5.8 C
București
vineri, noiembrie 28, 2025
5.8 C
București
vineri, noiembrie 28, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Iohannis ar fi fost trimis acasă în liniște și cu imunitatea...
Data publicării: septembrie 24, 2024 14:37

Gușă: Iohannis ar fi fost trimis acasă în liniște și cu imunitatea personală în traistă, Sistemul i-a garantat-o. Apropiații săi penali îl expun însă unui joc cu final incert!

Data publicării: septembrie 24, 2024 14:37

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Românii au stat 10 ani cu Iohannis președinte. În acest timp, țara a fost jefuită și batjocorită, iar alegerile de acum ar fi trebuit să marcheze despărțirea definitivă de acest lider fatidic. N-am întâlnit vreun român în ultimii ani care să-i găsească vreo circumstanță atenuantă lui Iohannis, iar majoritatea celor cu care am discutat își vor orienta votul către cei ce le-ar putea garanta răzbunare contra „faraonului”. Cutuma, nu doar la noi, dar în tot blocul euroatlantic e că, indiferent cât de nociv ar fi fost președintele, acestuia să i se asigure imunitate la pensie, cu toate condițiile de trai și pază asigurate. Asta s-ar fi întâmplat și cu Iohannis și a fost vizibil că Sistemul de la noi îi pregătea așa ceva. Nu același lucru se întâmplă, însă, cu membrii camarilei prezidențiale, adică uneltele prin care s-au desfășurat actele de corupție și jaf organizate în timpul mandatelor (nu vorbesc doar despre mandatele lui Iohannis, ci despre mandatele oricărui președinte). Acești membri ai camarilei scapă doar dacă sunt preluați de către următorul președinte, își cedează noii puteri părți importante din averile obținute prin furt sau se pun la dispoziția și sub protecția hegemonului ce controlează țara respectivă, în cazul nostru SUA. Lui Iohannis i s-a semnalizat clar că nu va mai fi dorit în jocul viitor de putere; așa trebuie să pricepeți refuzurile de a i se mai acorda vreo sinecură purtătoare de avantaje financiare și de imunitate fie la NATO, fie la UE, fie la formatul B9. A fost vizibil inclusiv că nicio instituție a statului român nu a făcut niciun efort în a-l sprijini pentru obținerea acestor posibile funcții internaționale. Ar fi avut ce să pună pe masă din partea României pentru ca să se capete la schimb o funcție și pentru Iohannis. Mai mult chiar, în ultimii ani i s-au permis lui Iohannis toate excesele comportamentale, de la excursii, la avioane de superlux și dispariții cu săptămânile de la locul de muncă, tocmai pentru că se considera că la finalul anului 2024 „faraonul” se va retrage inclusiv din jocul de putere la vârf, adică „Du-te, nene, acasă, cu tot cu imunitatea în traistă!”.

Ceva s-a defectat, însă, în acest mecanism subînțeles de către toți, iar eu cred că este vorba despre frica apropiaților lui Iohannis, a camarilei sale deci, că nu le-ar fi garantat și lor libertatea sau averile obținute în 10 ani de Iohannis. Pe membrii acestei camarile publicul nu-i cunoaște, în afara lui Michael Schmidt de la BMW, restul au stat departe de presă, bine ascunși de oamenii lui Pahonțu prin vilele de protocol de la mare sau prin casele conspirative pe unde și-au ținut conclavurile săsești. Ei sunt cei ce au urzit acest plan amatoristic pentru Iohannis-senator, apoi eventual președinte al Senatului, adică o viitoare poziție la vârful statului român, din care se pot negocia mecanisme politice contra protecției în fața legii. De ce? Pentru că, la fel cum am auzit eu or fi auzit și ei, că inclusiv la Ambasada americană se pregătește o listă pentru pedepsirea celor care au furat la umbra lui Iohannis prin calitatea de aparținători mai aproape sau mai departe ai acestei camarile. După cum se știe, la fiecare final de regim aceste liste se cam implementează și anume se fac arestări și apoi condamnări. Dacă bănuiala mea este corectă, și este bazată și pe informații, nu este doar o treabă de logică, atunci pricepeți de ce n-a mai contat pentru Iohannis că prăbușește campaniile electorale ale lui Ciucă și PNL prin candidatura sa la Senat, deoarece mișcările lui sunt dictate strict de instinctul de conservare al libertății și a averilor membrilor camarilei. Iar dacă e așa, apoi să știți că episodul Iohannis-senator nu se va sfârși în felul în care a picat ieri, după refuzul de susținere al PSD, ci va continua în zilele următoare, imediat după reîntoarcerea „faraonului” de la New York. Drumul de retur la bordul celui mai luxos avion posibil îi va sugera lui Iohannis cele mai excesive și ilegale poziționări de negociere pe care poate adversarii săi nici nu le pot încă imagina. Tocmai acest fapt îl va pune, însă, pe Klaus Werner Iohannis într-o situație mult mai complicată decât cea care i se pregătea, anume una cu viitor incert și pentru sine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Preotul Mega, despre „părintele ministru”: În BOR, homosexualitatea este o recomandare...

„Părintele ministru” Sunt, deja, câteva săptămâni de când au apărut în presă dovezi clare că fostul ministru al Finanțelor – și, anterior, ministru al Fondurilor...

ADEVĂRUL prezintă lecția poloneză pentru România: ” Nu cumpărați prea multe...

În ciuda faptului că a investit sume uriașe de bani în înarmare și și-a crescut armata de la 90.000 la 150.000 de militari plus...

Alegerile interne din AUR pentru noua conducere s-au finalizat. Petrișor Peiu,...

În urma procesului intern de vot desfășurat în aceste zile prin intermediul platformei electronice AUR, noul președinte al Consiliului Național de Conducere a fost...

STIRIPESURSE: De ce e blocat la SIE dosarul lui Călin Georgescu?!...

Dosarul lui Călin Georgescu, blocat la SIE? Răspunsul CNSAS naște noi semne de întrebare EXCLUSIV Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) o oferit un...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img