România se află în pragul unei crize politice majore. Nu pentru că nu ar avea cine să o conducă, ci pentru că exact cei care au condus-o până aici, în impas, se luptă astăzi cu o nesimțire politică aproape clinică pentru a reveni în funcții. Nu s-a încheiat bine simulacrul electoral din 9 iunie, că partidele vechii puteri – PSD, PNL și sateliții lor – au și început să negocieze nu pe proiecte sau reforme, ci pe ministere. Cine ia Finanțele, cine prinde Educația, cine stăpânește Transporturile – ca și cum ar fi vorba de o împărțeală între moștenitori, nu de gestionarea unei țări aflate în pragul colapsului economic.
În loc de analiză, vin cu aroganță. În loc să explice de ce datoria publică a sărit de 50% din PIB, de ce deficitul a explodat și de ce prețurile au luat-o razna, liderii politici români – aceeași de 10-15 ani, rotiți în funcții – își revendică din nou rolul de “soluție”. Când de fapt ei sunt exact problema.
“Soluții” care ne-au băgat în groapă
PSD și PNL au guvernat împreună în ultimii trei ani. În această perioadă, au majorat cheltuielile publice fără reforme structurale, au aruncat bani pe salarii și pensii speciale, au blocat digitalizarea, au decapitalizat economia prin lipsa de investiții și au ratat complet reformele asumate prin PNRR. În paralel, au menținut un sistem clientelar de partid, alimentat prin numiri în consilii de administrație, contracte cu dedicație și achiziții umflate.
Și tot ei vin acum și cer ministere.
PNL se vrea iar la Justiție, ca să poată continua să acopere rețelele din administrație. PSD râvnește la Finanțe, ca să poată distribui bugetul în teritoriu prin baronii locali. UDMR nu vrea să piardă Dezvoltarea, pentru că acolo sunt fondurile pentru primăriile fidele.
Niciunul nu a prezentat vreo autoanaliză, vreun audit intern, vreo propunere de reformă reală. În schimb, au venit la negocieri cu pretenții.
O țară cu nervii întinși, dar cu lideri relaxați
Într-o Românie în care 6 din 10 familii își plătesc cu greu utilitățile, în care educația e la pământ și sistemul sanitar supraviețuiește pe aparate, liderii de partid nu discută soluții, ci funcții.
Mai grav, arogă calitatea de salvatori. Spun că au experiență, că au structuri, că au “proiecte de guvernare”. Când tot ce au este un istoric de eșecuri, lipsă de viziune și obediență față de cercuri de interese.
Această bătaie pe ministere nu e doar indecentă. E obscenă. Pentru că vine fără rușine, fără memorie și mai ales fără niciun respect pentru alegător.
Tupeul, în locul demnității politice
La fiecare scrutin, românii penalizează, într-un fel sau altul, partidele de guvernare. Dar pentru că nu există criterii morale clare în politică, pentru că memoria colectivă e scurtă și pentru că presa obedientei ajută la spălarea imaginii, politicienii compromiși revin ciclic în funcții.
Este un perpetuum mobile al incompetenței cu față zâmbitoare, susținut de partid, de media plătită și de statul paralel al contractelor publice.
De aceea, lupta pe ministere nu e doar o problemă de etică. E o problemă de securitate națională. Pentru că în loc să construim o administrație funcțională, rotim aceiași oameni care și-au dovedit limitele. Iar în acest carusel, România pierde mereu: bani, timp, oameni.
Concluzie: O guvernare nouă cu figuri vechi? Refuzați-o.
Cei care au adus România în criză nu pot fi parte din soluție. Iar cetățenii, presa onestă și societatea civilă trebuie să spună asta ferm, înainte ca ministerele să fie iar capturate de partide care confundă guvernarea cu prada.
România nu-și mai permite guverne negociate în birouri de partid, în spatele ușilor închise. Avem nevoie de guvernare transparentă, reformatoare și curajoasă, nu de încă o rundă de complicități politice cu față zâmbitoare și portofolii împărțite ca într-un club de acțiuni.
Aurel Badea
