AcasăAlte ŞtiriDespre viitorul întunecos al lumii, controlul minții și uciderea creației – Marius...
Data publicării: ianuarie 17, 2022 17:13

Despre viitorul întunecos al lumii, controlul minții și uciderea creației – Marius Ghilezan, la GOLD FM

Data publicării: ianuarie 17, 2022 17:13

DISTRIBUIE:

Autor: Adrian Lambru

Jurnalistul de la România Liberă, Marius Ghilezan, a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Avem de a face cu un nou stat de drept în care nu ai liber la propria opinie.  În viitorel apropiat, vei putea fi judecat pentru gândurile tale”.

Marius Ghilezan este de părere că pandemia de coronavirus ar fi urmată de un posibil „viitor întunecos” pentru omenire. Anul 2050 ar urma să fie un an de refrință. Oligarhia de tip atenian, adică puterea luată în mâna a 10 corporatiști celebrii, va urma să domine lumea, potrivit jurnalistului. În tot acest proces de reordonare a lumii, un pas important l-ar fi reprezentat pandemia, care ar fi fost folositoare globaliștilor.

„În anul 1993, am avut șansa dă stau de vorbă cu niște specialiști din comitetul de prognoză al președintelui SUA de atunci, Bill Clinton” – susține Marius Ghilezan. „Aceștia, medici fiind, mi-au explicat că până în 2020 va fi rezolvată partea tehnică de control a individului. Marea lor problemă atunci era cum să proiecteze controlul minții indivizilor”.

Controlul minții și uciderea creației

Iar în momentul de față ne-am afla într-un proces în care dreptul colectiv vine peste dreptul individual, conform jurnalistului de la România Liberă. După pandemie, ar urma problema încălzirii globale și a schimbărilor climatice. Noile generații, adică cei născuți după anii 2000, ar urma să fie controlați de acest „mit al salvării”.

Un alt mijloc de control ar fi reprezentat de noile tehnologii: „Sentimentele reale, umane vor fi înlocuite de cele induse de algoritmii Google și Facebook. Acești prestidigitatori ai viitorului vor să ucidă creația. Este un război pe care l-au pornit”.

Experimentul la care ar fi fost supusă România

Țara noastră nu ar fi într-un experiment doar de doi ani, de când a izbucnit pandemia de coronavirus, ci asta s-ar întâmpla continuu de acum 11 ani. Marius Ghulezan numește acest posibil experiment ca fiind „neo-marxist” și susține că s-ar fi caracterizat prin controlul societății prin justiție și prin anticorupție.

„De observat că toate protestele, din anii 1990 încoace, au fost conduse în numele Occidentului” – a adăugat jurnalistul. „Nu văd în vena românească să existe o revoltă a visului din vis. Fără să știe despre consecințele de la Malta, fără să știe despre Yalta, românii au iubit Statele Unite ale Americii. Dar iată că astăzi, tratatele dintre SUA și Rusia pun România la mijloc”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.

1 COMENTARIU

  1. Ar fi o singura problema … ” dar Dabulenii ce zice ” ? …

    Dabulenii fiind cei din tabara cealalta … Chinezi , Rusi , lumea araba .

    Ca globalistii americani deja nu mai sunt primadone decat pe pasunea lor si in coloniile lor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Bolojan confirmă că e “omul OMV-ului”. Ce acuzații îi aduce Victor...

Victor Ponta a declarat, la România TV, că statul român a încheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagră. Fostul premier spune...

Abel Dimitriev: Vin rușii. Care ruși? Nu există rus mai escroc...

Vin rușii. Rușii. Rușii. Rușii. De fapt nici nu vin. Sunt deja aici. Frica de rus e un prezervativ de lux pe care clasa...

Americanii NU sunt bogați: Adevărul despre economia SUA

Mass-media susține adesea că americanii sunt mai bogați decât europenii, dar acest lucru nu este adevărat. Averea medie pare ridicată, însă este distorsionată de...

Victor Roncea, ipoteză de senzație: În cazul “agentului” Dominic Fritz, filiera...

A fost pregătit cetățeanul german cu afiliere chinezească Fritz K. Dominic Samuel să preia conducerea României prin modelul trambulinei primăriei Timișoara, a președinției USR...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img