Autor: Cozmin Gușă
În goana nebunească printre avatururile pandemiei n-am mai realizat analize despre cum s-a așezat mediul politic după parlamentarele de la finalul lui 2020. Consider că acum ar fi un moment potrivit să analizez succint ce-a fost în ultimele luni, poate că așa vom pricepe mai bine ce ne așteaptă, și-o voi face pe aliniamentele Presedinție, Putere, Opoziție.
Klaus Iohannis a fost cel care a coordonat, cu fereală maximă (din dorința de a nu deconta!), atât deciziile de așezare a noii puteri politice, cât și (non)acțiunea Opoziției. Președintele a preferat să slăbească influența PNL în interiorul Guvernării, atât prin “parcarea” la Camera Deputaților a lui Ludovic Orban și numirea unui prim-ministru ușor de manipulat, cât și prin oferirea ministerelor cu influență administrativă celor din USR-PLUS, respectiv UDMR-ului. Gestul său maximal, interpretat ca o concesie neavenită făcută Ungariei și regimului Viktor Orban, a fost oferirea Ministerului Dezvoltării (Regionalizării!) ungurilor, în condițiile în care aceștia nici nu îndrăzniseră să-l ceară, iar Hunor Kelemen chiar a fost convocat urgent la Budapesta ca să fie întrebat care-ar fi plata pentru acest mare cadou, privit chiar ca unul “otrăvit”. KWI a decontat negativ și deciziile bâlbâite/greșite legate de administrarea pandemiei, deși propaganda subterană a încercat să indice doar doi vinovați, micul Voiculescu, respectiv Arafat. Aceste treburi combinate l-au dus pe Iohannis în ultimele 2 luni la un scor de încredere publică aflat constant între 25-27%, ceea ce e mult prea puțin pentru orice președinte aflat la al doilea mandat și cu perspective sigure de instabilitate politică și mișcări sociale iminente. Se poate considera în mod logic că, atât concentrarea exercitării puterii în mâinile sale, cât și coordonarea directă a măsurilor din pandemie (ambele cu percepții publice negative), s-ar datora necesității implementării unor comandamente externe, pe care KWI nu dorește să le mai împărtășească altcuiva.
PUTEREA a fost administrată așa cum se bănuia, adică în mod bâlbâit și neperformant, activitățile de bază fiind dedicate certurilor pentru împărțirea centrelor de decizie/profitabile financiar partidelor, împărțeală ce încă nu s-a tranșat. Nu este nimic de remarcat pozitiv, în schimb apare ca iminent dezastrul accesării granturilor/împrumuturilor de la UE, pe fondul împrumutării masive a României pe piața financiară internațională, la dobânzi maximale (fapt fără precedent ce-ar trebui urgent analizat/anchetat și adus în fața CSAT!). La nivel politic se certifică topirea electorală a alternativei USR-PLUS, laolaltă cu decredibilizarea masivă a celor doi nevolnici lideri, Cioloș și Barna, fapt ce generează căutarea de soluții de înlocuire a acestora prin alternativele de calibru la fel de mic, reprezentate de Voiculescu sau Drulă. PNL-ul a dovedit și el clar că e un partid strict clientelar și fără resurse umane de anvergură, scorul său electoral real situându-se deja în jurul a 15%. UDMR nu are încă accidente de parcurs guvernamental, în afara unei previzibile crize de la Ministerul Sportului condus de către Eduard Novak, care nu are (în an olimpic!) nici resurse financiare, nici proiect și nici echipă profesionistă.La nivelul coaliției de guvernare vor continua scandalurile interne în 2021, dar fără consecințe previzibile de spargere a majorității până la finalul anului.
OPOZIȚIA nu a contat deloc în jocul politic din ultima perioada, consolidând în percepția publică, atât PSD, dar și AUR, ideea că respectă o foaie de parcurs decisă la Cotroceni și impusă prin oamenii de legătură ai lui KWI. PSD nu a avut agitații interne majore, cele legate de scandalurile Firea-Negoiță sau cel cu blocarea formatării Consiliului Național, fiind bine ținute sub preș. Fără perspective de a accede în 2021 la guvernare, PSD așteaptă doar dezagregarea coaliției, la pachet cu o previzibilă decădere economică în 2022. AUR nu a putut face față scandalului plecării Dianei Șoșoacă, rezultatul fiind dezumflarea încrederii publice atât în partid, cât și a liderului George Simion, ce are acum doar mai puțin de jumătate din scorul lui Șoșoacă, ce se situează azi într-adevăr imediat după KWI, cu cifre între 22-25% susținere publică.
Ar mai fi multe tare de consemnat, în special la capitolul politicii externe (periculos de … inexistentă!), dar cred că și așa este suficient pentru cei ce vor să vizualizeze în perspectivă la ce ne putem aștepta.
PAȘTI LINIȘTITE TUTUROR!
