(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Pornesc comentariul de azi de la fotbalul nostru național, ovaționat zilele acestea ca în vremurile bune, în urma victoriei în fața Israelului, obținută chiar în comuna natală din Ungaria a lui Viktor Orban. S-a comentat cât am fost de merituoși, ba chiar viteji, făcându-se apel pe rețelele de socializare inclusiv la memoria lui Corneliu Vadim Tudor, ce s-o fi răsucit săracul în mormânt auzind că am obținut o victorie pe placul său, adică contra evreilor și nu oriunde, ci chiar pe terenul ungurilor. Mi se pare deplorabil din toate punctele de vedere și o să mă explic. Nu e mare lucru de lăudat în acest caz, după un parcurs de calificare a echipei naționale de fotbal de tip coșmar și în cea mai simplă posibil grupă de calificare. Poate singurul lucru de remarcat este faptul că am obținut 10 milioane de euro la final pentru Federația Română de Fotbal, sumă insuficientă însă pentru renașterea fotbalului românesc, care e la pământ tocmai din lipsa managerilor și a voinței, că talente ar mai fi.
O să ziceți cu siguranță „Hai, băi nea Gușă, că ești cârcotaș! E de fapt un nou început și noi românii cu fotbalul nostru vom renaște ca pasărea Phoenix!”. Prieteni, liniștiți-vă, că ăștia care vă revoltați nu vă pricepeți. Eu sunt în interiorul, respectiv la vârful fenomenului fotbalistic de multe decenii, am avut și echipa de club în prima divizie, am stat pe lângă echipele naționale, i-am cunoscut pe toți antrenorii echipei naționale, știu multe, multe, multe. În plus față de alții, nu am doar aceste avantaje sau avantajul bunei și vechii cunoașteri a Generației de Aur a fotbalului românesc, inclusiv am beneficiul relațiilor de prietenie cu mulți dintre foștii noștri fotbaliști cu adevărat campioni, dar în plus știu, din păcate, destul de bine și cine și cum sunt actualii componenți ai lotului național; am stat vreo 2 zile printre ei acum 3-4 ani, perioadă la finalul căreia a avut loc o mare înfrângere dură contra Spaniei și am văzut cum s-au manifestat, și în acele 2 zile, și după înfrângere. Sunt cam tot ăia care au fost pe teren cu Albania.
Nu vreau să comentez detalii extrem de elocvente pentru mine, nu se face așa ceva. Vă zic, însă, pentru că este de folos, doar concluzia conform căreia mi-a fost clar încă de atunci, văzându-i pe componenții echipei naționale, că nu am de ce să mai am așteptări similare cu cele avute în cazul Generației de Aur, când în acele vremuri, doar neșansa ne-a privat să jucăm pentru medalii la campionatele europene sau mondiale de fotbal. Revin, însă, la analiza mea și zic că faptul că nu suntem deloc performeri este clar, deci ne bucurăm aiurea, dar că ne dăm că am fi performeri e tragic și arată doar disperarea decăzuților, pentru că doar ăia se manifestă în acest fel, cum am văzut eu că se manifestă majoritatea după victoria Israelului, o echipă care pe vremuri o bătea vreo echipă de club de pe la noi, la 6-7 goluri diferență, de la Universitatea Craiova, la Steaua, la Dinamo și la cine vreți. Nu mai vorbesc despre faptul că în sine calificarea la un campionat european, care nu mai e de 16 echipe, ci de 24 de echipe, nu e deloc o performanță și mai ales atunci când te califici din cea mai slabă posibil grupă de calificare.
Ca un om pasionat și cunoscător al sportului românesc, subliniez din nou că mă enervează tare acest gen de atitudine, pentru că în baza ei o să apară iarăși doar automulțumirea și deloc determinarea pentru reformă în fotbal și performanță, așa cum ar trebui și am avea nevoie. Vă pot îndemna să priviți atent la vecinii din Serbia sau Ungaria și la felul în care și au reclădit sistemele din sport, inclusiv din fotbal, ce le aduc astăzi satisfacția unor mari performanțe. Unii o să pricepeți diferența specifică, alții o să vă enervați în plus, din nefericire. Prieteni goldiști, m-am bucurat și eu de calificare, că doar sunt suporter român, dar pentru asta trebuie să-I mulțumim doar lui Dumnezeu pentru că ne-a dat cea mai ușoară grupă de calificare, plus norocul în nu știu câte momente din acest parcurs de calificare; altfel, eram chiar praf și asta trebuie să pricepeți în baza zicerii noastre vechi că „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă”. O să puteți discerne astfel că suntem chiar cu traista goală și așa vom rămâne mult timp. Din păcate o să vă dați seama de acest lucru exact cu ocazia turneului final al Campionatului European din Germania.
