În publicația Evadare.ro apare o analiză care dezvăluie ineficiența măsurilor financiare adoptate de Trump în lupta cu procesul accelerat al dedolarizării. Redăm fragmente din articol:
Taxele vamale sunt un instrument esențial al protecționismului economic, care la rândul lui e doctrina de căpătâi a naționalismului. Descoperirea lor de către Donald Trump e ca spectacolul oferit de un urangutan, care folosește tastatura unui calculator pe post de bâtă. Nici nu neagă potențialul calculatorului, nici nu transformă urangutanul în informatician, dar e o scenă de la care nu-ți poți lua ochii.
Protecționismul a fost teoretizat de economiști geniali, de la germanul Friedrich List la românul Mihail Manoilescu, fiecare în contextul epocii lor. E o politică rațională, care a dovedit că funcționează și în practică, nu doar la nivel teoretic, lucru escamotat de propaganda liberală și socialistă ulterioară. Funcționarea lor a fost motivul pentru care a treia cale economică a fost ștearsă din memoria colectivă, diabolizată și cenzurată. Cum atât Trump, cât și Putin, Ursula sau organele locale de represiune sunt puse pe stârpirea „racilelor” naționalismului interbelic, în fapt, pe dizolvarea fundamentelor culturale ale statului național, nu e exclus ca opera lui Manoilescu să fie și arsă ca incorectă politic, nu doar trecută sub tăcere, ca în prezent. O ironie amară.
Ca să faci protecționism ai nevoie, ca la omletă, de câteva ingrediente. Ai nevoie de un stat național suveran (sau de un imperiu), cu teritoriu definit și granițe controlabile. Ai nevoie de o economie funcțională, care să producă lucruri pe teritoriul acelui stat, la concurență cu importurile. Ai nevoie de voința politică a unor conducători, care să aibă autonomie față de forțele din afara statului în a lua decizii și capacitatea de a rezista presiunilor unor măsuri punitive, venite în contra-partidă. Acea economie locală are în spate o întreagă cultură distinctă, care a produs respectiva expresie materială. Care la rândul ei e rodul unei națiuni, care ar trebui să fie preocuparea incomparabil mai mare a unui naționalist decât economia. Dar care în termeni materialiști se cheamă piață de desfacere, un alt ingredient indispensabil în rețeta de care vorbim.
Protecționismul e o idee de dezvoltare în interes național, care implică neplăceri pe termen scurt, pentru obiective mai înalte și realizări pe termen lung. De aceea, ai nevoie ca factorul demografic să înțeleagă și să susțină astfel de sacrificii. Pentru că „piața” devine periodic și „electorat”, și trebuie să se lase convinsă să accepte un stil de viață mai auster (cel puțin în primă fază, dacă nu în general), foarte diferit de consumerism. Iar astfel să ofere mandat politicienilor să susțină suficient de mult măsuri protecționiste.
Trump împinge la deal o sfoară, la capătul căreia e legat un cărucior fără o roată, sperând să obțină efectul invers al trasului căruțului la vale cu viteza care l-a făcut să-și piardă roata. Dar nu e deloc nebun, doar folosește protecționismul în alte scopuri decât a fost creat. Încă are armata cea mai puternică de pe glob, măcar pe hârtie economia cea mai mare, moneda preferată a comerțului global, consumatori cu mare putere de cumpărare, un imperiu inter-continental cu influență mediatică și ocultă asupra multor state. Suntem pe un teritoriu necartografiat, pentru că situația din prezent diferă în multe privințe de epocile în care a fost teoretizat protecționismul.
perspectiva istorică
Între economia reală și sistemul monetar e o relație de reciprocă dependență, legată de o întreagă istorie, pe care am încercat să o prezint în vastul serial Schimbarea banilor. Serialul abia a ajuns la sfârșitul primului război mondial, dar conține multe aspecte indispensabile înțelegerii prezentului.
Pe scurt, activitatea bancară s-a transformat dintr-un serviciu, care să faciliteze bunul mers al economiei productive, într-un parazit care a preluat controlul asupra politicului și economiei. Statul național și-a pierdut unul din principalele atribute ale suveranității prin externalizarea controlului asupra propriei monede către carteluri de bănci private. Statul a continuat să acționeze ca asigurator de ultimă instanță pentru activitatea frauduloasă de producție monetară a băncilor comerciale și altor instituții private de credit.
Acest aranjament neoficial a creat o economie financiară supra-națională, care depășește în magnitudine și influență capacitățile oricărui stat, fie el și lider mondial. Am numit această structură neoficială și difuză Imperiul Offshore. Pe timp de pace, sistemul bancar folosește privilegiul unic de a produce valoare bănească din nimic și a absorbi o parte însemnată a efortului muncii celor care produc și consumă bunuri și servicii. Pe timp de război, activitatea de creditare e continuată prin îndatorarea statelor, care iau locul pieței de consum prin producția de armament și distrugerea de bunuri și vieți.
Este motivul pentru care nici măcar Donald Trump nu mai are la dispoziție propriu-zis un stat suveran, ci un stat supra-îndatorat, cu cele peste 36,5 trilioane de dolari ca datorie publică. Iar el ca politician nu e foarte interesat de recuperarea nici măcar simbolică a suveranității americane sau de reformarea sistemului bancar. Lucruri cvasi-imposibile, dar oricum mai aproape de un conducător al Americii, decât al altei țări.
Citiți articolul integral pe Evadare.ro!
sursă: evadare.ro
