Autor: Aurel Badea

Să presupunem, pentru o clipă, că fotografiile de la Untold nu ar fi existat. Că reporterii nu ar fi fost acolo. Că nimeni nu ar fi remarcat, duminică seara, pe 9 august, în zona VIP a festivalului, prezența judecătoarei Mihaela Sărăcuț la masa rezervată de Gabriel Cîrlig, acționarul și fondatorul Jolidon International. Că întâlnirea dintre cei doi — unul dintre ei magistrat, celălalt om de afaceri cu un proces pe rol la instanța respectivă — ar fi rămas un secret bine păstrat între zidurile de beton ale Clujului.
Ce s-ar fi întâmplat atunci cu dosarul nr. 741/1285/2025/a9?
Abținerea care nu s-ar fi produs
Conform răspunsului oficial al Curții de Apel Cluj, judecătoarea Sărăcuț a depus declarația de abținere pe 11 august 2026, la ora 14:58 — la scurt timp după ce imaginile au apărut în spațiul public. Cererea a fost respinsă două zile mai târziu, pe 13 august, de un alt complet de judecată.
Dar fără presă, fără fotografii, fără întrebări incomode, de ce s-ar fi abținut judecătoarea? Codul de procedură civilă spune că magistratul care cunoaște un motiv de incompatibilitate este obligat să se abțină — dar obligația aceasta presupune, în primul rând, că magistratul recunoaște existența unui astfel de motiv. Iar o întâlnire „prietenească” la un festival de muzică, într-un cadru informal, nu este întotdeauna percepută ca un conflict de interese de către cei implicați.
Așadar, în absența dezvăluirii publice, judecătoarea Sărăcuț ar fi continuat să facă parte din completul „AI 1” al Curții de Apel Cluj. Ar fi judecat contestația Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj împotriva hotărârii adunării creditorilor Jolidon fără ca vreuna dintre părți să știe că magistratul care urma să decidă soarta companiei socializase cu patronul acesteia în zona VIP a celui mai mare festival din țară.
Termenul din 28 septembrie 2026: o sentință fără umbre
Următorul termen în dosar este stabilit pentru 28 septembrie 2026. În scenariul nostru alternativ, judecătoarea Sărăcuț ar fi intrat în sala de judecată fără nicio declarație de abținere depusă la dosar. Avocații finanțelor publice nu ar fi avut habar de legătura dintre magistrat și omul de afaceri. Nici creditorii, nici administratorul judiciar nu ar fi putut invoca un motiv de recuzare, pentru că pur și simplu nu ar fi cunoscut existența unei relații personale sau sociale între judecător și parte.
Sentința ar fi fost pronunțată de un complet în care președinta Secției a II-a civile — și candidată la conducerea instanței — avea, în spate, o amintire caldă dintr-o seară de august la Untold. Nu putem ști, firește, dacă acea amintire ar fi influențat decizia. Dar tocmai asta este problema: nimeni nu ar fi putut ști. Nici măcar judecătoarea însăși.
Recuzarea: o armă inutilă
Codul de procedură civilă permite recuzarea judecătorului de către părți, dar doar dacă motivul este cunoscut. În lumea noastră ipotetică, fără dezvăluirea presei, partea adversă nu ar fi avut nicio șansă să invoce un motiv de recuzare. Procesul ar fi mers înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Iar dacă, prin absurd, cineva ar fi aflat ulterior de întâlnirea de la Untold, după pronunțarea hotărârii, singura cale ar fi fost contestația în anulare — o procedură excepțională, greoaie, care ar fi întârziat soluționarea litigiului cu ani de zile și ar fi erodat și mai mult încrederea publicului în justiție.
Precedentul nescris
Cel mai periculos efect al absenței presei în acest caz nu ar fi fost însă nici sentința în sine, nici soarta Jolidon. Ar fi fost mesajul transmis sistemului: că poți socializa cu părțile din dosarele tale, că poți fi văzut la masa VIP cu un om de afaceri controversat, că poți candida la șefia instanței fără ca nimeni să pună întrebări.
Judecătoarea Sărăcuț nu a dorit să explice presei de ce s-a aflat la masa lui Gabriel Cîrlig. Nici omul de afaceri nu a oferit detalii, mulțumindu-se să spună că „la festival era multă lume”. Această tăcere, în scenariul fără presă, ar fi fost perfectă. Nu ar fi existat niciun motiv să se rupă tăcerea.
Concluzie: presa ca mecanism de siguranță
Articolul publicat de PRESShub pe 20 august 2026 nu este doar o știre despre un festival și un dosar. Este un exemplu despre cum funcționează, în practică, unul dintre cele mai fragile mecanisme ale democrației: controlul extern asupra puterii judecătorești.
Fără presă, declarația de abținere din 11 august nu ar fi existat. Fără presă, cererea de recuzare nu ar fi putut fi formulată. Fără presa, judecătoarea Sărăcuț ar fi continuat să judece dosarul Jolidon fără ca nimeni să știe că, cu doar câteva săptămâni înainte, împărțise aceeași masă, în aceeași seară de vară, cu omul ale cărui interese urma să le decidă.
Respingerea abținerii de către un alt complet al Curții de Apel Cluj arată că sistemul are, teoretic, instrumente de auto-corecție. Dar aceste instrumente funcționează doar atunci când informația ajunge la suprafață. Iar în acest caz, suprafața a fost atinsă nu de un funcționar de la CSM, nu de o inspecție judiciară, nu de o sesizare internă — ci de un fotoreporter care a fost la locul potrivit, la momentul potrivit.
Într-o lume fără acea fotografie, justiția ar fi fost oarbă nu doar la simbol, ci și la fapte.
