Autor: Ciprian Purice
America are o problemă. Reală, gravă și periculoasă ca o bombă atomică. Acea problemă se numește Israel. Copilul teribil al SUA, înființat și dezvoltat cu sprijin masiv american, refuză acum să priceapă că lumea s-a schimbat. Că părintele său fondator nu mai este hegemon și lumea nu mai e unipolară. Iar comportamentul său de „răsfățatul Occidentului”, care calcă în picioare totul din jurul său, nu mai poate fi acoperit de magnitudinea geopolitică americană.
Pentru că, spre deosebire de secolul trecut, Lumea B, cea non-occidentală, este mult mai puternică, mult mai bogată și mai bine tehnologizată decât în urmă cu 50-70 de ani, atunci când SUA impunea întregii planete interesele comunității evreiești. De influența geopolitică și militară nici nu mai e cazul să amintim. Deci, Lumea B poate reacționa. Și va reacționa dacă îi sunt afectate interesele fundamentale. Unul din interesele sale fundamentale este pacea. Războiul ca manifestare politică nu mai este posibil. Noile spații se cuceresc astăzi prin soft-power, tehnologie, business, iar cei care au experimentat asta cel mai bine sunt statele în curs de dezvoltare din BRICS. Ele știu că doar pacea mondială este cea care asigură coerența economică la adăpostul căreia are loc expansiunea influenței geostrategice. Cum ar reacționa statele BRICS dacă i-ar fi zdruncinat însuși pilonul dezvoltării lor, nimeni nu poate prognoza.
SUA nu mai poate garanta Israel
Probabil rapoarte despre asemenea evoluții total impredictibile au primit toți liderii occidentali, de aici și abordarea pacifistă, complet diferită de declarațiile agresive din primele zile după atacul Hamas din 7 octombrie. Întregul „modus operandi” forjat în decenii de conflict arabo-israelian s-a schimbat într-o noapte. Nevoit să amâne la nesfârșit celebra invazie israeliană din Gaza, leadership-ul de la Tel-Aviv a plonjat direct în noua realitate mondială. Cea în care nu mai poate deschide focul fără să plătească. Cea în care Curtea Penală Internațională îi va ancheta faptele din teritoriile ocupate. Adică o nouă epocă în care America nu îi mai poate cauționa reacțiile asimetrice și sângeroase. Invazia, justificată emoțional, nu ar fi însemnat decât o nouă baie de sânge. Civili cu miile, teroriști Hamas cu zecile. Presiunea internațională este atât de efervescentă, încât nici măcar puternicul său frate mai mare a rămas fără pârghii. Biden a mers la Tel-Aviv tocmai pentru a se asigura că Israelul a priceput această schimbare fundamentală de paradigmă, esențială pentru evoluțiile ulterioare. Din aceste motive invazia nu va mai fi invazie. Iar intervențiile punctuale de tipul „anihilarea capacității inamicului de a desfășura atacuri aeriene” se vor derula mult mai reținut și cu o atenție sporită la victime și pagube colaterale.
Impresionanta și puternica diasporă musulmană
Comunitatea internațională pare că nu mai este dispusă să închidă ochii la intervențiile sângeroase și morții care curg cu duiumul de dragul securității naționale israeliene. Se vorbește tot mai des de dreptul internațional, genocid, crime de război, terorism, asediu asupra populației civile, pedepse colective, toate atribuite Israelului. Care nu mai reușește să capete percepția de victimă, tendința fiind fix pe dos, adică i se atribuie statutul de agresor.
Cum s-a ajuns aici? Sunt trei schimbări fundamentale, în principal față de secolul trecut, atunci când Israelul impunea agenda globală și narativul de victimă în conflictul arabo-israelian.
- Scăderea puterii și influenței SUA în paralel cu creșterea și dezvoltarea adversarilor săi. Nu mai detaliez, am punctat esențialul mai sus.
- Dezvoltarea statelor arabe. Spre deosebire de toate celelalte episoade dure ale conflictului arabo-israelian, cele mai multe petrecute în secolul trecut, astăzi, Orientul Mijlociu este mult mai bogat, mult mai dezvoltat și cu tehnologii moderne atât în zona civilă, cât și în cea militară. Mai mult, interconectarea economică, ca prim efect al globalizării, a facilitat pătrunderea Orientului Mijlociu la „masa bogaților”. Materiile prime, resursele energetice nu au mai fost exploatate prin metode tipice epocii coloniale, ci vândute direct pe bursă de către producători. Cu atâta influx de cash, comerțul, serviciile și alte zone de business s-au extins rapid, aducând și mai aproape lumea arabă de cea occidentală, emanciparea în masă fiind inevitabilă. De aici, ultimul și cel mai important element: Diaspora musulmană.
- Entuziasmul generalizat după terminarea Războiului Rece și desființarea Uniunii Sovietice, fenomenul globalizării, anularea frontierelor, libera circulație a persoanelor, politicile de sprijin a migrației pentru forța de muncă ieftină, toate au contribuit la formarea unei diaspore arabo-musulmane impresionante. În 1990, erau aproximativ 30 milioane de musulmani în Europa, pentru ca în 2020 numărul lor să depășească 50 de milioane. La asemenea cifre, era de așteptat ca din rândul diasporei să ocupe și alte pături sociale din care să se evidențieze și o elită care să penetreze medii și poziții rezervate, până de curând, occidentalilor.
În toate guvernele lumii occidentale regăsim musulmani, în poziții importante. În toate marile publicații, televiziuni și agenții de presă, regăsim musulmani. În toate universitățile importante, regăsim musulmani. În toate marile corporații și zone de business regăsim musulmani. Iar ei fac fix ce au făcut evreii în urmă cu o sută de ani: soft-power. Disipând și susținând problematica palestiniană prin mijloace informale, non-guvernamentale și fără a fi parte a vreunei structuri sau organizații. Așa se face că, de două săptămâni, dinspre Orientul Mijlociu apare și o a doua voce, extrem de puternică. Cu o a doua versiune, complet diferită față de cea israeliano-occidentală. Iar această a doua versiune vine cu imagini, cu dovezi, cu fapte și cu mulți aliați puternici la nivel mondial. De aici până la înființarea unui stat palestinian mai e doar o chestiune de timp. Iar Israelul, adică SUA, nu se vor mai putea opune.
„Vom schimba Orientul Mijlociu”, spunea Netanyahu la câteva zile după masacrul din 7 octombrie și nici nu-și dădea seama câtă dreptate avea.
