Dl. Cristian Tudor Popescu îmi măsoară, repede și categoric, sufletul. Ultima sa pasiune, dl. Bolojan, îl aduce într-o stare de tulburare în care nu l-am mai văzut de pe vremea când apăra, cu aceeași fervoare, „justiția” dnei Kovesi („în poziția faraoancei Nefertiti”) sau minunata instituție despre care scria „DNA este singurul lucru viu și adevărat pe care l-am văzut în 26 de ani în România, după Revoluție”. Nu pot zăbovi prea mult în mâhnirea că sunt condamnat, cu suflet cu tot, în urgență. Nu sunt eu în măsură să mă plâng, când cineva ca Ion Diaconescu, fostul președinte țărănist, era calificat, după 17 ani de pușcărie politică sub comuniști, drept „troglodit politic” de către același acuzator public îndrăgostit (atunci de Iliescu). Spre deosebire de alți producători de insulte publice, dl. CTP merită câteva precizări, indiferent de dimensiunea sufletului meu.
1. Nu i-am solicitat niciodată dlui Bolojan susținerea pentru candidatura la prezidențiale. Domnia sa mi-a solicitat să candidez.
2. Dl. Bolojan nu mi-a „adus” susținerea PSD, UDMR sau PNL, ci a constatat-o.
3. Dl. Bolojan nu a renunțat la nici o candidatură sau, cel puțin, nu i-am solicitat eu acest lucru. De altfel, tema candidaturii lui Bolojan a apărut, strict propagandistic, în cursul campaniei, evident împotriva mea.
4. Ce a făcut sau nu a făcut dl. Bolojan în timpul campaniei nu voi discuta, pentru că mi-am asumat întreaga responsabilitate pentru rezultat (eșec, în cazul de față).
5. Nu am nici o legătură cu agitația de pe scena politică din România sau, eventual, din PNL (al cărui membru nu mai sunt și, desigur, nu voi mai fi). Am făcut și voi face considerații și comentarii atunci când îmi sunt solicitate, când, cum și despre cine vreau.
În fine, din respect pentru intelectul sclipitor, cu adevărat, al dlui CTP (despre sufletul altuia nu îmi permit să comentez pe Facebook) am, totuși, o rugăminte: nu vă expuneți ridicolului maxim, pretinzând că dl. Bolojan „nu e susținut de nimeni în efortul său de a scoate România din rahat”. Sunteți mulți. Sunteți aproape toți. Și, fiți liniștit dle CTP, ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu împotriva lui Ion Diaconescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”.
Chiar nu mai putem măcar spune ceva, ăștia de-alde mine, cu „suflet mic și murdar”? Bolojenie ușoară!
