Autor: Guy Mettan
În contextul războiului cognitiv în care noi, occidentalii, ne scăldăm de mai bine de un deceniu, informația a devenit o armă de distrugere în masă. Sau, mai precis: o armă de înșelăciune în masă.
Într-o lume în care jurnaliștii tind să dispară în favoarea „creatorilor de informație”, nu este deloc surprinzător că informația este de acum creată, formatată, condiționată și distribuită ca un pachet de șuncă artificială la supermarket. Dacă, la început, șunca era presupus să provină de la un porc adevărat, din carne și oase, la final, produsul nu mai are mare lucru în comun cu materia originară. De la culoare la textură, ca să nu mai vorbim de gust, nu mai are nimic natural. A devenit perfect artificială. Minunile ambalajului și ale marketingului fac restul: la capătul lanțului, consumatorul nu are altceva de făcut decât să plătească pentru o marfă în mare parte falsificată.
La fel stau lucrurile și cu informațiile produse și vândute de mass-media mainstream. Legătura lor cu realitatea a devenit extrem de aleatorie. Ingredientele de origine, adică faptele, au fost atât de bine curățate, stoarse, fierte, refierte și îndopate cu conservanți, parfumuri, coloranți, arome și potențiatori de gust, încât informația livrată la capătul lanțului de producție jurnalistică nu mai are decât o legătură foarte îndepărtată cu autenticitatea și adevărul produsului. Ca și în industria alimentară, aceste transformări și recondiționări se desfășoară în cea mai mare opacitate și sunt ascunse privirii publicului care le consumă.
În acest univers paralel, jurnalistul și media cinstite, care ar încerca să restabilească faptele și să le analizeze cât mai obiectiv și imparțial, nu au nicio șansă să se impună, ansamblul mass-mediei oficiale, fie private, fie publice, difuzând același terci insipid. Iar dacă ar reuși, ar fi atunci necruțător vânați de vânătorii de recompense care au devenit fact-checkerii și alte organe de „verificare”.
În Franța, guvernul Macron nu a renunțat la ideea de a restaura eticheta de conformitate pe care eșuase să o impună în timpul crizei Covid. Nici privații nu se lasă mai prejos, asociindu-se între ei sub bannere la fel de înșelătoare și ipocrite pentru a se asigura de difuzarea unanimă a „cuvântului bun”, precum Trusted News Initiative creată de BBC în 2019, Rețeaua Internațională de Verificare a Faptelor (IFCN) lansată de Institutul Poynter în 2015 sau Trust Project finanțat din 2014 de tot felul de fundații americane pentru a lupta împotriva „dezinformării”, urii rasiale sau antisemitismului și care constau, în practică, în a garanta că media partenere sunt aliniate pe pozițiile NATO în Ucraina, ale Israelului în Palestina sau ale Taiwanului față de China.
De aici, jurnalistul dornic să scape de tăvălugul mass-mediei mainstream este condamnat fie să se topească în tipar pentru a supraviețui, fie să vegeteze la marginile sistemului, exploatând resursele firave la dispoziție sau mulțumindu-se să se exprime gratuit pe rețelele sociale. De la Telegram la WeChat, de la Substack la X, trecând prin nenumăratele bloguri și portaluri care populează galaxia internetului și radiourile și televiziunile din țările neoccidentale – toate aceste suporturi pot fi puse la contribuție, dar nu sunt remunerate.
Aceste voci marginale, aceste eforturi ingrate salvează totuși onoarea meseriei de a informa. Ele sunt ca niște picături care, încetul cu încetul, vor crea un fir de apă, apoi un torent, apoi un râu și un fluviu care vor sfârși prin a se impune în peisajul public și prin a modela conștiința celor care îl locuiesc.
Să nu subestimăm forța firelor de apă: apa se strecoară peste tot, sfârșește prin a eroda cele mai dure roci și își găsește inevitabil drumul către oceanul adevărului. Asta ar trebui să își spună cei care se îndoiesc uneori că au ales calea cea bună. Credința este mai puternică decât legea numărului mare.
Numeroase exemple arată că această strategie funcționează. Luați cazul Gaza și Israel. Timp de luni de zile, în țările noastre, era imposibil să vorbești despre Palestina, despre suferința gazaienilor, despre distrugeri, foamete, masacre etc. Apoi, încetul cu încetul, un val s-a ridicat și a sfârșit prin a sparge digurile puse în loc de propaganda israeliană.
La fel se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, cu celelalte conflicte: în Ucraina, în Sudan, în Iran, în Taiwan, în Congo. Informația, asemenea apei, cere răbdare și înaintează încet, pe dedesubt. Este o muncă anevoioasă, puțin spectaculoasă, a cărei răsplată se lasă mult așteptată. Dar merită.
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
