(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Deși mulți cunoașteți părerea mea referitoare la marii vinovați pentru distrugerea și deriva României după 1989, o reiterez foarte pe scurt azi. Din punctul meu de vedere, principalii vinovați sunt securiștii, atât cei dinainte de 1989, care au uzufructat puterea în 1990 și după, prin ei sau prin urmașii lor, dar și oamenii din serviciile secrete, urmașii securiștilor dinainte de 1989, securiștii „pe rit nou”, ca să zic așa, care au perpetuat și chiar au perfecționat metodele înaintașilor lor, tot securiști. Cum au reușit asta? Au deținut forța informațiilor și a dosarelor de șantaj, și astfel, cu mult cinism, care caracterizează de altfel profesia de securist, s-au impus fără niciun fel de opoziție. În acest proces de distrugere, care a generat deriva României, securiștii au beneficiat de serviciile a două categorii de unelte, de scule, anume politicienii, respectiv magistrații, adică judecătorii și procurorii.
Astăzi vorbesc doar despre categoria magistraților, care își apără extrem de vocal privilegiile nemeritate și nesimțite, deși absolut nimic din trecutul lor recent, al acestor 35 de ani, spre exemplu, nu îi justifică. Cunoașteți scandalul la zi. E vorba de reforma pe care vrea să o impună Bolojan la nivelul pensiilor din Justiție, pe care a anunțat-o cam spectacular, ce-i drept, și destul de nepregătit, dar fondul a generat acest val de proteste. Un judecător fraged la vârsta de probabil viitor pensionar, de 46 de ani, Drăgușin parcă îl cheamă, de la CSM, l-a și numit că „se comportă ca un măcelar în sala de operație”, în loc să fie un chirurg. Vai, ce deștept ești tu, măi domnul judecător! Domnul judecător, hai să-ți fac pentru tine, dar și pentru toți cei care ne urmăresc, o recapitulare succintă, să vedem cum ar fi fost în cazul în care ar fi trebuit să vă dăm dreptate vouă, judecătorilor, astăzi, adică celor ce vă revoltați în urma acestui proces anunțat de Bolojan. Păi, în primul rând, în decembrie 1989, n-ar fi trebuit să tolerați decizia de ucidere prin împușcare a cuplului Ceaușescu, una total ilegală, nebazată pe nicio argumentație, pe nicio dovadă. Ați debutat în democrație, așa-zisă, cu o samavolnicie și nu v-ați revoltat deloc voi, sistemul din justiție, în ultimii 35 de ani, de acea nedreptate. Nu vreau să expun cât de folositor ar fi fost Ceaușescu pentru a ne recupera trecutul recent. Repet, un cuplu de dictatori, e adevărat, dar în cârca cărui cuplu nu s-au reținut hoții, corupție, trădarea interesului național. Țineți minte asta. Caritas și fondurile mutuale, măi judecătorilor. De ce n-ați acționat, cu procurorii? De ce n-ați blocat sistemul de devalizare a economiilor românilor? Ați fi putut să o faceți în 8, 10, 15, 20 de prilejuri în care aceste jocuri de întrajutorare repet, au devalizat conturile personale ale românilor, economiile lor, ca să nu mai vorbesc apoi despre falimentele în serie de la băncile de stat sau private, de tip Dacia Felix, unde de asemenea n-ați acționat și ați lăsat ca românii să fie păgubiți în beneficiul unui cerc îngust de potentați, din care bineînțeles că ați făcut parte și voi, judecătorii și procurorii. Aș vrea să vă mai reamintesc că ați fi putut acționa și ați fi avut astăzi respectul nostru, dacă ați fi blocat privatizările ilegale ale activelor statului român, devalizările bugetului de stat, tot românesc, toate executate de către guvernările care s-au succedat. Alo? Cum? N-ați făcut nimic? Mă, nimic? N-ați fost în stare, voi judecătorii și procurorii…?! A, nu! I-ați iertat pe toți și, din când în când, ați mai executat câte un politician, dar, sigur, pentru niște culpe secundare celor majore pentru care ar fi putut să fie judecați. Vă dau exemplul celebru și clasicizat al lui Adrian Năstase, pedepsit pentru mizilicuri, dar nebăgat în seamă deloc pentru privatizările sale care au distrus, practic, România. Ce ați mai făcut voi, judecătorii și procurorii? Ați căsăpit mediul de afaceri, dar și mediul de presă, ambele românești, prin decizie arbitrară, prin întemnițarea oamenilor de afaceri români și a jurnaliștilor, a patronilor de presă, într-un mod aleatoriu și dictat de către Factorul Extern.
Și, în fine, de ce nu meritați voi aceste pensii? De ce sunt eu de acord cu Bolojan, spre exemplu, sau cu alții care îl susțin? Pentru că niciodată, dar niciodată, nu ați dorit să anchetați și să judecați fraudarea, în mod repetat, a alegerilor din România. Nimic. Păi și atunci, ce doriți voi? Țara este la pământ cu aportul direct al sistemului de justiție, unul înțesat de privilegiați acoperiți ai serviciilor secrete românești sau străine, iar pentru toate acestea, ați fost răsplătiți, măi judecătorilor și procurorilor, ca nimeni alții în toată această Uniune Europeană, iar astăzi mârâiți. Da? Știți că două treimi dintre judecători, prieteni goldiști, se pensionează între 47 și 49 de ani, urmând să ia pensia, bineînțeles, pentru o perioadă de 30-40 de ani, ăia care sunt mai longevivi, chiar 50 de ani? Bă, dar de ce nu luați voi pensia după 65 de ani? Pensionați-vă la 45 de ani, cum vă dă voie legea, după vechime, dar să luați pensia de la 65 de ani. Nu, voi o vreți de la 46 de ani. De ce să v-o plătim? Pentru ororile pe care le-ați girat? În Uniunea Europeană, standardul de pensionare este între 62 și 67 de ani, în funcție de stat. Asta este statistica. România este singura țară europeană unde magistrații pot ieși la pensie la această vârstă de 45 de ani și fără penalizări, cu pensii foarte mari care, până deunăzi, aveau un nivel de 80 până la 100% din ultimul salariu net. Da? În Uniunea Europeană, media aceasta era 60% din salariul brut mediu în carieră. Era bazată pe contributivitate, nu ca la voi, după 20 de ani de muncă, necontribuind, să aveți dreptul la această pensie, repet, într-un sistem distrus, într-un sistem în care omul cinstit este nedreptățit prin deciziile procurorilor și judecătorilor, iar ăla, potentatul, traficantul de droguri despre care vorbeam mai devreme, este iertat de fiecare dată. S-a ajuns într-o asemenea măsură încât pensiile, în sistemul magistraților, să fie mai mari decât ultimul salariu net.
Concluzie: e posibil ca demersul lui Bolojan, de normalizare a sistemului de pensionare din justiție, să declanșeze greve ale judecătorilor sau ale procurorilor. În ce mă privește, le consider neavenite, ba chiar nesimțite. O să militez împotriva lor. Iar magistraților care protestează le transmit românescul: „pe mine să nu vă bazați, bibicilor!”.











Magistrații nu vor sa fie in rind cu toți românii nu vor o lege a pensiilor bazată pe contributivității ,nu vor o lege a salarizării in care sa fie un raport decent între salariul minim și cel maxim ,ei vor că să se taie din pensiile contributive pentru achitarea privilegiilor lor Ăștia nu Sint magistrați ,Sint șarlatani,statul nu-i mai poate suporta iar ei nu înțeleg..Cine nu vrea să accepte decenta in sistemul public sa plece ,cetățenii români s-au săturat de ei și cred că va fi mai multa justiție cu cea făcută de către sfatul bătrânilor