(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Aseară, o ploaie mai strașnică a generat (ca de multe ori în ultima vreme) o pană de curent regională exact la începerea reprizei a doua a meciului naționalei. Pana de curent a durat o oră, deci am urmărit desfășurarea partidei doar prin mesajele unor apropiați. Mi-a părut rău, dar nu m-am enervat, ba chiar am avut astfel prilejul să analizez, pe întuneric cum ar veni, parcursul european al fotbaliștilor și suporterilor noștri. O să vă mirați probabil, pentru că nu m-a deranjat ghinionul penei de curent, ce a împiedicat vizionarea meciului, dar v-am explicat, prieteni goldiști, că eu m-am declarat deja mulțumit imediat după victoria asupra Ucrainei și am zis că tot ce vine în plus e cadou. M-am bucurat de acea performanță, conștient fiind de valoarea scăzută a fotbalului românesc și chiar a echipei naționalei. Știu ce spun, sunt președinte de federație sportivă, dar o federație sportivă care spre exemplu la ultimele campionate europene a luat bronz în numele României, n-a plecat în optimi acasă, s-a luptat pentru bronz și a luat bronz prin sportivul Alex Creț, deci avem sporturi unde mai contăm din punct de vedere european sau mondial.
Revin la fotbal în sine, care, chiar dacă e atât de urmărit și pare accesibil tuturor, este un sport extrem de complex, iar analizarea corectă a meciurilor este apanajul doar al unui număr redus de specialiști. Aș putea spune că s-a ajuns, datorită mizelor financiare uriașe, la o adevărată știință a fotbalului și nu exagerez. La rândul meu fac parte din categoria intermediară a celor ce știu ceea ce nu știu despre fotbal, deci am spus prin asta că nu sunt deloc ageamiu, dar nici un specialist ca cei pe care i-am invocat mai devreme. M-am ocupat și am trăit în lumea sportului cu balonul rotund mulți ani, în contact și discuții cu cei care se pricep cu adevărat. Din această poziție, a celui ce știe ce nu știe, vă pot spune clar concluzia mea, anume că vestea bună după acest campionat european de fotbal este că la nivel fotbalistic am dovedit că mai avem entuziasm și energie, chiar spirit de echipă, iar vestea proastă este că nu mai avem, în mod evident, suficientă valoare pentru adevărata performanță. Am avut mare valoare fotbalistică, ce ne-a ținut în topul mondial timp de peste 20 de ani, înainte și după 1989, dar am pierdut această valoare în urma unui șir de erori, majoritatea provocate din prostie, superficialitate, dar și trădare. Discuția ar fi lungă, dar deloc complicată, o știu pe de rost, însă aici astăzi vă indic doar fenomenul de politizare a fotbalului, dublat de acțiunea oamenilor Statului Paralel ce au dorit să coordoneze și fotbalul, și au făcut-o arestând și încarcerând pe oricine din fotbal care nu se lăsa controlat, impunând, în loc de patroni sau diriguitori competenți, oameni servili din pepiniera lor.
Spun că este foarte nimerită sintagma de „generație de suflet” sau „echipă de suflet” pentru actuala națională și nu am nicio îndoială că a fost o găselniță a unei echipe profesioniste de marketing. Echipa națională a jucat cu sufletul și tot cu sufletul a fost urmată și susținută în Germania de cei peste 100.000 de suporteri români. Ne-am bucurat astfel cu toții de aproape 3 săptămâni de entuziasm, am văzut fotbaliști români cu bun simț și care pot vorbi corect românește, dar mai ales am simțit un mare val de patriotism scos de la naftalină tocmai prin acest eveniment sportiv. Toate acestea sunt utile și frumoase, vești bune care ne-au dat un sentiment tonic că încă mai existăm și chiar putem câte ceva, dar acum ar fi momentul să devenim realiști și acționăm ca atare. Iar acest realism, prieteni goldiști, ar trebui să ne spună că am pierdut mult de tot din ceea ce eram odată, și nu doar în plan fotbalistic, că am putea evolua din nou în sus pe scara valorilor, dar doar cu condiția să ne reapucăm de treabă foarte serios, pentru că e greu de reconstruit ce s-a pierdut atât de repede și ușor. Deci apropo de inspirata scandare „România e!”, am putea spune că „România nu mai e”, dar ar putea fi. Să zicem așadar „HAI ROMÂNIA!”, dar să zicem și „hai înapoi la realism”, pentru că e limpede că nu mai suntem ce am fost și oricum gata cu văicăreala, măi românilor!
