AcasăPoliticăCrin Antonescu, mesaj cu tâlc pentru CTP: “Eu sunt un învins. Dvs...
Data publicării: ianuarie 29, 2026 10:09

Crin Antonescu, mesaj cu tâlc pentru CTP: “Eu sunt un învins. Dvs ați câștigat întotdeauna, și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, si cu Iohannis, și cu ND!”

Data publicării: ianuarie 29, 2026 10:09

DISTRIBUIE:

Dl. Cristian Tudor Popescu îmi măsoară, repede și categoric, sufletul. Ultima sa pasiune, dl. Bolojan, îl aduce într-o stare de tulburare în care nu l-am mai văzut de pe vremea când apăra, cu aceeași fervoare, „justiția” dnei Kovesi („în poziția faraoancei Nefertiti”) sau minunata instituție despre care scria „DNA este singurul lucru viu și adevărat pe care l-am văzut în 26 de ani în România, după Revoluție”. Nu pot zăbovi prea mult în mâhnirea că sunt condamnat, cu suflet cu tot, în urgență. Nu sunt eu în măsură să mă plâng, când cineva ca Ion Diaconescu, fostul președinte țărănist, era calificat, după 17 ani de pușcărie politică sub comuniști, drept „troglodit politic” de către același acuzator public îndrăgostit (atunci de Iliescu). Spre deosebire de alți producători de insulte publice, dl. CTP merită câteva precizări, indiferent de dimensiunea sufletului meu.
1. Nu i-am solicitat niciodată dlui Bolojan susținerea pentru candidatura la prezidențiale. Domnia sa mi-a solicitat să candidez.
2. Dl. Bolojan nu mi-a „adus” susținerea PSD, UDMR sau PNL, ci a constatat-o.
3. Dl. Bolojan nu a renunțat la nici o candidatură sau, cel puțin, nu i-am solicitat eu acest lucru. De altfel, tema candidaturii lui Bolojan a apărut, strict propagandistic, în cursul campaniei, evident împotriva mea.
4. Ce a făcut sau nu a făcut dl. Bolojan în timpul campaniei nu voi discuta, pentru că mi-am asumat întreaga responsabilitate pentru rezultat (eșec, în cazul de față).
5. Nu am nici o legătură cu agitația de pe scena politică din România sau, eventual, din PNL (al cărui membru nu mai sunt și, desigur, nu voi mai fi). Am făcut și voi face considerații și comentarii atunci când îmi sunt solicitate, când, cum și despre cine vreau.
În fine, din respect pentru intelectul sclipitor, cu adevărat, al dlui CTP (despre sufletul altuia nu îmi permit să comentez pe Facebook) am, totuși, o rugăminte: nu vă expuneți ridicolului maxim, pretinzând că dl. Bolojan „nu e susținut de nimeni în efortul său de a scoate România din rahat”. Sunteți mulți. Sunteți aproape toți. Și, fiți liniștit dle CTP, ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu împotriva lui Ion Diaconescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”.
Chiar nu mai putem măcar spune ceva, ăștia de-alde mine, cu „suflet mic și murdar”? Bolojenie ușoară!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dezastru în sistemul de educație, îmbogățirea meditatorilor. Un profesor din Timiș...

Un cadru didactic din județul Timiș a raportat la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) venituri brute de 575.000 de lei obținute exclusiv din...

Sarmiza Andronic: “Primele Doamne”, Mirabela și Cristela, au clar calitatea de...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderatorul Cozmin Gușă și jurnalista Sarmiza Andronic au vorbit despre...

Comaroni: Dacă guvernul Niculescu trece, una dintre consecințele politice va fi...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a vorbit despre manetele...

THE DIPLOMATIC AFFAIRS: Directorul FBI, Kash Patel, și-a început interesanta vizită...

Directorul FBI, Kash Patel, a sosit la Moscova pentru o vizită dedicată cooperării judiciare și dialogului în domeniul informațiilor Directorul FBI, Kash Patel, a sosit...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img