AcasăExterneBombardamentele din Marea Neagră blochează importul petrolului din Kazahstan, ce se rafinează...
Data publicării: iulie 23, 2026 11:20

Bombardamentele din Marea Neagră blochează importul petrolului din Kazahstan, ce se rafinează la Petromidia. Criză pe piața carburanților din România?!

Data publicării: iulie 23, 2026 11:20

DISTRIBUIE:

Suspendarea exporturilor de petrol kazah prin terminalul Consorțiului Conductei Caspice de la Marea Neagră lovește una dintre principalele surse de aprovizionare ale României, în contextul în care fluxurile globale de țiței sunt deja amenințate de luni de zile de conflictul dintre Statele Unite și Iran, de blocajele din Strâmtoarea Ormuz și de atacurile din Marea Roșie. Petromidia, cea mai mare rafinărie din țară, procesează preponderent sortimente kazahe și asigură cea mai mare parte a producției sale de carburanți pentru piața internă, iar deși stocurile comerciale, importurile și rezervele obligatorii pot amortiza o întrerupere scurtă, prelungirea blocajului ar aduce costuri mai mari pentru rafinărie, dar și, în cele din urmă presiuni asupra prețurilor la pompă.

Petrolul extras din Kazahstan a încetat să mai curgă către principalul terminal prin care ajunge la clienții europeni, după ce atacurile asupra petrolierelor din Marea Neagră au determinat companiile maritime să evite instalația aflată în apropierea portului rusesc Novorossiisk. Consorțiul Conductei Caspice, cunoscut sub acronimul CPC, a oprit primirea țițeiului din Kazahstan, iar rezervoarele terminalului ajunseseră la limita capacității, potrivit informațiilor obținute la 21 iulie de Reuters de la trei surse din industrie.

Potrivit unui interviu acordat Ziare.com de către Eugenia Gușilov, expert în energie și director al Romania Energy Center (ROEC), cel mai important factor care ar putea naște o criză nouă pe piața carburanților este dat de timpul care va trece până guvernul kazah va evalua sursa atacurilor cu drone. „Dacă avem de-a face cu o sistare pe termen scurt, de câteva zile, vor fi reluate exporturile și nu va fi o problemă, vom putea considera că a fost vorba despre o sincopă. În schimb, dacă va dura o lună sau chiar și câteva luni, va rezulta într-o problemă pentru România pentru că importăm de acolo cantități semnificative de țiței. Noi am înlocuit țițeiul rusesc cu cel kazah și importăm 90% din ce rafinăm”, a explicat experta.

Ruta care transportă 80% din exporturile petroliere ale Kazahstanului

În prezent, retragerea navelor din programul de încărcare și reticența armatorilor de a-și trimite petrolierele într-o zonă în care securitatea echipajelor și a vaselor nu mai poate fi garantată. Concret, un petrolier de tip Suezmax, Nordic Zenith, închiriat de ExxonMobil, a fost atacat și retras din programul CPC, în timp ce un alt vas care urma să încarce petrol kazah, Yasa Polaris, fusese închiriat de Chevron și a fost lovit în apropierea terminalului. Pe 20 iulie, o dronă a atacat un petrolier în timpul unei operațiuni de încărcare, determinând suspendarea transferului de țiței.

Ministerul de Externe de la Astana a condamnat atacurile din 17 și 19 iulie asupra navelor civile și a acuzat încălcarea intereselor economice ale Kazahstanului, precum și punerea în pericol a comerțului internațional cu energie. Guvernul kazah a susținut că fusese ignorat mecanismul convenit pentru transmiterea informațiilor despre navele civile care intră în Marea Neagră pentru a încărca petrol CPC și și-a rezervat dreptul de a solicita despăgubiri integrale după evaluarea pagubelor. „Autoritățile din Kazahstan au spus că vor să evalueze întâi situația, iar ce înseamnă acest lucru nu știm, la nivel de timp. Nu știm dacă va dura câteva zile, o lună sau mai mult. Este adevărat, pe de altă parte, că s-a întețit campania de atac cu drone asupra a tot ce însemnă infrastructură energetică a Federației Ruse. Această conductă, chiar dacă este privată, preia țițeiul din Kazahstan și îl transportă prin Rusia, până la portul Novorossisk, de unde este încărcată și ajunge inclusiv și în Portul Constanța. Ne putem trezi în situația – și e posibil ca asta să dorească autoritățile kazahe să evalueze – să vedem în ce măsură petrolierele care au încărcat țiței kazah și au fost atacate au fost victime colaterale”, a continuat Gușilov.

Așa cum a punctat și experta, Ucraina nu și-a asumat în mod direct atacurile asupra petrolierelor nominalizate de companii și de autoritățile kazahe. Forțele ucrainene au raportat însă, în aceeași perioadă, operațiuni asupra unor ținte navale din Marea Neagră. „Nu cred că este un atac direct, dar să nu uităm că suntem în mijlocul acestei campanii de 40 de zile pe care președintele Zelenski a recunoscut-o în mod oficial în iunie, când a declarat că Ucraina își propune să lovească cu drone tot ceea ce înseamnă infrastructură energetică, nu doar rafinării, dar și terminale de import-export, depozite logistice de carburanți, cu scopul de a forța Rusia să vină la masa negocierilor. Noi suntem încă în acest arc de timp de 40 de zile în care trece ziua și avem un nou atac asupra infrastructurii rusești, deci e foarte posibil ca aceste petroliere să nu fi fost ținta atacului, ci să nu fi fost diferențiate de transporturile rusești”, a mai completat aceasta.

Între timp, primele de asigurare cresc, armatorii cer tarife suplimentare sau refuză cursele, iar transportul se poate opri chiar dacă terminalul dispune încă de capacitate tehnică de încărcare. Amintim, pe această cale, că conducta CPC se întinde pe aproximativ 1.500 de kilometri, de la marile câmpuri petroliere din vestul Kazahstanului până la terminalul maritim situat în apropiere de Novorossiisk. Petrolul ajunge în larg prin punctele plutitoare de acostare și este încărcat direct în petroliere, la câțiva kilometri de coastă.

Ruta deservește zăcăminte precum Tengiz, Kashagan și Karachaganak, dezvoltate cu participarea unor companii internaționale precum Chevron, ExxonMobil, Shell și Eni, iar în perioade normale, prin sistemul CPC trec peste un milion de barili de petrol pe zi, reprezentând aproximativ 80% din exporturile de țiței ale Kazahstanului și aproape 2% din oferta mondială. E important de amintit, în acest context, că cea mai mare parte a volumelor transportate prin CPC provine din Kazahstan și aparține companiilor care exploatează zăcămintele de acolo. Din acest motiv, exporturile realizate prin conductă beneficiază de derogări și forme de protecție față de sancțiunile occidentale aplicate petrolului rusesc.

În cazul suspendării terminalului, Kazahstanul dispune de rute către China, de posibilitatea unor livrări prin Marea Caspică și conducta Baku–Tbilisi–Ceyhan, precum și de unele alternative prin porturile rusești de la Marea Baltică, însă apacitatea lor cumulată este cu mult sub cea a CPC. Concret, în urma perturbărilor produse la sfârșitul anului 2025, KazMunayGas a reușit să redirecționeze aproximativ 300.000 de tone de petrol spre Germania, China și alte rute, potrivit Reuters. Volumul reprezintă doar o fracțiune din exporturile transportate în mod obișnuit prin conducta către Novorossiisk.

Petromidia procesează preponderent petrol kazah. Ce influențează prețul la pompă

Petromidia este rafinăria românească având cea mai directă expunere la blocarea CPC și cea mai mare, după capacitate de rafinare, din România. În primul trimestru din 2026, unitatea de la Năvodari a procesat aproape 1,2 milioane de tone de materii prime, reprezentate în special de sortimentele kazahe KEBCO și CPC, livrate cu sprijinul KazMunayGas, conform celor mai recente rezultate publicate de Rompetrol Rafinare. Rafinăria a produs în aceleași trei luni aproape un milion de tone de carburanți, mai exact 330.000 de tone de benzină și 614.000 de tone de motorină și combustibil pentru aviație. Datele sunt cu atât mai relevante cu cât instalațiile au fost oprite aproximativ trei săptămâni, în luna martie, pentru lucrări programate de mentenanță.

Din cantitățile de carburanți vândute în primul trimestru, 594.000 de tone au mers pe piața internă, iar 304.000 de tone la export. Compania a ridicat la 66% ponderea carburanților direcționați către România, într-un moment în care cotațiile internaționale crescuseră cu 8% pentru benzină și cu 24% pentru motorină față de perioada comparabilă, potrivit rezultatelor raportate de Rompetrol Rafinare pentru trimestrul I din 2026.

Cu toate că o reducere prelungită a producției la Năvodari ar însemna, prin urmare, mai multă concurență pentru importurile de benzină și motorină și o presiune suplimentară asupra prețurilor angro, trebuie amintit faptul că expunerea la petrolul kazah nu conduce automat la oprirea instalațiilor. Rafinăriile mențin stocuri operaționale de țiței și produse finite, iar grupurile petroliere au divizii comerciale capabile să cumpere încărcături din alte regiuni. Potrivit Eugeniei Gușilov, „bufferul care există în cadrul rafinăriilor, sub forma stocurilor, există tocmai pentru cazul în care se opresc importurile de țiței sau produse rafinate pentru 90 de zile. În martie, Petromidia a sistat activitatea 20 de zile și apoi a reluat activitatea, chiar încercând să recupereze și să facă mai mult combustibil de aviație, motorină, adică ce avea România nevoie. Stocurile acestea sunt constituite pe filiera unei directive europene din 2009, pe principiul acoperirii unei situații de urgență, Statul Român delegând aceste activități unui număr de 19 companii care au obligația, proporțional cu cota de piață pe care o are fiecare, să dețină aceste stocuri, pe teritoriul țării sau în afara ei. Ultimul detaliu este unul problematic, pentru că în cazul unei crize se pune problema vitezei cu care pot fi aduse aceste stocuri, cine plătește transportul, și așa mai departe.” Gușilov a punctat că Ministerul Energiei cunoaște situația la zi a acestor stocuri, dar și modul în care sunt reîntregite.

Când vine vorba de scumpirile la pompă la care ne putem aștepta, deja putem observa creșteri de 10-15 bani de la o zi la alta. Pe 22 iulie, un litru de motorină standard a ajuns să coste între 9,49 și 9,7 lei, un litru de motorină premium a ajuns să coste între 10,26 și 10,51 lei, în timp ce un litru de GPL continuă să coste undeva la 4,52-4,55 lei, după ce tarifele se liniștiseră odată cu redeschiderea rutelor din Strâmtoarea Ormuz. „În zona piețelor de petrol, prețurile pot fi influențate de sentimente, al traderilor, al consumatorilor. În martie, în România, prețul s-a dus în sus, a ajuns la 11 lei litrul de motorină, iar în țară am văzut un comportament atipic, care nu poate fi explicat prin teoriile economice, și anume că în loc să scadă și oamenii să cumpere mai puțin pentru că prețul a crescut de la 8 la 11 lei, și persoanele fizice și cele juridice au cumpărat mai mult, ba chiar de patru ori mai mult decât în aceeași lună a anului anterior. Deci iată cum evoluțiile idn piață pot fi influențate de sentimente. Atât oamenii, cât și mai ales companiile vor să se asigure că vor avea stocuri și cumpără acum ca să aibă certitudinea că au carburant”, a încheiat Eugenia Gușilov.

sursă: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa despre cum aratǎ scenariul unui cyber blackout național. Pseudopǎrinții

Autor: Liviu Alexa  Despre cum SRI şi SIE ar trebui sǎ se punǎ la masǎ şi sǎ îşi împartǎ responsabilitǎțile. Noi n-avem nevoie de un...

George Simion contra Olguța Vasilescu, miza e legată de parlamentarii AUR!

Președintele AUR, George Simion, a dezvăluit, în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, că Lia Olguța Vasilescu intenționează să racoleze parlamentarii AUR unul câte...

Stephane Lucon: Comisia Europeană va analiza abuzurile contra presei independente din...

Anul trecut, în august, am depus o plângere în baza articolului 53 din Digital Services Act (DSA). Era prea mult: prea mulți jurnaliști cenzurați,...

Alin Tișe: ”Sunt denigrat pe internet printr-o campanie plătită din banii...

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, denunță o campanie de denigrare, campanie - spune el -finanțată din banii PNL. Într-un text publicat pe Facebook,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img