Tensiunile explozive din Orientul Mijlociu, generate de atacurile aeriene ale Israelului asupra Iranului, oferă Rusiei lui Vladimir Putin o oportunitate geopolitică de excepție. Ani de diplomație calculată i-au permis liderului de la Kremlin să cultive relații solide atât cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cât și cu regimul de la Teheran. Acum, în mijlocul unei crize cu ramificații globale, Moscova pare pregătită să se prezinte drept un arbitru indispensabil într-un joc de echilibru regional care implică Statele Unite, China și cele mai fierbinți puncte de pe hartă, conform unei analize The Spectator.
După atacurile israeliene, Vladimir Putin a fost singurul lider global care a vorbit telefonic cu toți actorii-cheie: Netanyahu, președintele iranian Masoud Pezeshkian și chiar Donald Trump. Kremlinul a condamnat dur acțiunile Israelului și a făcut apel la reținere, avertizând că un conflict major ar destabiliza întreaga regiune. Dincolo de retorica oficială, însă, Rusia urmărește un scop mult mai ambițios: consolidarea imaginii sale ca jucător global de prim rang, capabil să medieze conflicte internaționale de anvergură.
Deși infrastructura petrolieră strategică a Iranului – cum este terminalul de pe insula Kharg – nu a fost vizată, piețele au reacționat imediat. Prețul petrolului a sărit de la sub 60 de dolari la 75 de dolari barilul, alimentând temerile legate de posibile perturbări în exporturile iraniene. Însă, traficul prin Strâmtoarea Ormuz a rămas stabil, iar Israelul a ales să lovească ținte interne, precum uzine de procesare a gazelor și depozite de combustibili. O strategie menită, probabil, să creeze presiune internă asupra regimului iranian fără a pune în pericol relația economică crucială dintre Iran și China.
În acest context, Washingtonul încearcă să evite un șoc petrolier și un posibil război între Iran și Arabia Saudită, în timp ce Moscova se oferă drept partener de dialog, profitând din plin de rețeaua sa de relații diplomatice în regiune.
Legătura cu Ucraina: o miză mai mare
Pentru Kremlin, conflictul israeliano-iranian reprezintă mai mult decât o simplă oportunitate regională – este o portiță de ieșire din presiunea occidentală privind Ucraina. Cu atenția internațională canalizată către Orientul Mijlociu, Moscova câștigă timp și spațiu de manevră. „Atenția lumii asupra Ucrainei va slăbi”, a notat analistul pro-Kremlin Sergei Markov, sugerând că escaladarea din Orient va ajuta Rusia să avanseze pe frontul ucrainean.
Este o strategie cinică, dar eficientă: cu cât apar mai multe focare de criză în lume, cu atât prioritățile Occidentului se diluează. Iar Putin mizează pe acest haos controlat pentru a-și spori influența globală.
Deși Rusia și Iranul și-au întărit legăturile în ultimii ani – inclusiv printr-un parteneriat strategic semnat în ianuarie – relația lor a fost întotdeauna fluctuantă. Moscova a sprijinit Iranul militar și tehnologic, dar a ezitat să-i furnizeze avioane de vânătoare moderne Su-35, iar în același timp a păstrat canale deschise cu Israelul. Tot Rusia a fost parte din acordul nuclear din 2015 și chiar s-a oferit recent să gestioneze îmbogățirea uraniului iranian într-un cadru internațional reglementat.
Ironia face ca Israelul, la rândul său, să fi refuzat până acum să livreze armament Ucrainei, evitând să tensioneze relația cu Rusia – un detaliu care completează tabloul complex al acestei ecuații geopolitice.
În acest context instabil, Putin se repoziționează cu abilitate: nu doar ca liderul unui stat aflat în război cu Ucraina, ci ca un actor indispensabil în arhitectura de securitate a Orientului Mijlociu. Reconfigurarea agendei globale, cu prioritate pe conflictul Israel-Iran, îi oferă Kremlinului o oportunitate nesperată de a ieși din izolare și de a se impune ca putere de negociere între marile tabere. Este, fără îndoială, un moment favorabil pentru Rusia – și o dilemă pentru Occident.
sursă: stiripesurse.ro
