Adrian Onciu: DEMENȚĂ LA VÂRFUL NATO

Odată cu primele rachete cu rază lungă trase asupra teritoriului rusesc, am intrat abrupt în faza de război direct între Rusia și țările NATO. A spus-o foarte clar președintele Putin. Și nu doar atât – șeful de la Kremlin a arătat care va fi reacția Moscovei la fiecare atac similar al Statelor Unite.

Spre stupefacția unei bune părți a opiniei publice, mass-media se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Atât jurnaliștii, cât și politicienii ignoră situația extrem de gravă în care ne aflăm. NATO (aka SUA) a declarat război Moscovei într-un mod pe cât de transparent, pe atât de nebunesc. Escaladarea peste ultimele linii roșii trasate de Putin a folosit drept pretext presupusa desfășurare a unor trupe nord-coreene în zona Kursk. O prezență bazată doar pe declarații de presă. Însă chiar și dacă implicarea nord-coreenilor s-ar dovedi reală, oare ar fi ăsta un motiv arhisuficient ca NATO să declare război Rusiei?!

Întrucât relativ puținele rachete ATACMS și Storm Shadow aflate la dispoziția Ucrainei sunt departe de a constitui un schimbător al cursului războiului, toată lumea se întreabă ce-o fi fost în capul lui Joe Biden (de fapt în capul războinicilor Deep State-ului globalist).

Americanii i-au oferit lui Trump un mandat clar pentru a pune capăt conflictului din Ucraina. Escaladarea nebunească a lui Biden pe ultimii metri ai președinției ar putea avea două explicații mari și late: 1) Încercarea de a-l convinge pe Putin să negocieze pacea cu compromisuri inacceptabile pentru ruși (o inițiativă luată de comun acord cu Donald Trump) sau 2) Încercarea de a duce războiul într-un punct extrem de fierbinte, de unde noua administrație de la Casa Albă să nu mai poată face mare lucru.

În condiții normale, inițiativa lui Biden de a permite lovituri în Rusia cu rachete ATCMS, cu doar două luni înainte de instalarea noului președinte, ar fi trebuit să provoace o reacție dură din partea lui Trump. Nu s-a întâmplat. Ceea ce ne determină să credem că atât democrații, cât și republicanii din SUA încearcă să găsească soluția miraculoasă pentru a-l îndupleca pe Putin să reducă din pretențiile maximale ale Moscovei.

Răspunsul Kremlinului a fost fără echivoc. În rezumat, președintele Putin le-a transmis inamicilor din NATO că negocierile trebuie să se poarte în condițiile impuse de învingători. Iar pe câmpul de luptă trupele lui Zelensky se află într-un mare impas. Încercarea de a opri ofensiva rusă prin atacuri cu rachete asupra teritoriului rusesc se lovește acum de răspunsul dur al Moscovei.

Putin a explicat că poate distruge orice țintă militară din Europa în doar câteva minute, fără ca NATO să poată împiedica atacul. Mai mult, o va face anunțând lansarea rachetelor din timp, pentru a limita ”pagubele colaterale”. Primul astfel de atac, asupra unei fabrici de armament din Ucraina, s-a dovedit a fi un succes din punct de vedere militar. Dovadă reacția disperată (și cam infantilă) a lui Zelensky: ”Lumea trebuie să reacționeze. În acest moment, nu există o reacție puternică din partea lumii”.

Moscova a avertizat că baza antirachetă a Statelor Unite din Redzikowo, Polonia, ”este o țintă prioritară pentru o potențială neutralizare”. Fără îndoială, și bazele militare de la Deveselu, Kogălniceanu sau Cincu se află pe prima pagină a listei Kremlinului.

Rușii au spus-o răspicat: vor fi îndreptățiți să atace ținte militare occidentale oriunde în Europa. Inițial cu încărcătură convențională.

Oricât ar încerca mașinăria de propagandă să ascundă gravitatea situației, oricât s-ar strădui să pună escaladările exclusiv pe umerii Kremlinului, realitatea se vede cu ochiul liber. Războinicii de la Londra și Washington încă visează să-i învingă pe ruși, printr-o scamatorie  demnă de Harry Potter.

Din păcate, o sigură linie roșie a mai rămas de trecut.