(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Pe tema Iran singurul eveniment nou de săptămâna aceasta este că, în sfârșit, se reiau negocierile directe între Iran și SUA. Va avea loc prima întâlnire între echipele de negociere mâine, din câte am înțeles. Întâlnirile trebuiau să aibă loc la Istanbul, așa fusese anunțat inițial, dar s-au mutat în Oman. Este interesant că această mutare a avut loc imediat după ce Erdogan, președintele Turciei, a fost în vizită în Arabia Saudită și în Egipt. Momentul în care s-a luat această decizie este, așadar, destul de semnificativ.
În privința Iranului, nici măcar nu știm cine va conduce echipa de negociatori de partea iraniană de data aceasta, după ce ultimul negociator-șef a fost omorât într-un moment istoric fără precedent, vara trecută. Vom vedea dacă va rezulta ceva din aceste negocieri. Eu nu cred că va ieși absolut nimic, pentru că, din informațiile publice, americanii au trei cereri extrem de dure.
Prima este ca pe teritoriul Iranului să nu se mai îmbogățească niciun gram de uraniu. Trump a spus că nu va fi deloc flexibil în această privință. Este o poziție extremă, mai ales că iranienii nu vor uraniu îmbogățit pentru bombe, ci la un nivel de 3,67%, necesar pentru producția de energie nucleară. În plus, Iranul s-a arătat deschis să accepte chiar și o supraveghere americană, nu doar internațională, a programului său nuclear. Trump a refuzat acești termeni. Nu văd așadar cum s-ar putea ajunge la un compromis pe acest punct, mai ales dacă ținem cont că protestele din Iran sunt generate de situația economică extrem de gravă, care este o consecință directă a sancțiunilor americane. Până și Scott Besant, secretarul Trezoreriei SUA, a recunoscut că protestele nu sunt cauzate de conducerea iraniană, ci de aceste condiții economice dure.
Al doilea punct este ca tot uraniul îmbogățit până acum să fie distrus sau scos complet din Iran. Poate că Iranul ar fi dispus să reducă substanțial această cantitate — la un sfert, o cincime, o zecime — sau să o plaseze sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică ori a americanilor, dar nu cred că ar accepta să rămână complet fără uraniu îmbogățit. Americanii, însă, cer asta și nu dau semne de flexibilitate.
Al treilea punct, dorința lui Trump, este ca programul de rachete balistice al Iranului să fie restricționat. Aici e greu de crezut că americanii sunt serioși, având în vedere că Iranul este înconjurat de țări ostile și că Israelul — o putere nucleară — continuă să amenințe direct Iranul. Să ceri Iranului să renunțe la capacitatea sa de descurajare militară în acest context pare nerealist.
Sunt destul de pesimistă cu privire la aceste discuții, mai ales pentru că americanii nu oferă absolut nimic la schimb. Nici măcar nu au promis reintrarea Iranului în sistemul SWIFT, de exemplu. Nici nu oferă vreo garanție că, dacă se semnează un nou acord nuclear, acesta va fi permanent. Nu există niciun angajament clar că SUA nu se vor retrage din nou, așa cum a făcut Trump intempestiv în 2018. Așadar, nu văd deloc bine situația din Iran și perspectivele acestor negocieri. Și sper ca acestea să nu fie, din nou, o capcană, așa cum s-a dovedit a fi vara trecută.
