Clubul de Presă a luat act de presiunile care se exercită împotriva jurnalistei Anca Alexandrescu, urmare a faptului că a realizat o dezbatere cu candidatul Călin Georgescu, prezidențiabilul care a obținut cele mai bune rezultate în primul tur de scrutin.
Este inadmisibil ca un realizator de televiziune, indiferent de opiniile pe care le
exprimă și de invitații pe care înțelege să îi cheme în platou, să fie într-o asemenea măsură amenințat de grupuri de cetățeni care reprezintă grupuri de interese politice.
Clubul de presă o susține pe Anca Alexandrescu si face apel la întreaga presă sa preia informația despre această situație critică – ca un semnal de alarmă – situație în care se pot regăsi tot mai mulți jurnaliști, dat fiind faptul că evenimentele la care asistăm pot conduce la violență fizică. Sunt manevre de culise care generează o criză politică, iar jurnaliștii își asumă riscul de a se informa și a le comunica cetățenilor adevărul.
Ca atare, cerem autorităților să acorde sprijin și protecție jurnaliștilor aflați în exercițiul funcțiunii în aceste momente critice.
Consiliul de Onoare al Clubului de Presă
Data publicării: noiembrie 29, 2024 12:59
Clubul de Presă solicită în mod imperativ autorităților să protejeze jurnaliștii supuși presiunilor!
Data publicării: noiembrie 29, 2024 12:59
DISTRIBUIE:
ULTIMELE ŞTIRI
ZIUANEWS prezintă 5 bombe din interviul lui Tucker Carlson cu ambasadorul...
Interviul lui Tucker Carlson cu ambasadorul în Israel, Mike Huckabee, a fost difuzat. În această conversație se regăsesc câteva "bombe" care vor detona spatiul...
BTI face cronica întâlnirilor recente din SUA ale lui Cătălin Predoiu....
Ca un înalt oficial român, din politică ori din structurile de forță ale statului, să aibă întrevederi cu directorul FBI nu e ceva cu...
Joseph Stiglitz prezintă 3 argumente ce indică scăderea economiei SUA!
Celebrul expert american Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, anunță un drum sumbru în următoarea perioadă pentru Donald Trump, la conducerea Americii....
20 000 de hectare de teren obținute prin acte false! (G4MEDIA)
La finalul anului trecut, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași l-a trimis în judecată pe gorjeanul Dumitru Contoloru (68 de ani), acesta fiind inculpat...










