nu uităm însă că jocurile astea “savante” de cărți se joacă pe perechi. Dacă la PSD & PNL ne-am lămurit să privim puțin și la adversari. USR pare că trebuie luat la pachet cu PMP și Forța Dreptei. Eu nu aș vrea că pare o struțo-cămilă politică dar așa s-au așezat ei. Mie mi-e greu spre exemplu să înțeleg cine votează ADU la europarlamentare, de fapt ce grup politic votează ? PPE sau Renew ? Că par total diferite dar candidează împreună. E cel mai bun exemplu că USR și-a pierdut complet identitatea. Nu doar de gen ci și pe cea politică. ( dacă o fi avut-o vreodată).
Acum 4 ani USR a reușit rezultate spectaculoase în Diaspora. Nu era neapărat meritul lor ci mai mult votul anti-sistem și dorința de ceva nou. Acum nu mai reprezintă ei asta. S-au compromis valoric și moral. Căsătoria cu PLUS a fost din interes și divorțul a fost cu blesteme. Despre sutele de membri valoroși și idealiști din Diaspora care au plecat sau au fost maziliți nici măcar ei n-ar vrea să vorbesc. Pt europarlamentare ADU nu vrea decât să testeze de fapt câtă aderență politică mai au liderii lor. Aproape zero zic eu. Un previzibil fiasco al PNL după europarlamentare deschide calea unei reîntoarceri a lui Orban la PNL. Drulă rămâne călărețul fără cap și Tomac președintele fără ștampilă. Voturi irosite care vor merge la coșul comun pentru redistribuire. USR nu joacă Cruce, e un joc de echipă și ei au demonstrat că nu au valențe de colaborare. Nici măcar când au fost într-o majoritate nu au făcut ce au promis pentru Diaspora pe care au muls-o de voturi. Măcar să fi mărit nr de parlamentari pt Diaspora și tot era ceva. Dar erau vremuri Tulbure. PNRR de făcut, comisioane pentru lumea (luxem)burgheză din studii de fezabilitate, achiziții fără număr. Complicat să mai faci câte ceva și pt Diaspora. Au pus pe masă tot ce au avut și au pierdut. Ca la Poker. Doar că s-au obișnuit cu mize mari. Prea mari pt ce cărți au acum și pare că blufează. În vremurile de demult unii care pierdeau la cărți ajungeau să-și vândă casa și pământurile. Doar timpul o să ne spune care dintre ei și ce a vândut. Fără cartofori în funcții publice, zic.
S-ar putea ca anul ăsta să fie norocos doar pentru unii. Cei de la AUR. Norocul lor e că s-au așezat de partea corectă a mesei. Poate n-au făcut ei cele mai strălucite mișcări dar când adversarii fac atâtea greșeli nu ai cum să nu câștigi și dacă nu faci nimic. Dacă tot ați citit până aici înseamnă că nu vă mai grăbiți și ați găsit o sămânță de valoare și interes în ce spun eu așa că vă mai rețin puțin. În 2020 AUR a intrat în Parlament cam cu 50 de parlamentari. O oaste de strânsură dacă mă întrebați pe mine. Au luat ce s-a nimerit. Poate nu a fost cea mai bună soluție dar să vă duc puțin în istorie. Oastea cu care Mihai Viteazu a realizat unul dintre momentele de glorie ale istoriei noastre era o oaste cam de strânsură. Jumătate mercenari sârbi, bulgari, albanezi, artileriști și harbuzieri valoni și prusaci. Și nici boierii olteni și valahi nu l-au urmat chiar de bună voie ci mai mult de nevoie. Ba chiar l-au strâns cu ușa ca să dea legea legării de glie. Dar despre asta prea puțini știu. Cei mai mulți știu că a făcut unirea de la 1600. Așa și cu AUR și George Simion. Prea multe nu a reușit să facă din poate lipsă de resursă umană dar puținul pe care l-a făcut l-a făcut bine. A dat multora o cale, o speranță, o motivație. S-au implicat oameni cărora acțiunea și politica le erau indiferente. Acum ce vrea AUR în 2024 e evident. Vrea să câștige cât mai multe voturi. Doar că dacă ele sunt prea mult anti ceva și mai puțin pro-ei zestrea asta se pierde rapid ( la fel ca la USR). În Diaspora cel puțin au pus corect problema, au mers la firul ierbii să discute cu oamenii. Și aici au câștigat. Românii din Diaspora nu vor neapărat să le rezolvi problemele ( ei le-au luat pe persoană fizică să se lupte cu ele) ei vor să-i bagi în seamă, să arăți că îți pasă de ei. Asta ar fi trebuit să facă toate partidele.
Că din toată oastea de strânsură AUR a pierdut pe unii pe drum era previzibil. Oricum mult mai puțini decât mă așteptam. Deocamdată au noroc dar asta nu ține la nesfârșit și nu e suficient. Trebuie și muncă, inteligență și înțelepciune. Și experiență. Altfel poți să pierzi totul pe o mână proastă.
Și dacă tot suntem la AUR două vorbe și despre SOS și Diana Șoșoacă. În 2020 când au intrat în Parlament cei de la AUR erau “broasca râioasă” , toți se fereau de ei. Odată cu creșterea lor rapidă din Pandemie “CINEVA” a sesizat că potențialul lor de creștere e mult prea mare și au “rupt coasta de drac” din corpul AUR. Niște “băieți” au considerat că un AUR care ajunge la 30% devine necontrolabil, strică jocurile așa că au pompat în SOS ca să țină AUR la un maxim 25% . Probabil că în felul ăsta au făcut rău partidului AUR dar i-au făcut și un bine. Ia ghiciți dacă SOS intră în Parlament chiar și numai cu 5% cine o să fie “broasca râioasă” acum !?!
Hai că v-ați prins.🙃. Și dacă postul de “broască” e ocupat, cu niște oameni mult mai competenți decât prima garnitură oarecum improvizată AUR devine chiar frecventabil. Către asta ne îndreptăm. Trei blocuri distincte de 25-30% fiecare, social-democrații ( de stânga), liberalii ( cu ce s-o mai alege după implozia PNL, despărțiri, reuniri, convertiri) și suveraniștii. 10% rămâne veșnica damă de companie a politicii românești UDMR ( e o himeră speranța că UDMR nu intră în Parlament, mai citiți legea) și minoritățile. E cea mai bună soluție de echilibru pt scena politică românească. Partidele mici, balama, construite doar pe lideri-locomotivă, fără doctrine clare sau cu principii fluide sunt periculoase pt democrație.
Poate că din acest punct de vedere e cel mai bine ca în 2024 scena politică să se reașeze și echilibreze. În acest fel, orice președinte vom avea la sfârșitul anului, chiar dacăo să ia jack-potul, nu ne v-a putea juca la ruletă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Robert Turcescu, detalii despre cartea sa și atacurile celor nemulțumiți de...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, promovat în cadrul editorialului zilei pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale, „Înapoi la turul 2”, a intervenit în...

Sarmiza Andronic despre lupta Justiției cu “restul lumii”, acalmia din lupta...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și prezentată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a vorbit...

Viorica Dăncilă face furori în China! Interviul luat de Dan Tomozei...

„Respectul, prietenia și colaborările deosebite dintre țările noastre, care au făcut să fim invidiați multă vreme, ne obligă să acordăm atenția cuvenită relațiilor cu...

Gușă: Robert Turcescu a publicat o carte cu 8 interviuri în...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă După o muncă serioasă, de câteva luni de zile, Robert Turcescu a publicat, zilele...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img