12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025
12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterneZiua Independenței Moldovei sărbătorită cu liderii Franței, Germaniei și Poloniei, dar fără...
Data publicării: august 27, 2025 11:55

Ziua Independenței Moldovei sărbătorită cu liderii Franței, Germaniei și Poloniei, dar fără România!

Data publicării: august 27, 2025 11:55

DISTRIBUIE:

Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și prim-ministrul polonez Donald Tusk sunt așteptați miercuri, 27 august, în Republica Moldova, care sărbătorește 34 de ani de la independență, un gest evident de solidaritate într-un moment-cheie pentru țară.

Considerată deosebit de vulnerabilă după invazia rusă în Ucraina vecină, Republica Moldova se pregătește luna viitoare de un scrutin legislativ crucial pentru parcursul său proeuropean.

„Liderii își vor reafirma sprijinul lor deplin pentru securitatea, suveranitatea și calea europeană a Moldovei”, a subliniat săptămâna trecută Palatul Élysée în comunicatul în care a anunțat această triplă vizită.

„Aceasta nu este doar o vizită, ci o legătură vie între Europa și poporul moldovean”, a declarat Jürgen Hardt, purtător de cuvânt pentru politică externă al partidului de guvernământ CDU al cancelarului Germaniei, citat de POLITICO. „Niciodată unul dintre aliații noștri nu va mai rămâne singur în fața agresiunii ruse”, a promis oficialul CDU.

Peste o lună, Moldova, care miercuri își celebrează declararea independenței în 1991, odată cu destrămarea URSS, organizează alegeri parlamentare, iar partidul de guvernământ PAS încearcă să-și mențină majoritatea și să păstreze intactă traiectoria proeuropeană a țării, o sarcină tot mai dificilă odată cu războiul hibrid agresiv lansat de Rusia și interpușii săi.

Oficialii de la Chișinău au acuzat în repetate rânduri Moscova că se amestecă în politica internă a țării, alimentând sentimente pro-Moscova într-un efort de a răsturna guvernul și de a îndepărta țara de legăturile cu Occidentul. La rândul său, Moscova a folosit un discurs propagandistic tot mai agresiv la adresa conducerii proeuropene de la Chișinău, relațiile dintre cele două capitale devenind tot mai tensionate.

„Această vizită este o dovadă a faptului că Moldova contează, este respectată și nu este singură”, a comentat președinta Maia Sandu într-un interviu acordat agenției de presă Moldpres. „O să le spun oficialilor europeni că Moldova împărtășește valorile democratice, Moldova vrea să aparțină lumii libere, să facă parte din marea familie europeană, fiind o țară solidară, fapt care l-a demonstrat”, a declarat șefa statului.

Președintele francez Emmanuel Macron denunța, într-o întâlnire cu Maia Sandu la 10 martie, la Palatul Élysée, „tentative ruse tot mai dezinhibate de destabilizare” a Republicii Moldova și a instituțiilor democratice moldovenești. El își exprima dorința unei „consolidări și mai mari a cooperării în vederea creșterii rezistenței (Republicii) Moldova la amestecuri străine”.

Premierul Dorin Recean va participa, împreună cu Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la o întrevedere cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk. Cei trei oaspeți ar urma să sosească în jurul orei 16:00.

Alături de Maia Sandu, cei trei demnitari europeni așteptați la Chișinău vor susține apoi declarații de presă comune la sediul Președinției și ulterior se vor adresa direct cetățenilor, urcând pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, unde va avea loc un concert dedicat Zilei Independenței.

Cetățenii sunt așteptați în Piața Marii Adunări Naționale începând cu ora 18:00. Pe scena din centrul Chișinăului vor evolua, între alții, formația Zdob și Zdub, Irina Rimes și Carla’s Dreams.

Vigilența sporită

Sărbătorirea celor 34 de ani de independență nu este lipsită însă de emoții, mai ales în contextul tensionat al apropierii alegerilor din 28 septembrie.

De altfel, fostul președinte prorus al țării, Igor Dodon, nu și-a ascuns nemulțumirea față de vizita oficialilor europeni, acuzându-i de amestec în treburile interne.

Fostul președinte prorus Igor Dodon consideră că vizita liderilor europeni la Chișinău este un amestec în treburile interne și amenință: „Tovarășe Macron, nu vom uita!”.

Potrivit Ziarului de Gardă, poliția a îndemnat cetățenii să nu se lase influențați de „provocatori, exponenți ai grupurilor de influență din Federația Rusă”, care ar vrea să creeze dezordine în cadrul evenimentelor dedicate zilei Independenței Republicii Moldova.

Oamenii legii au publicat o înregistrare a unui mesaj vocal în care un bărbat explică „băieților” că trebuie să se întâlnească în centrul capitalei „pe la 16:40-16:30”, pentru un „mini-protest”. Potrivit planului, indivizii ar urma să se împartă în grupuri de câte 5-10 persoane „pentru a nu bate la ochi”, după care ar urma să meargă în centru și să facă diverse scandări.

Avertismentul vine în condițiile în care săptămâna trecută, poliția a informat că organizația criminală coordonată de oligarhul fugar Ilan Șor, prin intermediul unor persoane interpuse, ar fi racolat minori și reprezentanți ai diferitor comunități etnice, fiindu-le promise plăți ilegale, pentru a crea dezbinare și a instiga la ură în apropierea unor instituții și obiective de interes public.

Autoritățile au anunțat măsuri sporite de securitate pentru ziua de 27 august, în contextul vizitelor externe și al evenimentelor organizate la nivel național. „Poliția, carabinerii și toate organele de aplicare a legii își vor face datoria cu multă determinare și profesionalism, așa cum au făcut-o și până acum”, a asigurat ministrul de interne, Daniella Misail-Nichitin.

Sâmbătă, la Chișinău a fost premierul Ilie Bolojan, iar la sfârșitul acestei săptămâni, pe 31 august, de Ziua Limbii Române, este așteptat președintele Nicușor Dan.

sursă: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Robert Turcescu, detalii despre cartea sa și atacurile celor nemulțumiți de...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, promovat în cadrul editorialului zilei pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale, „Înapoi la turul 2”, a intervenit în...

Sarmiza Andronic despre lupta Justiției cu “restul lumii”, acalmia din lupta...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și prezentată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a vorbit...

Viorica Dăncilă face furori în China! Interviul luat de Dan Tomozei...

„Respectul, prietenia și colaborările deosebite dintre țările noastre, care au făcut să fim invidiați multă vreme, ne obligă să acordăm atenția cuvenită relațiilor cu...

Gușă: Robert Turcescu a publicat o carte cu 8 interviuri în...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă După o muncă serioasă, de câteva luni de zile, Robert Turcescu a publicat, zilele...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img