Săptămâna aceasta, la debutul campaniei electorale, fiecare dintre membrii Clubului de Gândire GOLD își va exprima pozițiile cu privire la alegerile pentru Primăria Municipiului București, analizând candidații înscriși în cursă (în număr de 17, dar doar 5 dintre aceștia cu șanse reale) și precizând pe cine, categoric, nu ar vota, respectiv pe cine ar vota.
Înscriși în cursa electorală, cu cele mai mari șanse, sunt: Daniel Băluță – PSD, Ciprian Ciucu – PNL, Anca Alexandrescu – AUR, Cătălin Drulă – USR, Ana-Maria Ciceală – SENS, Vlad Gheorghe – independent, Eugen Teodorovici – independent, George Burcea – POT. Pe buletinul de vot, locuitorii capitalei îi vor găsi și pe: Oana Crețu – PSDU, Rareș Lazăr – independent, Mihai Lasca – Partidul Patrioților Români, Liviu Florea – Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache, Gheorghe Macovei – România Mare și independenții Dan Trifu, Constantin Filip și Angela Negrotă.
Bogdan Comaroni și-a prezentat perspectiva de analist al alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei și a descris contextul general în care se desfășoară scrutinul electoral, în felul următor:
Recunosc că, în afară de faptul că sunt jurnalist și că de aia trebuie să le urmăresc, în mod normal m-ar lăsa rece alegerile de la București, pentru că văd un dezinteres total al bucureștenilor față de cine ar urma să le fie primar. Bucureștenii, pe de-o parte, și-au pierdut încrederea în orice fel de primar, pentru că au asistat la circurile cu Băsescu; de la Lis și până la Băsescu, toți au avut aceleași interese economice și au fost bine prinși în tot ceea ce însemna corupție. Dar, mă rog, bucureștenii au perceput că au făcut și ceva bun. A urmat apoi seria primarilor de după Băsescu, care au băgat banii în așa-zisele panseluțe, borduri și alte investiții inutile, fără nimic concret. A urmat stagnarea imensă din perioada Nicușor Dan, practic un București lăsat la voia întâmplării și doar ținut în spate. În underground rulau programele și algoritmii prin care Nicușor Dan făcea și desfăcea împreună cu mafia imobiliară, cu rechinii imobiliari, cu cei care dictau terenuri, PUZ-uri, PUD-uri, care trebuiau să decidă asupra prețurilor de chirii, birouri, închirieri și alte asemenea. Bucureștenii nu au alte probleme majore: au mall-uri suficiente unde să stea și, în ciuda faptului că lumea crede că n-au bani bucureștenii, foarte mulți dintre aceștia sunt la mall-uri, au mașini foarte scumpe, merg cu mașini cu un consum excesiv de combustibil. Pe ei îi interesează doar cât de repede se deplasează între anumite zone ale Bucureștiului, în special spre zone de distracție, mall-uri, cluburi.
Bucureștiul, în afară de o extindere pe la periferii, cu case, blocuri, birouri și alte bloculețe, nu a demonstrat o gândire unitară de dezvoltare ca o capitală europeană, așa cum ar fi trebuit să aibă un Plan Urbanistic General. De altfel, amintesc că Bucureștiul nu are acest Plan Urbanistic General de mai bine de 10 ani. Este un plan care trebuia să fie dezvoltat împreună cu Institutul de Arhitectură, cu Arhitectul Șef și cu arhitecții de sectoare. Un plan care să definească liniile majore de dezvoltare ale Bucureștiului. S-a dorit ca acest plan general, încă din perioada Băsescu, să fie blocat, doar ca să vină toți rechinii imobiliari să ia autorizații și să construiască. Au construit blocuri chiar în cartiere de case, deci totul e o varză totală. S-a ajuns la situații în care apar blocuri în curțile oamenilor, alții au balcoane care dau direct în curțile vecinilor. E un haos. Totul a fost împărțit pe interese de sectoare. Acolo unde primarii de sectoare nu se supuneau legii generale a junglei imobiliare, intervenea Capitala, declarând zone întregi ca fiind de importanță strategică, astfel încât autorizațiile și tot ce depindea de acele zone să fie date direct de la Primăria Capitalei.
Pentru cine nu știe, ca să vă dați seama la ce s-a votat în București, consilierii municipali – această haită PSD, PNL, USR – trăiesc într-o armonie generală. Fac schimburi pe ceea ce trebuie votat și ce nu trebuie votat, pe linii de partid. Dau un exemplu: vine un rechin imobiliar care are nevoie de aprobare pentru un PUZ într-o zonă sau pentru anumite chestiuni imobiliare. Atunci, la partidele respective se plătește. Votul se duce la liderul partidului consilierilor generali sau locali, iar acel vot se plătește de la 1.000 până la 5.000 de euro, sau, în cazuri excepționale, chiar mai mult. Astfel, toate partidele din zonă sunt mulțumite. Dacă e „pe buget”, se face schimb: vin cei de la PNL și spun că au interesul să treacă un proiect, data viitoare vin cei de la USR și cer același lucru. Se face un schimb total. Primarul contează foarte puțin în această fază. El, împreună cu secretarul general al consiliului, pun pe ordinea de zi, după care trebuie să aplice mai departe prin direcțiile din primărie – arhitectul și restul. Pentru cine crede că rolul primarului în București este decisiv și că alegerea lui ar aduce beneficii bucureștenilor, se înșală. Mai ales că votul de acum, pe 7 decembrie, va fi dat de doar 25–30% dintre bucureștenii cu drept de vot. Asta înseamnă că, dacă un candidat câștigă cu 25–27%, în realitate el obține doar 7–10% dintre voturile bucureștenilor. Primarul ales nu reflectă decât voința a 10–12% dintre cetățeni.
Se spune că vine un primar suveranist. Bine, dar acel primar trebuie să se confrunte cu un consiliu general deja ales, dominat de PNL–PSD–USR, cu o majoritate de peste 40 de consilieri. Aceștia votează în bloc și blochează orice decizie a unui primar care nu face parte din coaliție. Practic, orice primar care nu „face blat” cu acest consiliu și cu șefii de partide este inutil. Dacă vine un primar din coaliție, urmărește linia intereselor coaliției. Mecanismul corupției continuă.
Așadar, eu răspund clar: n-aș vota pe niciunul dintre aceștia. Primarul nu reprezintă decât voința a maximum 13% dintre cetățeni, iar puterile lui sunt limitate. Ei aplică ceea ce li se cere „de afară”. Bucureștiul face parte din programele pilot de dezvoltare durabilă, care merg către „orașele de 15 minute”. Planul este ca Bucureștiul să fie împărțit în cercuri concentrice: zona centrală pietonală, fără parcări; zona secundară cu parcări subterane și taxe mari; iar în a treia zonă, în care să plătești ca să intri. În paralel, cartierele sunt transformate în micro-orașe de 15 minute, cu școli, spitale, piețe și joburi la distanță. Totul în numele „salvării Planetei” și al combaterii poluării. România, cu Bucureștiul, Clujul, Oradea, Iașul, Suceava, Craiova și alte orașe – în total 15 – s-a angajat deja în acest plan de dezvoltare durabilă cerut de Bruxelles.
De aceea, eu nu am nicio simpatie pentru niciun candidat. Am observat simpatii pentru Ciucu, dar arbitrar. Valul USR-ist s-a prăbușit, iar Nicușor Dan a fost votat prin fraudă masivă. Acum asistăm la bătălia dintre Ciucu și Drulă, cu presiuni din Bruxelles. Planul era ca Ciucu să cedeze în favoarea lui Drulă, dar se pare că nu vrea. A început un război între PNL și USR, care ar putea duce la câștigul lui Băluță sau chiar la o surpriză. Nu m-ar mira să asistăm la un nou furt masiv, ca pe vremea lui Nicușor Dan, și să aflăm peste noapte că Drulă a câștigat Capitala.
Aceste alegeri nu sunt lăsate la latitudinea alegătorilor. Interesul este să vină foarte puțini la vot, doar nucleele dure ale partidelor. Bucureștiul nu mai are doctrină, ci galerii de fotbal politice. Totul este manipulat, iar rezultatul va fi decis în culise.
