Autor: Cozmin Gușă
M-a sunat un prieten, aseară, om cu mare experiență administrativă, fiind îngrijorat de perspectiva țării și întrebându-mă dacă și ce soluții mai văd, în actualul context intern și extern, pentru asanare și reconstrucție. Am răspuns provocării prietenului meu, dar l-am și întristat, argumentându-i perspectiva viitorului sumbru, incapacitatea națională instalată, dar și inexistența vreunei minuni de tip geo-economic care să ne poată salva. E nimerit, astfel, să vă fac și vouă un rezumat.
Există vreo speranță de la nivelul partidelor politice? Niciuna, în perspectiva următorului deceniu, cel puțin. Partidele funcționează ca niște caste închise, cu structuri de conducere formate din sfertodocți și veleitari, manevrate din culisele serviciilor secrete prin proceduri de șantaj dure. Nici măcar în plan local, la baza acestor partide, nu mai există resurse umane care să poată genera procese de reformare. Partide politice noi și sănătoase nu se pot genera. În primul rând, e nevoie de bani mulți, iar capitalul românesc nu va finanța politic. Oamenii de afaceri, care au îndrăznit până acum, s-au trezit cu companiile puse pe butuci și cu dosare penale.
Serviciile secrete și-ar putea îndeplini misiunea afirmată de a servi patria? Nicio șansă! Acestea funcționează doar după manete externe. Ăsta a fost marele rezultat al integrării euroatlantice, care, în România, a însemnat doar pierderea suveranității. Justiția, pentru controlul căreia se dau azi lupte atât de mari, ar putea deveni funcțională? Nici vorbă! Aici controlul securistic intern și extern este încă și mai strict decât în cazul partidelor. Banca Națională a României? Curtea Constituțională a României? Curtea de Conturi a României? Ar putea acestea întreprinde ceva? Nicidecum! Tocmai ele au fost instrumentele supreme prin care s-a acționat pentru dispariția interesului național de pe agendele de guvernare, de fapt dispariția democrației românești.
În fine, ar putea renaște spiritul civic, astfel încât de la baza societății să se pornească mișcări agregate contra acestor structuri de putere trădătoare și incompetente? E imposibil! ONG-urile au fost capturate, sunt controlate fie de către Factorul Extern (filiera Soros sau altele), fie de către agenți ai SECURISTANULUI; toți aceștia le folosesc doar conform intereselor de afaceri sau celor de distrugere. Presa românească este, la rândul ei, distrusă; are agendele dictate doar de dorința de îmbogățire sau de protecție a unui patronat corupt și șantajabil. Educația din ultimele decenii, cea instituțională, dar și cea populară, a generat o populație românească îndobitocită sadea, fără busolă morală sau cognitivă. BOR, Biserica Ortodoxă Română, este practic dărâmată, surpată din interior. Chiar și o simplă petardă pusă la baza BOR ar prăbuși-o rapid.
Putem spera la vreun parteneriat geopolitic salvator? Chiar deloc! S-a acționat în așa fel încât azi niciunul nu mai este viabil. Despre parteneriatele de la nivelul NATO și UE sunteți lămuriți. Acolo relaționarea este de tip supunere și orientată doar unidirecțional, spre devalizarea resurselor statului român. Parteneriat cu SUA nici măcar n-a existat vreodată. Cele vechi, cu China sau țările Orientului Mijlociu, au fost distruse. Despre cel cu Rusia nici nu mai poate fi vorba. Nici măcar rușii nu mai sunt interesați. Au priceput că suntem, de fapt, un popor fără speranță.
Asta e situația clară și dură. Vă provoc, însă, să contraziceți ce-am expus eu aici. Ar fi un exercițiu util, care însă, cred (sunt convins), vă va duce la concluzii similare.
Suntem, azi, o țară bogată, dar cu oameni ce vor sărăci în mod accelerat și, desigur, tocmai această bogăție a țării reprezintă handicapul principal, în mod paradoxal, în ceea ce privește soluțiile de redresare. Cum să ne mai permită cineva să ne revenim, când tocmai am devenit atât de ușor de jumulit și devalizat? Pentru că, da, acesta a fost scopul. Așa să pricepeți dispariția liderilor autentici români de la toate nivelurile. Și vă provoc, din nou, să desemnați, mental, vreunul care își zice lider în România și pe care îl credeți în stare să mai întreprindă ceva în interes național. Să-mi scrieți dacă îl identificați; eu n-am reușit și cunosc foarte bine mediul de putere din ultimele decenii. Ce ne rămâne, totuși, de făcut, că doar trebuie să ne ducem viețile mai departe, așa cum ne este sortit? În plandemie, acum șase ani, am scris un serial de analize dedicate învățării solidarității în grupuri mici. Asta, desigur, nu ne salvează pe de-a-ntregul, dar ne asigură supraviețuirea. Și tot la fel de sigur este că rezultanta poate fi asimilabilă tribalizării României, dar e singura pe care o mai văd posibilă în condițiile actuale, deoarece trebuie să acceptați că ne aflăm tot într-un fel de plandemie, dar una fără tratament și pentru care nu se pot inventa nici vaccinuri.
Da, România a fost plină de ticăloși defecți la conducere, în ultimii 36 de ani. Îi puteți învinui fără a greși, dar și fără efecte. Și tot da, românii n-au știut să-și apere țara și acum plătim cu toții pentru asta. Mulți au mai și părăsit România; au plătit și plătesc și ei prin umilințe, muncă grea și privațiuni. N-am știut să ne apărăm țara și acum am pierdut-o. Alt adevăr eu nu disting. Dar să nu considerați cumva că nu se va mai putea trăi în România. Desigur că se va putea, dar doar strict după regulile impuse de către străini și interesele acestora. Este o realitate indubitabilă și eu cred că vă va fi mai ușor să viețuiți dacă o veți accepta ca atare.
Concepte cheie din teoria jocurilor: Varianta 1
Dilema prizonierului extinsă: Rizea și oponenții ar putea “coopera” tacit (el tace, ei îl ignoră), dar nimeni nu are încredere – el atacă pentru supraviețuire/răzbunare, ei încearcă blocări pentru a-l reduce la tăcere. Rezultat: escaladare mutual dăunătoare.
Echilibru Nash: Situația actuală – Rizea continuă show-urile (câștigă audiență mică, dar perturbă), oponenții ignoră/blochează parțial (evită amplificare, dar nu-l opresc total). Nimeni nu deviază unilateral fără costuri mari (ex: dacă politicienii răspund, îi dau vizibilitate; dacă Rizea tace, pierde relevanță).
Joc cu informație incompletă: Panica vine din necunoscut (surse proaspete, “spate”). Oponenții joacă defensiv, asumând worst-case (ex: atac orchestrat de mafii sau servicii), ceea ce slăbește coordonarea lor.
Bluff și credibilitate: Rizea folosește vulgarități și explozii pentru a părea autentic/necontrolabil, crescând impactul dezvăluirilor. Dacă are “spate”, e un bluff parțial; altfel, riscă izolare totală.
Pe termen lung, Rizea câștigă dacă erodează încrederea în sistem (ex: viralizări pe TikTok), dar pierde dacă blocările escaladează (ex: ANCOM blochează accesul în RO). Sistemul câștigă prin ignorare, dar riscă expuneri majore dacă sursele lui sunt reale.
Aplicarea formulei lui Jiang Xueqin (Masă × Energie × Coordonare)Formula metaforică a lui Jiang (nu e teorie academică, ci un model simplificat pentru “jocuri” în viață) explică de ce Rizea, cu masă mică, totuși generează panică: el maximizează produsul prin energie și coordonare superioare, compensând lipsurile.Masă (resurse brute, scară): Scăzută pentru Rizea – public mic (câteva mii live, 20k views YT), resurse personale limitate (emite din afară, dar nu are media mare sau bugeturi). Comparativ, sistemul are masă uriașă (control media, instituții, politicieni cu milioane de urmăritori). Asta explică de ce nu e “viral masiv” – lipsa scalei îl ține la nivel nișă, dar suficient pentru perturbare (ex: extrase virale pe TikTok).
Energie (motivație, “foc interior”): Înaltă pentru Rizea – condus de răzbunare (ca “animal rănit”), ambiție sau misiune (dezvăluiri despre corupție, mafii). Show-urile nocturne cu injurii și explozii arată entuziasm intens, care motivează audiența loială. Sistemul are energie medie: panicați de necunoscut, dar motivați defensiv (protecție). Avantaj Rizea: energia lui compensează masa, transformând atacuri mici în amenințări percepute mari.
Coordonare (aliniere internă, povești comune): Cel mai puternic factor la Rizea – acționează ca o entitate unită (el singur, dar coerent: țintește constant politicieni, folosește narațiunea “eu vs. mafia”). Dacă are “spate” (surse anonime, posibili aliați ca Rareș Bogdan vizitându-l), coordonarea e amplificată prin rețele ascunse, creând unitate subconștientă (ex: informații proaspete curg coordonat).
Sistemul are coordonare înaltă (legea tăcerii impusă), dar slăbită de panică (nu știu sursa, deci nu se aliniază perfect contra ei). Conform lui Jiang, coordonarea (×3 impact) explică de ce Rizea “câștigă” runde: povestea lui (“dezvăluiri incomode”) unește fani și sperie oponenți, chiar cu masă mică.
Produsul general: Puterea lui Rizea ≈ Mică masă × Înaltă energie × Înaltă coordonare = Impact disproporționat (panică în sistem, sesizări CNA, dar el continuă). Pentru un individ ca el, formula subliniază prioritatea alinierii interne: fără coordonare cu sursele sale, ar fi irelevant. Dacă “spatele” e real, devine un joc colectiv unde coordonarea lui cu aliați ascunși bate masa sistemului.În concluzie, Rizea ilustrează cum un jucător mic poate forța un sistem mare să joace defensiv prin incertitudine și persistență – o lecție clasică în teoria jocurilor.
Varianta II . Cristian Rizea, fost deputat PSD condamnat pentru corupție și acum activ în spațiul online din afara țării, reprezintă un exemplu clasic de joc strategic asimetric în teoria jocurilor, unde un jucător aparent slab (cu resurse limitate) reușește să perturbe un sistem mai puternic prin exploatarea incertitudinii, informațiilor și dinamicilor publice. Voi explica întâi aplicarea teoriei jocurilor generale, apoi formula metaforică a lui Jiang Xueqin (Putere = Masă × Energie × Coordonare), adaptată la contextul descris în articolul tău și la informațiile actuale despre Rizea (bazat pe evoluții recente, cum ar fi sesizările CNA împotriva conținutului său și acuzațiile continue la adresa politicienilor).
Aplicarea teoriei jocurilor la cazul RizeaTeoria jocurilor analizează interacțiuni în care fiecare “jucător” (Rizea, politicieni atacați, media “securistică”, instituții ca CNA sau ANCOM, posibile “surse” din spate) anticipează mișcările celorlalți și alege strategii pentru a maximiza propriul câștig (ex: audiență, protecție, discreditare). Aici e un joc non-cooperativ cu sumă non-zero – nu e obligatoriu ca unul să piardă tot ce câștigă celălalt, dar conflictele escaladează costuri pentru toți (ex: panică în sistem, eforturi de blocare).
Rizea: Joacă ofensiv, ca un “disruptor” sau “gherilă media”. Strategia lui: atacuri publice live (sună politicieni, îi înjură, expune “informații premium” proaspete), exploatând platforme online (YT, TikTok, Telegram) unde e greu de controlat.
Asta creează viralitate limitată (mii de urmăritori live, 20k views), dar suficientă pentru a semăna dubii și panică. Avantaj: asimetrie informațională – el știe surse (posibil anonime sau “spate” puternic, cum sugerează articolul), oponenții nu. Dacă articolul are dreptate, el ar putea fi un “proxy” pentru altcineva (ex: servicii străine, rivali politici), transformând jocul într-unul multi-level unde el e doar vârful aisbergului.
Politicieni și “sistemul”: Strategie defensivă – “legea tăcerii” (nu răspund, nu amplifică în media tradițională), combinată cu acțiuni instituționale (CNA sesizat pentru conținut ilegal, posibile blocări ANCOM).
Asta minimizează expunerea, dar costă: panică internă din cauza surselor necunoscute, care împiedică contraatacuri eficiente (nu poți “pica la pace” cu sursa dacă n-o știi).
Media și platforme: Neutre, dar influențate – rețelele refuză blocări CNA deoarece Rizea emite din afară (ex: Monaco), iar viralizarea pe TikTok erodează tăcerea.
Publicul: Pasiv, dar cheie – Rizea țintește audiență mică, dar loială (hăbăucii, cum îi numește un critic), care amplifică prin share-uri.
Solutia : mii de Rizea in toata tara …explicat toate furaciunile de peste tot.