(transcriere din emisiunea „Geopolitica la Zi” a Dariei Gușă la Gold FM)
Știu că majoritatea v-ați bucurat de vestea că Donald Trump a câștigat alegerile din America. Și eu m-am bucurat, dar, după cum am mai spus în ultimele săptămâni, eu sunt convinsă că Trump a fost racolat de statul paralel american, cel pe care spune că vrea să îl elimine.
Motivele pentru care am crezut asta până acum sunt faptul că nu a mai fost la fel de cenzurat și la fel de atacat în ultimele luni, de când s-a aliat public cu Elon Musk, dar și faptul că discursul i s-a temperat. Cred că statul paralel american și-a dat seama că are nevoie de un lider pe care oamenii chiar să-l poată susține, iar acest lider nu ar putea fi niciodată Kamala Harris.
Această suspiciune mi s-a confirmat cu ocazia alegerilor, pentru că s-a văzut că nu s-au furat voturi. Statele în care Kamala Harris a câștigat au fost statele democrate care au eliminat oricum nevoia buletinului sau pașaportului la vot, deci unde imigranții și tinerii, cei care o susțin în principal pe Kamala, au putut vota de mai multe ori. În urma victoriei previzibile a lui Trump, cum am mai spus, nu a existat niciun protest major din partea democraților, nu a existat nicio acuzație de fraudă, nu s-au organizat mișcări naționale de protest. Până și discursul Kamalei Harris în urma pierderii alegerilor a fost foarte blând și nu a conținut nicio acuzație de fraudă, cum am fost obișnuiți, de exemplu, la alegerile din 2016.
Eu acum sunt convinsă, din păcate, că Trump face parte din statul paralel și, deși a declarat că până în ianuarie, când va deveni oficial președinte, își dorește ca atât conflictul din Ucraina, cât și conflictul din Orientul Mijlociu să se termine, eu cred că Trump a fost pus la guvernare de statul paralel exact pentru faptul că face parte din acest sistem de câteva luni, dar și din establishmentul evreiesc de câțiva ani. Trump a fost lăsat să câștige alegerile exact pentru a continua susținerea Israelului, ceea ce probabil va implica chiar și o susținere militară directă împotriva Iranului.
Sper că ați observat și că Yoav Galant, ministrul Apărării al Israelului, a fost demis săptămâna aceasta, un lucru foarte important, pentru că el rămăsese singurul israelian care încă mai analiza conflictul din Orientul Mijlociu într-un mod rațional. El este cel care s-a opus asasinării liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, cel care a promovat o soluție diplomatică în Liban, s-a opus atacului asupra Rafah și a spus public că este îngrijorat de faptul că nu mai există o strategie militară coerentă a Israelului sub conducerea lui Netanyahu.
Ceea ce este adevărat, pentru că acum se urmărește doar un război extins cu Iranul, care să implice și America, pentru a asigura victoria Israelului. Donald Trump este cel mai pro-israelian președinte din istoria Americii, deci ne putem aștepta ca el să accepte orice susținere pentru Israel, impusă de donatorii săi evrei. Eu mă bucur, însă, de câștigul lui Trump nu pentru că cred că acest mandat va fi unul marcat de pace, precum ultimul, ci pentru că mă bucură măcar discursul său anti-progresism și anti-woke.
Nu o să discut iarăși toate consecințele de politică externă pe care le va avea victoria lui Trump. Am povestit despre acestea și săptămâna trecută, iar tatăl meu, Cosmin Gușă, a făcut o analiză bună ieri, tot la Gold FM, pe care vă încurajez să o ascultați și cu care sunt, în mare parte, de acord.
Important de menționat este că în aceste alegeri nu s-a votat doar pentru președinte. S-au votat și Senatul, Camera Reprezentanților, guvernatorii și mai multe legi la nivel de stat. Momentan, republicanii au câștigat Senatul, dar încă nu se știe cine va avea majoritatea în Camera Reprezentanților. V-am spus încă de săptămâna trecută că vor lungi procesul de numărare a voturilor. Un președinte republican cu o majoritate republicană atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, va însemna o victorie incredibilă.
Nu voi discuta despre toate legile individuale votate, pentru că au fost sute și diferite în fiecare stat. Ar fi aiurea să discutăm doar despre cele din California, care, după cum știți, este un stat foarte progresist, foarte democrat. Kamala Harris a câștigat cu 57,3% din voturi, dar au fost câteva legi interesante. Spre exemplu, s-a votat ca dreptul la căsătorie, indiferent de sexualitate, să fie inclus în Constituție, dar doar 60% au votat „da”. Surprinzător pentru California.
O altă lege surprinzătoare, având în vedere progresismul Californiei, a fost legată de eliminarea sclaviei. Deși sclavia este eliminată la nivel federal, teoretic, aceasta este permisă în cazul muncii forțate pentru stat, mai ales în închisori, unde deținuții sunt pedepsiți cu muncă grea și neplătită. În mod surprinzător, 55% dintre californieni au votat împotriva eliminării sclaviei, un rezultat interesant pentru un stat care se consideră un bastion al progresismului.
Vă încurajez, dacă aveți timp, să analizați toate aceste mici legi din fiecare stat, pentru că ele sunt foarte utile în a înțelege diferențele dintre statele SUA la momentul de față.
Strategia de încercuire
Am promis că voi discuta despre strategia de politică externă americană, urmată încă din anii ’90, de a încercui orice posibilă putere rivală din lume pentru a se asigura că aceasta nu va putea deveni suficient de puternică pentru a reprezenta un competitor serios al Americii. Voi face un scurt rezumat al situațiilor din Asia, unde se află singurele puteri ce ar putea să rivalizeze cu SUA.
Orientul Mijlociu și Iran
Iranul este considerat inamicul principal de către majoritatea politicienilor americani încă din 1979, după revoluția care a înlăturat regimul proamerican. Strategia Americii în Orientul Mijlociu, o zonă extrem de complexă, a fost să încercuiască Iranul cu lideri proamericani. Exemple clare sunt Irakul, Arabia Saudită și, mai ales, Israelul.
Israelul este singurul aliat de încredere al Americii în Orientul Mijlociu, americanii au nevoie de Israel. Acesta a jucat rolul de „polițist” al regiunii, iar multe dintre acțiunile sale de la înființare până acum au fost în interesul americanilor. Totuși, războiul din ultimul an arată inabilitatea Americii de a controla Iranul. În acest moment, Iranul a devenit liderul informal al sentimentului panarabist, detrônând Arabia Saudită, care până acum a fost purtătorul de cuvânt al lumii arabe.
De asemenea, acest război demonstrează că politica Americii de a exporta democrația nu funcționează. Deși Israelul este lăudat ca fiind cea mai democratică țară din regiune, este și principalul generator de conflicte și probleme pentru SUA în Orientul Mijlociu.
Rusia
Am discutat săptămâna trecută despre strategia americană în contextul alegerilor din Georgia. Americanii încearcă să creeze instabilitate în jurul Rusiei prin regimuri proamericane, precum cele din Ucraina și Moldova. În Ucraina, lovitura de stat și protestele de acum un deceniu au avut ca scop instalarea unui regim proamerican. Recent, victoria Maiei Sandu în alegerile din Moldova, obținută cu sprijinul SUA, arată aceeași strategie.
China și India
Taiwanul este cel mai evident exemplu al încercuirii Chinei. SUA sprijină Taiwanul pentru a complica situația Chinei. De asemenea, colaborarea strânsă cu Japonia și Coreea de Sud are scopul de a garanta sprijinul lor într-un eventual conflict cu China. În plus, SUA folosește disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud pentru a se alinia mai strâns cu Vietnamul, Filipine, Malaezia și Brunei, toate având conflicte cu China. Australia, evident, este un pion american în acest context.
India reprezintă un caz deosebit. Deși teoretic aliată cu SUA prin Quad, India a început să colaboreze tot mai strâns cu BRICS și să dea semne că dorește să fie parte din noua ordine mondială propusă de Rusia și China. SUA încearcă să provoace instabilitate în India și în regiunea sa. De exemplu, în Pakistan, administrația proamericană instalată printr-o lovitură de stat împotriva lui Imran Khan reprezintă un alt exemplu clar. Nepalul și Bangladeshul sunt alte cazuri în care SUA a susținut lovituri de stat sau proteste pentru a destabiliza regiunea.
În Myanmar are loc un război civil, în Afganistan regimul taliban este instabil, iar în Maldive a avut loc o tentativă de lovitură de stat recent. Practic, americanii au reușit să creeze instabilitate în toți vecinii Indiei, o strategie care merită analizată în profunzime.
India și strategia americană
După cum menționam anterior, India este un caz special în strategia de încercuire a puterilor rivale de către SUA. Deși India este teoretic un aliat al americanilor prin Quad (alianța militară dintre SUA, India, Japonia și Australia), colaborarea tot mai strânsă cu BRICS și semnalele date de Modi indică o deschidere către noua ordine mondială propusă de Rusia și China.
SUA a încercat inițial să înlăture guvernul lui Modi, un lider considerat problematic pentru agenda americană, și să-l înlocuiască cu un politician mai proamerican. Însă, când această strategie nu a funcționat, americanii au trecut la destabilizarea regiunii înconjurătoare.
În Pakistan, administrația proamericană a fost instalată printr-o lovitură de stat împotriva lui Imran Khan, cel care refuza să se alinieze politicii externe a SUA în privința Chinei și Rusiei. În Bangladesh, SUA a sprijinit îndepărtarea premierului Sheikh Hasina, cunoscută pentru politica sa externă independentă și colaborarea echilibrată cu India, China și Rusia. În Nepal, protestele proamericane au fost încurajate, iar în Myanmar, războiul civil continuă să afecteze stabilitatea regională.
Această instabilitate nu doar că îngreunează capacitatea Indiei de a se concentra pe creșterea economică și politică, dar servește și intereselor SUA în încercarea de a limita influența Chinei.
Strategia de încercuire folosită de SUA a fost extrem de costisitoare, atât din punct de vedere economic, cât și diplomatic. Crearea și menținerea de alianțe, finanțarea protestelor și loviturilor de stat, precum și susținerea regimurilor proamericane au consumat resurse imense.
În plus, dedolarizarea – un proces accelerat de sancțiunile impuse Rusiei și adoptarea mecanismelor alternative de tranzacții financiare de către țările BRICS – va genera dificultăți economice semnificative pentru SUA. Dacă dolarul își va pierde statutul de monedă de rezervă globală, SUA nu va mai putea finanța cu ușurință aceste politici externe costisitoare.
În acest context, multe țări din BRICS și alte regiuni s-au unit împotriva politicii unilaterale americane, creând o contrapondere geopolitică tot mai puternică. Cu toate acestea, SUA continuă să insiste pe strategia sa tradițională, în ciuda semnelor clare că eficiența acesteia scade.
Concluzie
Strategia americană de încercuire a funcționat în ultimele decenii, dar devine tot mai dificil de susținut, atât financiar, cât și politic. Reuniunea țărilor BRICS sub o agendă comună arată că această strategie nu mai este suficientă pentru a menține dominația globală a SUA.
Pe măsură ce tot mai multe state caută să își întărească independența față de SUA, iar procesul de dedolarizare continuă să avanseze, este probabil ca SUA să se confrunte cu dificultăți majore în menținerea actualei sale strategii de politică externă.
Așadar, în viitor, politica SUA va necesita o revizuire semnificativă pentru a se adapta la noile realități globale. În caz contrar, costurile acestei strategii ar putea depăși beneficiile, ceea ce ar afecta grav poziția americană pe scena internațională.
