În decurs de numai cîteva ore, azi, două nume grele ale partidului recent intrat la guvernare, useriștii Claudiu Năsui, deputat, și Radu Miruță, ministru, au făcut dezvăluiri publice grave despre activitatea foștilor miniștri, care ar trebui să deschidă, în mod normal, calea spre pușcărie.
Astfel, Năsui scrie pe Facebook că fostul guvern efectiv ”a inventat o linie de venituri fictive ca să umfle veniturile din bugetul pentru 2024. Pentru prima dată în istoria României, bugetul va avea o linie de venituri complet fictivă adăugată doar ca să iasă veniturile și deficitul bine. Ca să înțelegeți în ce hal de prost au făcut bugetul pe 2024, au inventat o linie nouă de venituri doar ca să facă loc la cheltuielile pe care tot ei le cresc.
Vă ziceam zilele trecute cum au politicienii interesul să umfle estimarea veniturilor pentru a face loc cheltuielilor în buget. Dacă se realizează sau nu acele venituri, nu e problema lor. E problema noastră. Ei doar vor da din umeri după care vor crește împrumuturile și vor mări taxele. Pentru ei, timpul trece, leafa merge în continuare. De obicei această umflare se făcea din prognoze greșite. De exemplu prognozau „greșit” creșterea sau inflația și de acolo apăreau miliarde în plus pe care le puteau aloca oriunde voiau ei.
Problema și acolo e că ajungi cu niște prognoze de rîd și curcile de tine. Așa că ce s-au gîndit să facă?
Au inventat o linie nouă în buget care se numește: „Venituri suplimentare încasate din digitalizare” și au pus acolo o sumă colosală de 10.5 miliarde de lei” mai scrie fostul ministru, care atașează și dovada.

Manipularea Bursei se pedepsește cu pușcărie. Oare manipularea Bugetului de stat cum se pedepsește? Suspecții de serviciu sunt, evident, ex-ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, un mare apropiat al lui Ilie Bolojan, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan (în prezent ministrul Energiei) și premierul Marcel Ciolacu. Per ansamblu, întregul guvern răspunde solidar pentru orice decizie, necum pentru elaborarea și aprobarea proiectului de buget.
După Năsui, alt demnitar, ministrul Economiei, Radu Miruță, scrie, la rîndul său:
”Am fost astăzi la Praid. De ce? Pentru că nu mă mulțumesc cu hîrtii și rapoarte, vreau să văd cu ochii mei realitatea din teren. Parte din ceea ce mi s-a transmis pînă acum a fost cosmetizat. Asta am observat la fața locului împreună cu Diana Buzoianu, ministra Mediului.
Și realitatea e dureroasă: statul român a greșit. Nu din neatenție, ci cu bună știință. A călcat în picioare dreptul oamenilor din zonă la o viață demnă și prosperă(…)
Da, s-a greșit la Praid. Se știa bine ce trebuie făcut, însă nu s-a făcut. Deci nu vorbim de o greșeală „abstractă”. Sunt oameni, cu nume și prenume, care au luat decizii greșite privind salina. Și vă asigur: vor răspunde pentru asta.
De mîine dimineață localnicii pot depune dosarul pentru a primi ca sprijin din partea statului 15% din cifra de afaceri realizată anul trecut(…) ⚖️A venit vremea ca statul să nu mai întoarcă privirea cînd greșește. Iar cei care au afectat viețile oamenilor să dea socoteală”.

În doar cîteva zile de nouă guvernare ies la iveală fapte mai mult decît penale de dată recentă. Se vor sesiza organele de anchetă, sau se va pune batista pe țambal pornind de la constatarea că cei vechi care au comis faptele sunt, în mare măsură, cei noi? (Bogdan Tiberiu Iacob)
sursă: inpolitcs.ro











