Comisia Europeană a transmis României unul dintre cele mai dure semnale din ultimii ani, reducând semnificativ prognoza de creștere economică pentru anul viitor. Mesajul este direct, rece și lipsit de menajamente: economia încetinește, consumul slăbește, iar politicile fiscale ale Guvernului Bolojan nu produc efectele promise. În timp ce Executivul prezintă reforma drept o „terapie de stabilizare”, Bruxelles-ul constată că această direcție este incompletă, imprecisă și insuficient calibrată pentru a corecta dezechilibrele structurale ale României.
Comisia evidențiază, înainte de orice, caracterul profund restrictiv al politicii fiscale practicate de Guvern. Reducerea cheltuielilor, înghețarea unor venituri, introducerea unor taxe suplimentare la nivel local și presiunea constantă asupra consumului se traduc imediat într-o economie cu motorul încetinit. Într-o țară unde consumul intern rămâne principala componentă a formării PIB-ului, tăierea veniturilor disponibile se transformă inevitabil într-o frână pe tot lanțul economic. Bruxelles-ul observă că această diminuare a impulsului din piață nu a început odată cu măsurile guvernului actual, ci a fost deja alimentată de o incertitudine fiscală prelungită, accentuată de schimbări legislative repetate și lipsite de coerență.
La aceasta se adaugă o inflație care, deși în scădere față de anii trecuți, continuă să muște din puterea de cumpărare. Populația își restrânge consumul, companiile amână investițiile, iar autoritățile locale se confruntă cu presiuni financiare tot mai mari. A impune în acest climat noi poveri fiscale înseamnă a solicita unui pacient febril un efort fizic suplimentar, deși organismul abia se ține în picioare.
Comisia atrage atenția și asupra investițiilor. România dispune în continuare de un potențial uriaș prin fondurile europene, însă întârzierile administrative, birocrația excesivă și ritmul lent al achizițiilor blochează transformarea acestor resurse într-o creștere reală. Investitorii privați privesc către stat în căutare de semnale de predictibilitate, dar ceea ce găsesc sunt proiecte rămase în sertar, reforme amânate și un calendar de implementare greu de înțeles chiar pentru cei mai experimentați actori economici.
Un alt motiv pentru care Bruxelles-ul rămâne rezervat este evoluția datoriei publice. Pe măsură ce costurile de finanțare cresc, iar împrumuturile se rostogolesc de la un an la altul, spațiul de manevră al Guvernului se îngustează vizibil. În absența unei reforme administrative profunde și a unui program credibil de creștere economică, datoria riscă să devină o povară greu de gestionat.
În acest context complicat, pachetul de măsuri al Guvernului Bolojan apare mai degrabă ca o succesiune de improvizații fiscale decât ca un program coerent de modernizare a statului. Primele două pachete au fost construite aproape exclusiv pe ideea creșterii veniturilor prin taxe și impozite suplimentare, fără a introduce un mecanism de stimulare a investițiilor sau de creștere a productivității. Majorările de impozite locale, taxele noi aplicate gospodăriilor și micilor afaceri, extinderea bazei de impunere și creșterea poverii administrative sunt doar măsuri de avarie, nu soluții de fond.
Cea mai mare vulnerabilitate rămâne însă reforma administrației. Deși este prezentată ca un element central, această reformă nu există în realitate. Ea este amânată, renegociată, reinterpretată, diluată, întoarsă pe toate fețele în interiorul coaliției și, în final, pusă în paranteză. Fără o reducere reală a aparatului birocratic, fără o restructurare pe criterii funcționale și fără digitalizarea obligatorie a proceselor administrative, economia nu poate respira, iar consolidarea fiscală rămâne un efort pur contabil, lipsit de efecte structurale.
Există și o problemă de credibilitate. În timp ce Guvernul promite că nu va crește alte taxe anul viitor, Comisia întreabă, indirect, cum poate fi garantată această promisiune în absența unor reforme profunde. Fără schimbări reale în modul de funcționare al administrației, Guvernul riscă să revină asupra propriilor declarații, împingând povara tot asupra populației și mediului de afaceri.
Întregul pachet al Guvernului Bolojan suferă, în esență, de aceeași maladie: nu generează creștere, nu stimulează investițiile și nu oferă economiei un cadru stabil pentru evoluție. Este o abordare în care statul strânge cureaua cetățeanului, dar nu își strânge propria curea. O abordare în care se invocă reforme structurale, dar se aplică doar măsuri punctuale, tehnice, lipsite de viziune. O abordare în care austeritatea devine în sine o strategie, în absența unei politici economice autentice.
De aceea, Comisia Europeană își exprimă scepticismul. Nu pentru că ar fi excesiv de prudentă, ci pentru că măsurile Guvernului nu sunt suficient de solide pentru a schimba direcția economiei. România are nevoie de mai mult decât tăieri de cheltuieli și majorări de taxe. Are nevoie de un proiect economic complet, care să includă investiții, reforme administrative reale, asumare politică și o viziune de dezvoltare. Până atunci, prognozele vor continua să coboare, iar economia va continua să piardă timp – cea mai scumpă resursă într-un stat aflat deja la marginea deficitului excesiv.
Aurel Badea
