AcasăEditorialeDeclarația politică a deputatului Andrei Gușă: “Guvernul României - 1,5% din PIB...
Data publicării: februarie 24, 2026 11:20

Declarația politică a deputatului Andrei Gușă: “Guvernul României – 1,5% din PIB pentru Ucraina, nimic pentru familiile militarilor români morți în război. E ilegală iluminarea Parlamentului României cu culorile steagului ucrainean!”

Data publicării: februarie 24, 2026 11:20

DISTRIBUIE:

Autor: Andrei Gușă

Domnule Prim-ministru Ilie Bolojan,
Domnule Președinte Nicușor Dan,

România traversează o perioadă în care prioritățile statului par a fi desprinse de realitățile și suferințele propriilor cetățeni.
În timp ce Guvernul alocă aproximativ 1,5% din PIB pentru sprijinirea Ucrainei — sume care, potrivit informațiilor publice, depășesc cinci miliarde de euro doar în anul 2025 — familiile militarilor români morți în acest conflict nu beneficiază de un sprijin proporțional, clar și transparent din partea statului român.

Este de notorietate faptul că în regiunile istorice românești din Ucraina, inclusiv în zona Cernăuți, au fost înrolați cetățeni români sau etnici români care și-au pierdut viața în războiul dintre Federația Rusă și Ucraina.
Informațiile publicate de presa din regiune indică un număr semnificativ de militari de origine română căzuți în acest conflict.
Acești militari nu au murit în numele statului român și nici sub drapelul României. Ei au fost recrutați de autoritățile ucrainene, existând suspiciuni serioase că, în unele cazuri, recrutarea s-a făcut împotriva voinței lor.

Cu toate acestea, statul român tace. Nu există un demers diplomatic ferm pentru clarificarea circumstanțelor recrutării,
nu există un mecanism transparent de sprijin pentru familiile celor decedați,
nu există o strategie de protecție reală pentru comunitățile istorice românești aflate în zona de conflict.

În schimb, asistăm la gesturi simbolice ostentative, precum iluminarea clădirii Parlamentului României în culorile drapelului ucrainean, pentru a marca patru ani de la declanșarea războiului.
Consider că această decizie ridică serioase semne de întrebare din punct de vedere legal.

Legea nr. 141/2015 reglementează strict arborarea și folosirea drapelelor de către autoritățile publice și unitățile administrativ-teritoriale.
Nu există temei legal pentru transformarea simbolurilor statului român în instrumente de exprimare politică externă,
în afara cadrului expres prevăzut de lege. Parlamentul României trebuie să rămână simbolul suveranității naționale,
nu scena unor manifestări conjuncturale dictate de context geopolitic.

Domnule Prim-ministru,
Domnule Președinte,

Înainte de a ilumina clădiri pentru alte state, aveți obligația morală și constituțională de a aduce lumină în situația familiilor românești afectate de acest război.
Aveți obligația de a explica românilor de ce miliarde de euro pleacă peste graniță, în timp ce propriii cetățeni suportă povara fiscală, inflația și insecuritatea economică.

România trebuie să fie solidară cu victimele războiului, dar această solidaritate nu poate deveni substitut al responsabilității față de propriii cetățeni.
Un stat care își ignoră comunitățile istorice și sacrificiile românilor din afara granițelor, dar afișează simboluri externe pe instituțiile sale fundamentale,
riscă să își piardă busola suveranității.

Solicit public Guvernului României:

1. Prezentarea unui raport complet privind sumele alocate Ucrainei și temeiul legal al acestora.
2. Clarificarea situației etnicilor români recrutați în armata ucraineană și demersuri diplomatice ferme pentru protecția comunităților românești.
3. Instituirea unui mecanism de sprijin pentru familiile românilor decedați în acest conflict.
4. Verificarea legalității iluminării Parlamentului în culorile altui stat.

România trebuie să rămână un stat suveran, demn și responsabil față de propriii cetățeni.
Aceasta este datoria fundamentală a oricărei guvernări care se pretinde națională.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Diaconu prezintă o altă realitate referitor la războiul iranian. Decăderea...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com O să fiu scurt în dimineața asta pentru că-mi lipsește timpul. Spun în treacăt că azi noapte Iranul a avut cel...

LIBERTATEA analizează Războiul Templelor din România, disputa în justiție între două...

Masonii din România sunt împărțiți de aproape șase ani în două tabere, rezultate în urma unei scindări care a avut loc în anul 2020. Deși...

Cornel Ivanciuc: Războiul din Iran și spinarea balenei din Sinbad Marinarul

Dacă planificatorii războiului din Iran ar fi studiat la tablă cele 1001 de nopți, ar fi avut o cu totul altă viziune asupra spațiului...

BTI: Nicușor și Zelensky îi provoacă pe ruși, se angajează în...

Declarația Comună privind Stabilirea Parteneriatului Strategic între România și Ucraina, semnată la București între Nicușor Dan și Volodimir Zelenski conține un element în premieră...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img