(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Toată lumea vorbește în aceste zile, prieteni goldiști, despre strâmtoarea Ormuz și opintelile Occidentului, în special ale Statelor Unite ale Americii, de a fi trecută de sub controlul iranian sub controlul acestui Occident Colectiv. Dar toată această lume care vorbește uită experiența tristă cu Marea Roșie și strâmtoarea Bab el‑Mandeb, acolo unde rebelii Houthi, de care toată lumea râdea la început, n‑au putut fi dovediți și învinși de către acest Occident Colectiv, începând din 2023, atunci când acești rebeli Houthi au blocat‑o. Cine sunt ei? Ei s‑au înființat acum vreo 30 de ani, sunt o organizație religioasă, naționalistă, anti‑occidentală, adică anti‑americană, dar și anti‑israeliană și anti‑saudită. Controlează o parte importantă (peste o treime) din teritoriul Yemenului, dar cu majoritatea populației comasată în această treime, inclusiv cu capitala țării. Rebelii Houthi, ce-i drept, sunt sprijiniți de către Iran, fiind de aceeași religie șiită, și atunci când au atacat navele comerciale occidentale în strâmtoarea Bab el-Mandeb au făcut-o ca formă de protest, dar și ca repercusiune contra genocidului din Gaza, blocând, astfel, traficul comercial prin Marea Roșie și, bineînțeles, pe cale de consecință, prin Canalul Suez.
Ce a însemnat experiența Occidentului Colectiv, care s‑a contrapus rebelilor Houthi la Marea Roșie? A însemnat vreo patru nave occidentale scufundate, arme occidentale distruse în valoare de câteva miliarde de dolari, o rută pe care industria navală încă o evită în mare măsură, deci pagube pentru Occident în plus, de multe zeci de miliarde de dolari. Misiunea SUA de a proteja traficul maritim din Marea Roșie împotriva grupării Houthi, vă reamintesc, a fost lansată în decembrie 2023, deci acum mai bine de doi ani, iar țările occidentale europene s-au alăturat cu propria operațiune, câteva luni mai târziu. Și au tot doborât acești aliați occidentali sute de drone, rachete, însă n‑a putut fi dovedită mișcarea Houthi, care, grupare, a distrus patru nave mari occidentale și, dacă vreți o măsură a pagubelor, prin această strâmtoare, care găzduia 12% din comerțul mondial, a rămas acum mai puțin de 40%. Deci cu 60% traficul prin strâmtoarea Bab el‑Mandeb și Canalul Suez a fost redus și redus a rămas.
Acum, comparând cu acest lucru, o sumă de analiști, inclusiv pentru agenția Reuters, au venit cu o analiză legată de Ormuz și de Iran. Spre exemplu, Mark Montgomery, care este contraamiralul care s‑a ocupat acum aproape 30 de ani de escortarea petrolierelor americane prin strâmtoarea Ormuz în timpul războiului iraniano-irakian, spune foarte clar, citez: „Apărarea operațiunilor de convoi în strâmtoarea Ormuz este mult, mult mai dificilă decât în Marea Roșie”. De ce? Pentru că în strâmtoarea Ormuz zona de pericol pentru nave este de până la cinci ori mai mare decât zona de atac a grupării Houthi din jurul Strâmtorii Bab el‑Mandeb și, spre deosebire de gruparea Houthi, Garda Revoluționară Islamică a Iranului este totuși o armată de profesioniști și are propriile fabrici de arme care lucrează pe bandă rulantă și, bineînțeles, poate să și finanțeze această fabricare de arme cu flux cvasi‑continuu. Pe de altă parte, dacă se dorește escortă pentru strâmtoare, aici e nevoie de zeci de nave de război mari, cum ar fi niște distrugătoare, care, în plus, ar trebui să fie asistate de către avioane, drone, elicoptere, ceea ce înseamnă multe limitări într‑un spațiu de manevră îngust. Tot un specialist britanic spune în felul următor: „un distrugător poate intercepta rachete, dar nu poate simultan să măture minele, să contracareze roiurile de drone‑bărci din mai multe direcții, să gestioneze perturbarea GPS‑ului”. Vă dați seama cât e de complicată situația de contrapunere a forțelor iraniene, acolo, în strâmtoarea Ormuz; nu la fel de simplist cum o prezintă Donald Trump la televizor sau analiștii „lui pește prăjit”.
În plus, se știe că Iranul, în clădiri, peșteri, gropi săpate, fel de fel de adăposturi escamotate de‑a lungul celor câteva sute de kilometri de coastă, a adăpostit rachete, drone, care imediat pot să fie activate și, într‑un interval de câteva minute, pot să ajungă la nave și să le distrugă mult mai repede decât ar fi capacitatea de reacție a armatei. În plus, ca să vă dați seama cât de dificil este, așa cum n‑a fost în strâmtoarea Bab el‑Mandeb, strâmtoarea Ormuz este minată. Există puzderie de mine marine, dar și mini‑submarine sub nivelul apei, unele detectabile, altele nedetectabile. Așa că, a face față unei asemenea provocări, se va lăsa cu foarte multe pagube materiale și cu victime umane pe care nu știu dacă America și le dorește sau și le permite.
În concluzie, vorbim despre o aventură (aceasta cu războiul iranian și cu strâmtoarea Ormuz) la care e limpede că Trump și Netanyahu au plecat nepregătiți, exact după modelul Marea Roșie – Bab el‑Mandeb, dar, mai ales, după modelul războiului ucrainean. Acolo unde am fost anunțați, vă aduceți aminte, acum patru ani, că Rusia va fi învinsă rapid de așa‑zisa puternică armată ucraineană, sprijinită plenar de Occidentul Colectiv. Iar, astăzi, vedem că victoria Rusiei este mai mult decât clară; e nedeclarată încă, dar doar din motive de timing geopolitic.
Subiectul 2: Stéphane Lucon, jurnalist francez preocupat de cenzura asupra mass‑media în spațiul Uniunii Europene, a realizat mai multe studii de caz referitoare la România, țară unde activează de 20 de ani, încă din 2006. El a publicat (și felicitări pentru asta) prima ediție în limba română a prestigioasei reviste Le Monde Diplomatique, Lumea diplomatică, mărturisesc, o revistă pe care o citesc și eu de vreo 30 de ani, aproape tot timpul. Lucon este preocupat de libertatea presei, după cum spuneam, dar și de restricțiile care afectează direct democrația. Astfel, ieri, a publicat pe contul său de Substack, denumit Francezul, o analiză foarte interesantă, preluată și de Solid News, analiză care se intitulează „Franța lui Macron, complice al regimului hibrid românesc”. În această analiză, el demonstrează implicarea directă a francezilor în schilodirea democrației românești.
Stephane Lucon: „Franța lui Macron — complice al regimului hibrid românesc”
Și Lucon, nostalgic după Franța democratică din trecut, ce apăra libertatea de expresie și drepturile cetățenilor, descrie Franța de azi așa, citez: „Astăzi există Franța‑prăvălie, o întreprindere în stare deplorabilă, achiziționată de un bancher de afaceri, care o vinde la bucată, împărțind produsul vânzării cu câțiva răpitori ai castei pe care o servește, plănuind poate următoarea sa achiziție: Europa. Nici vorbă de demnitate în această Franță a domnului Macron. Ea practică și promovează cenzura, persecută oameni pentru cuvinte și idei. Această Franță sapă procesele democratice ale vecinilor săi europeni pentru a servi planurile domnului Macron. Această Franță a sprijinit și a participat la lovitura de stat judiciară care a doborât tânăra democrație românească. Desigur, nu toată vina cade asupra Parisului, care nu este decât unul dintre complicii europeni ai regimului hibrid aflat în prezent la putere în România. Voi reveni asupra fiecăruia dintre acești actori separat”, spune Stéphane Lucon. Și, bineînțeles, cel puțin de la Gold FM, de aici, noi îi dăm dreptate.
El, apoi, spicuiește dintr‑un raport pe care l‑a realizat pentru Mathias Corvinus Collegium, referitor la interferențele Uniunii Europene în alegerile statelor membre, raport care acum este la modă pentru că UE se pregătește să intervină (și o face în mod direct) în alegerile din Ungaria. Citez și de aici, apropo de România:
„Implicarea politică franceză în alegerile românești a devenit explicită pe 6 decembrie 2024, cu câteva ore înainte de anularea alegerilor de către Curtea Constituțională Română. În acea zi, președintele Macron a purtat un apel video cu candidata la președinție Elena Lasconi, al cărei partid, USR, este afiliat grupului Renew Europe. În cadrul acestui dialog, Macron și‑a exprimat sprijinul politic, legând totodată în mod explicit situația de securitate a României de rezultatul alegerilor. A declarat că desfășurarea militară franceză în România nu reprezintă un cec în alb și a avertizat că alegerea unui candidat ambiguu față de Rusia ar schimba total politica de securitate a Europei. Semnificația era fără echivoc: sprijinul militar francez era prezentat nu ca un angajament necondiționat față de România, aliată NATO, ci ca fiind condiționat de rezultatul unor alegeri care țin de politica internă a unui alt stat membru al UE.”
A doua intervenție franțuzească o marchează Lucon în 2025, cu ocazia alegerilor prezidențiale reluate, în care reprezentanții lui Macron, reprezentanții politici, au declarat public că intenționează „să facă totul pe teren pentru a asigura înfrângerea lui George Simion și victoria lui Nicușor Dan în turul al doilea, din 18 mai”. În fine, pe 16 mai, cu două zile înainte de turul al doilea, președintele Macron și‑a exprimat din nou public sprijinul față de candidatul său, Nicușor Dan, în cadrul unui apel video. Concluzia lui Lucon vine în felul următor: „Aceste acțiuni constituie o campanie transnațională directă, desfășurată de lideri politici și structuri de partid dintr‑un stat membru al UE, orientată în mod explicit spre influențarea rezultatului alegerilor naționale ale unui alt stat membru.”
Articolul este vast, vă invit să‑l citiți sau să vă abonați la Substack‑ul lui Francezul, Stéphane Lucon. Dar el prezintă în continuarea articolului alte detalii în care desființează argumentația guvernului României legată de interferența rusească în alegeri și marchează faptul foarte grav că Franța a invocat oficial acest fapt nedovedit de mai multe ori. Dă și toate datele, îl amintește, în fine, și pe Pavel Durov, patronul Telegram, care pe 18 mai 2025 a susținut public că șeful serviciilor de informații franceze solicitase interzicerea unor voci conservatoare în România înaintea alegerilor. În plus, mai vorbește și de faptul că ambasadorul Franței în România s‑a implicat direct la CCR de mai multe ori și apoi a susținut în mod fals, dar oficial, din partea ambasadorului francez, implicarea rusească în alegerile românești, nedovedită. Ambele fiind catalogate de către Stéphane Lucon, afirmațiile ambasadorului Franței ca fiind minciuni. Felicitări, Stéphane Lucon, pentru această contribuție, dacă putem să spunem, la asanarea mediului public românesc, pentru că democrație, cunoașteți, după părerea mea, nu mai avem.
