Autor: Valentin Andronescu
Analistul Petrișor Gabriel Peiu este doctor în cadrul Universității POLITEHNICA din București. Coordonează Departamentul de Analiză Economică al Fundației Universitare a Mării Negre și a fost subsecretar de stat pentru politici economice și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine, la începutul anilor 2000.
În cadrul emisiunii „Raport despre economie”, Petrișor Peiu a pus accent pe modul în care este condus sectorul energetic al României și a declarat faptul că: „Una din motivațiile guvernelor de a adopta măsuri care au dus la aceste scumpiri din energie este faptul că Europa își propune să se decarbonifice total până în 2025, cu alte cuvinte, să nu mai emită economia Europei dioxid de carbon sau gaze echivalente în atmosferă”.
În acest sens, centralele pe cărbune și pe gaz ar fi înlocuite cu centrale pe producție a energiei regenerabile. „Europa a convenit să pună un preț pe emisiile de dioxid de carbon scumpind producția centralelor clasice și silindu-i pe investitori să se mute de la acest tip de producție la cea de energie regenerabilă”, a mai spus Petrișor Peiu.
Energia regenerabilă constă în energia eoliană, fotovoltaică și din sursă hidro. Sursa hidro ar fi pusă sub semnul întrebării, căci maniera în care se aplică legislația de mediu ar conduce spre complexitatea și improbabilitatea deschiderii de noi centrale hidroelectrice. Autorizațiile fie nu s-ar obține, fie s-ar obține, dar ar fi anulate de instanțele judecătorești. „Guvernele împing spre închiderea centralelor care funcționează pe cărbuni și pe gaz pentru a stimula investițiile în energia verde. Energia eoliană este singura care nu mai este rentabilă astăzi. E un paradox. Nebunia de a pune preț pe centralele pe gaz și cărbuni au dus la falimentarea investițiilor făcută în parcurile eoliene”, a precizat Peiu.
Energia poate fi furnizată, în medie, pe an, 8800 de ore. Centrala pe gaz și pe cărbune poate furniza în mod continuu energie. Incursiunile ar apărea la parcurile de turbine eoliene, care funcționează, în România, cel puțin, undeva la 3000-3500 de ore pe an. „Problema este că producătorii fac contracte să-și vândă energia. Cel care folosește cărbune și gaze naturale poate furniza servicii continuu, pe când cel cu parcul eolian nu, fiindcă nu produce energia necesară”, punctează Petrișor Peiu. Așadar, producătorul de energie eoliană ar trebui să achiziționeze energie pe piață, iar la finalul lunii când trage linie, s-ar trezi că a încasat mai puțin din contractele prin care și-a condus energia decât a cumpărat.
„Iată cum guvernele din România, dar și multe altele din Europa și-au îngropat producătorii de energie eoliană”, mai spune Petrișor Peiu.
