Autor: Cozmin Gușă
“La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe…(…)
O soră a mamei mele, călugăriță greco-catolică, îmi recita în copilărie din Octavian Goga, povestindu-mi despre viața grea a românilor din Ardeal din perioada ocupației horthyste, despre masacrele cărora le-au căzut victime români, evrei, țigani, printre care și un frate al bunicului meu. Poeziile lui Goga, îmi spunea ea, circulau din gură-n gură, întărindu-le românilor obidiți spiritul de rezistență împotriva tăvălugului criminal din Ardealul ocupat.
Cariera de om politic a lui Goga, antisemită și fascistă, nu mi-a elogiat-o nimeni niciodată, nici în casă, nici la școală, nici în discuțiile de-a lungul vremii cu orice istoric român aș fi vorbit. Pentru români a contat mereu doar poetul Octavian Goga, iar popularitatea poeziilor sau melodiilor puse pe versurile sale, certifică în ultima sută de ani că Goga a creat ceva aproape de sufletul românului, mulți poeți sau critici literari considerându-l între primii 3 poeți naționali. Nu-i nimic nepotrivit aici, românii preferând să nu-l considere deloc pentru excesele politice sau antisemite, dacă vreți pe modelul francezilor care și-n clasamentele recente îl plasează în top pe Louis Ferdinand Celine, colaboraționist nazist și antisemit notoriu, dar francezii îl iubesc pentru creația sa literară.
Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Goga, la Iași s-a dezvelit un bust al poetului, eveniment cultural rar în ultimii ani și cu atât mai mult de apreciat. Primarul Chirica a făcut la inaugurare o distincție clară, insistând că a fost omagiat poetul, și deloc omul politic Goga, enumerând în plus și alți poeți/scriitori pe care-i apreciem pentru marea lor valoare pentru cultura națională, și nu pentru scrierile/gesturile politice excesive, precum Eminescu, Iorga, Sadoveanu, Cioran , Eliade. Corect și normal! Imediat apare însă un comunicat violent, din partea Institutului Elie Wiesel, sub semnătura unuia dintre gemenii Muraru care, făcând pe prostul, maculează cu invective toată manifestarea culturală. Mesajul e simplu, de natură să descurajeze pe viitor evenimente similare, Muraru luând astfel înfățișarea unui “milițian al gândirii și simțirii”, beneficiind prin influență și de autoritatea de tip prezidențial, transmisă prin statutul fratelui său, de “eminență cenușie” a lui Iohannis.
Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns ca să mă enervez, în cca 10 minute mai primesc o știre iscată de același “milițian” Muraru, cu aceeași “armură”, de tip Elie Wiesel, în care îl ia la țintă pe președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, care la un eveniment de aniversare al Jandarmeriei n-a găsit de cuviință să critice rolul acestei instituții în Holocaust, lucru de care eu am auzit prima dată acum.
Nu mai continui cu concluzii, cei care mă citiți le aveți deja. Dar acum apare clar cum, de ce și de către cine a fost declanșată diversiunea “ANTISEMITISM ÎN ROMÂNIA”, eșuată lamentabil în primă fază (cu Maia Morgenstern prinsă grav cu minciuna, și cu un Marcel Ciolacu penibil în scena de final, citind bâlbâit o declarație de la tribuna Parlamentului …), dar reamorsată ieri, odată cu cele două comunicate ce vizează mari personalități culturale din trecutul sau prezentul României.
Atenționarea e de tipul că, dacă nu suntem atenți la ce vorbim și gândim despre simbolurile noastre culturale naționale, NE IA MILIȚIA!
P.S. Marele actor Dorel Vișan, se plângea în discuția de la GOLD FM că, deși statuia inegalabilului Dumitru Fărcaș este gata demult și așteaptă aprobarea de amplasare, “micul” Emil Boc (care se mândrea și folosea electoral prietenia cu “Mitruț al nost”!) îl ocolește vizibil și nici nu-i mai răspunde la telefon. Boc a aflat înaintea lui Chirica că, dacă te manifești patriotic, TE IA MILIȚIA, iar el nu vrea asta, că doar n-a mers degeaba pe burtă atâția ani. Vai de capul lui …
Bine!