Războiul din Orientul Mijlociu a lovit nu doar petrolul și gazele naturale, ori îngrășămintele, cum relevam ieri, ci și un element aparent „invizibil”, dar absolut crucial pentru economia modernă: heliul. Blocarea efectivă a Ormuz și atacurile asupra complexului Ras Laffan din Qatar au scos din piață aproximativ 33 % din producția mondială de heliu, declanșînd o criză cu efecte în lanț asupra industriei de cipuri, medicinei și cercetării științifice. În schimb, două mari puteri își freacă palmele: SUA, cel mai mare producător din lume, și Rusia, al treilea mare producător.
Heliul nu se fabrică în laborator – se extrage doar ca subprodus din gazele naturale. Odată eliberat în atmosferă, fuge în spațiu și se pierde pentru totdeauna. Nu are înlocuitor viabil în multe aplicații critice: răcirea extremă a magneților din aparatele RMN, procesarea semiconductorilor, inclusiv cipurile pentru AI, sudura de precizie, rachetele spațiale ori laboratoarele de fizică cuantică.
Qatar era, pînă luna trecută, al doilea mare producător mondial după SUA, furnizînd circa o treime din cele aproximativ 190 de milioane de metri cubi produși anual la nivel global. După loviturile iraniene asupra Ras Laffan, cel mai mare complex de producție de heliu din lume, și blocarea Strîmtorii Ormuz – singura cale maritimă de export –, producția qatariană a fost oprită aproape complet. Prețurile la heliu au explodat deja cu 40-100 % în doar cîteva săptămîni.
Cine cîștigă din această criză?
Statele Unite și Rusia sunt marii beneficiari ai haosului.
SUA produc deja peste 42 % din heliul mondial (aproximativ 81 milioane m³ anual). Producătorii americani (Air Products, Linde, ExxonMobil) se află acum în poziția ideală: pot crește exporturile, iar prețurile mai mari le aduc profituri suplimentare consistente. Analiștii estimează că firmele nord-americane vor absorbi cea mai mare parte din cererea rămasă fără acoperire.
Rusia ocupă locul al treilea la nivel global (circa 9,5 %, adică 17-18 milioane m³). Deși sancțiunile occidentale îi limitează accesul pe piața europeană și americană, Moscova poate redirecționa volume importante către China, care în 2025 importa peste 50 % din necesarul de heliu din Qatar. Astfel, Rusia cîștigă o piață strategică importantă exact în momentul în care concurența qatariană a dispărut.
Restul de 67 % din producție (înainte de criză) era asigurat în principal de SUA, Rusia, Algeria și Canada. Acum, aceste țări devin „salvatorii” pieței globale.
De ce este gravă criza?
Industria semiconductorilor (TSMC, Samsung, SK Hynix, Intel) folosește heliu de puritate extremă pentru litografie și răcire. O lipsă prelungită riscă să încetinească producția de cipuri pentru AI, telefoane, laptopuri și servere. Spitalele se confruntă deja cu probleme la aparatele RMN, iar laboratoarele științifice și programele spațiale înregistrează întîrzieri.
Spre deosebire de petrol, heliul nu are rezerve strategice mari care să amortizeze șocul. Stocurile existente se evaporă continuu, iar o redresare completă a producției din Qatar ar putea dura ani de zile.
În concluzie, blocada din Ormuz a transformat un gaz nobil aparent banal într-o armă economică involuntară. În timp ce lumea tech și medicina resimt din plin lipsa, SUA și Rusia se pregătesc să cîștige cel mai mult din această criză – atît prin volume mai mari vîndute, cît și prin prețuri sensibil mai ridicate. Criza de heliu 2026 nu este doar o problemă tehnică. Este un reminder dur că vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare globale pot fi declanșate de un singur punct de sufocare geografic. (Bogdan Tiberiu Iacob)
sursă: inpolitics.ro
