Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com
În ciuda speranțelor unora, documentul nu este menit a schimba ceva în România! Americanii au de tranșat chestiuni grele cu mahării Comisiei Europene și ai țărilor dominante de pe Bătrânul Continent. Cu alte cuvinte, e un mijloc de presiune întrucât falsificarea unor alegeri este unanim condamnată în societatea contemporană. Ce vor americanii ține atât de limitarea aberațiilor din DSA, cât și de alte poziții ideologice ale Europei. La fel de clar îmi este că, după ce vor obține ceea ce vor, efectiv vor uita de raport!
Toate acestea însă nu înseamnă că limbricii de-aici au vreun pic de legitimitate. Și nici că vreunul dintre ei va fi primit la Washington. Trebuie să ne fie cât se poate de clar că documentul trasează un zid în fața actualelor autorități de la București, care au statut de ilegitimi. De altfel, numele limbricului Nicu Psihicu nici nu există în raport, fiind numit simplu „the establishment-preferred candidate”! Un asemenea element ar trebui să-i dea fiori pe șira spinării!
Nici în ceea ce privește serviciile secrete implicate în lovitura de stat treburile nu sunt deloc clare. Statutul lor se clatină, iar cei care au fost la butoane au o mare problemă. Într-adevăr, nu se vede, dar deja sunt pe lista gri. Presiunile devin mari, mai ales din partea „liniei din spate”, ceea ce înseamnă că o să vedem ceva turbulențe.
Sunt acestea motive de bucurie? În niciun fel! V-am spus încă de pe vremea lui Biden că europenii vor lua locul statului subteran american în ceea ce privește rezistența în fața lui Trump. Cu toate că Europa nu mai are nicio relevanță pe plan internațional, oficialii săi încă au puterea să-i bage bețe în roate lui Trump. Iată un exemplu: UE tocmai ce s-a apucat să-și construiască un sistem de informații și coordonare militară, absolut independent de SUA. SAFE și restul inițiativelor au ca rol coagularea unei armate europene și renunțarea la NATO.
Teoretic veți spune că Trump fix asta vrea, doar că europenii îi cunosc caracterul și se prefac a juca ceea ce vrea el. Doar că el joacă respectivele cărți pentru a negocia. Asta înseamnă că atunci când se plânge de NATO el, în realitate, vrea mai multe comenzi militare. Europenii fac pe proștii, se prefac că au înțeles mesajul lui Trump și zic da, înarmându-se cu arme europene. Înțelegeți tâlcul? De fapt, toată strategia europeană este aceea de a lungi discuțiile, a se face că nu pricep și a-l întinde pe Trump în discuții interminabile, fără niciun rezultat. De ce? PENTRU A TRECE TIMPUL! Așa au negociat și au stabilit cu Democrații din SUA.
Funcționează? Păi hai să vedem: i-au consumat un an și l-au făcut să eșueze în tentativa de a încheia războiul din Ucraina. În mod normal, Trump putea să-l termine din prima zi de mandat. Negocia cu Putin, după care îi arăta limbricului de la Kiev sumele furate și-l punea să-și de demisia, iar în locul lui venea Budanov – coada de topor a CIA. Astfel, totul se încheia ca uns.
Citiți articolul integral pe trenduri.blogspot.com!
sursă: trenduri.blogspot.com









