Autor: Cozmin Gușă
Profesorul Mircea Coșea ne-a părăsit ieri, după ce, în urmă cu două săptămâni, ne-a bucurat pe cei care l-am îndrăgit și respectat, dându-ne vestea că medicii români reușiseră să-l mai păstreze alături de noi. Pe 4 decembrie profesorul postase pe Facebook următorul mesaj:
”Săptămâna trecută am avut probleme de sănătate, ceea ce nu este surprinzător la vârsta mea. Am fost internat la Spitalul Floreasca, etajul 2 salonul 227. Domnul prof. dr Mircea Beuran, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, m-a «reparat» şi de această dată. (…) Stimaţi prieteni, sănătatea este mai bună decât toate, dar uneori ea depinde nu doar de ştiinţa medicală, ci şi de modul cum aceasta este aplicată. În cazul de faţă am văzut şi am simţit pe propria piele cum ştiinţa eminentului profesor s-a aplicat de către o categorie puţin cunoscută a mediului sanitar, aceea a asistenţilor medicali. Cum spuneam, am fost internat în salonul 227 etaj 2 Floreasca. Este un salon post operatoriu cu 10 paturi. Meseria mea, care timp de aproape 60 de ani mi-a intrat în sânge, nu m-a lăsat ca între branule, perfuzii şi colectări să nu «analizez» modul cum funcţionează sistemul sanitar, pe un eşantion reprezentat de salonul cu pacienţi aflaţi în chinurile durerilor şi stresului post operatoriu. Concluzia: surprinzătoare, dar adevărată: o săptămâna, 24 din 24 am asistat la o activitate de excelenţă. Doamnele şi domnişoarele asistente au performat la cel mai înalt nivel de competenţă, de responsabilitate şi de comportament super civilizat, de o empatie permanentă faţă de fiecare pacient în parte. Dacă nu ar fi aparent incompatibilă cu «spitalul» pot spune că îşi practică meseria cu eleganţă. De ziua României, fiind pacient, m-am simţit şi eu mândru că sunt român pentru că beneficiam de înalta calitatea a muncii unor românce: doamnele şi domnişoarele asistente medicale.”
După 2 zile, pe 6 decembrie, profesorul Coșea a lansat la GAUDEAMUS ultima sa carte, JURNAL PE FRONTUL RĂZBOIULUI COMERCIAL, Editura ”România de mâine”, ceea ce avea să fie nu doar un eveniment cultural, ci și unul de tip simbolic, pentru cineva ca dânsul, un om ce și-a dedicat viața studiului, analizei și scrisului.
Pe profesorul Mircea Coșea l-am remarcat de la televizor, la începutul anilor ’90 când eu eram student și avid de a învăța rapid treburi legate de economie și guvernare, urmărindu-l și citindu-i analizele excepționale mă consideram de fiecare dată alfabetizat în plus. Peste câțiva ani, odată cu venirea mea în București, l-am căutat pe profesorul Mircea Coșea și ne-am împrietenit, am avut așadar parte de 27 de ani de multe discuții revelatoare pe care le purtam față în față, dar în ultimii ani doar telefonic, astfel că multe dintre analizele geoeconomice pe care le-am expus sau scris au fost inspirate și din aceste dialoguri, îi sunt recunoscător pentru asta și-i mai mulțumesc încă o dată!
Vestea morții sale m-a întristat în mod profund, de bunăseamă că, pe lângă discuțiile care-mi vor lipsi, am resimțit și dispariția bonomiei presărată cu glume de calitate cu care profesorul Mircea Coșea pigmenta fiecare dialog. Cei care l-au urmărit și apreciat vor resimți la rândul lor dispariția din peisajul vieții lor a unui om pe care l-au respectat în primul rând pentru că aveau ce învăța de la dânsul, e limpede că a fost plasat în categoria celor pentru care sintagma PATRIA A PRIORI a fost într-adevăr o deviză de viață profesională, deci e limpede și că profesorul pleacă dintre noi cu beneficiul respectului și recunoștinței.
Adineauri am șters numele Mircea Coșea din lista apropiaților cărora le trimit analizele mele cotidiene, astfel am fost nevoit să marchez despărțirea de dânsul, însă îl păstrez cu drag și respect în minte și-n suflet!
Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule profesor!
