Premierul Ilie Bolojan a reușit o performanță mai puțin obișnuită chiar și pentru politica românească. A eliminat criteriile de numire pentru șefia Corpului de Control al prim-ministrului printr-o ordonanță care, oficial, trebuia să ajute minerii din Valea Jiului. Gândul prezintă pas cu pas cum au dispărut, peste noapte, aceste criterii.
Povestea începe în ședința de Guvern din 21 august 2025, când pe ordinea de zi a figurat un proiect intitulat „ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea art. XVII din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”.
Titlul era suficient de vag încât să nu ridice suspiciuni. Proiectul de OUG și nota de fundamentare arăta că documentul transpune o „decizie a Comisiei Europene – C (2024) 7.896 final din 15 noiembrie 2024, emisă în dosarul SA 111282 (2024/NN)”, prin care se autoriza un „ajutor de stat de 3.930.222 mii lei pentru închiderea minelor din Valea Jiului”.
Cum a apărut un nou Articol III în Monitorul Oficial
În varianta publicată inițial în transparență, ordonanța avea doar două articole, toate legate de ajutorul de stat pentru mineri.

Însă, după ședința de Guvern și odată cu publicarea în Monitorul Oficial, a apărut și un Artocol III nou-nouț.
„La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2020, privind organizarea și funcționarea Corpului de control al prim-ministrului, precum și pentru instituirea unor măsuri de îmbunătățire a activității acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 2 iunie 2020, cu completările ulterioare, se ABROGĂ”.
Ce spunea articolul abrogat din OUG 87/2020? Exact regulile care stabiliseră până atunci cine poate fi șef al Corpului de Control:
- experiență profesională de cel puțin 5 ani în coordonarea unor structuri de control sau audit;
- experiență de minimum 9 ani în management public;
- lipsa mențiunilor în cazierul judiciar.
Practic, cu un singur paragraf strecurat într-o ordonanță despre mineri, toate aceste criterii au dispărut.
Verdictul lui Augustin Zegrean: „Este o golăneală”
Contactat de Gândul, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat că modificarea este cel puțin dubioasă din punct de vedere constituțional:
„Avem o lege, 24 din 2000, care spune cum se scriu legile și cum trebuie ele să arate. Este o țăcăneală chestia asta, plus că se încalcă dispoziția care spune că legea trebuie pusă în dezbatere publică. Este o golăneală care mereu se face. Nu, nu e în regulă. Nu e bine. În Constituție scrie clar: respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. Deci câtă vreme în România respectarea legilor e obligatorie, trebuie respectată și legea 24/2000 privind tehnica legislativă. Nu poți să aduni așa mere cu pere”, explică Zăgrean în exclusivitate pentru Gândul.
Cum justifică purtătoarea de cuvânt al Palatului Victoria eliminarea criteriilor
Purtătoarea de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, despre eliminarea criteriilor de numire în funcţie a şefului Corpului de Control, că premierul a considerat că erau nişte criterii cu mult prea restrictive şi puteau să limiteze foarte mult posibilitatea alegerii unei persoane competente.
„Pentru că nu s-a dorit o asemenea restricționare, pentru că poți să ai persoane cu experiență foarte mică în anumit domeniu, doar care au o calificare foarte bună, s-a considerat că este suficient să existe calificarea pentru un secretar de stat”, a precizat Ioana Dogioiu.
Șeful Corpului de Control, „MINERUL” lui Bolojan
La doar câteva zile de la modificare, Guvernul a anunțat vineri seară numirea noului șef al Corpului de Control în persoana lui Crinel Nicu Grosu. În vârstă de 47 de ani, fost ofițer DGA. Grosu a condus Biroul Operativ din cadrul Serviciului Special al DGA și a lucrat anterior ca șef serviciu la Direcția Generală de Integritate din ANAF.
Surse din Ministerul Afacerilor Interne au declarat pentru Gândul că Grosu a activat ca ofițer acoperit, având ca sarcină zona de flagrant. Practic, rolul lui era să-și provoace propriii colegi pentru a-i prinde în fapte de corupție. Exact profilul necesar pentru un șef de control cu „dinți”, perfect pentru ambițiile lui Ilie Bolojan.
Cu ce se ocupă, de fapt, Corpul de Control al premierului
Funcția nu este deloc decorativă. Conform OUG 87/2020, Corpul de Control exercită atribuții precum:
- verificarea legalității și regularității activității instituțiilor publice;
- prevenirea abaterilor și monitorizarea proiectelor derulate;
- controlul modului de gestionare a fondurilor publice;
- consiliere pentru structurile de control din ministere;
- soluționarea petițiilor primite la Guvern.
Pe scurt, șeful Corpului de Control este omul care poate deschide uși, verifica registre și semnalează nereguli direct premierului.
Minerii au primit banii, Bolojan și-a primit omul
La final, minerii din Valea Jiului au primit ajutorul de stat aprobat de Guvern, dar premierul Bolojan a câștigat mult mai mult. Libertatea de a numi, fără restricții, pe cine vrea la conducerea Corpului de Control. A făcut-o deja, cu numirea lui Crinel Nicu Grosu.
Rămâne doar întrebarea dacă astfel de „articole strecurate pe furiș” vor deveni noua normalitate legislativă sau dacă, la un moment dat, cineva va considera că și în Guvern legile trebuie respectate, nu doar minerii plătiți.
Sursa colaj FOTO: Mediafax
sursă: gandul.ro