In Memoriam Florin Condurateanu. Un suflet cald, un jurnalist parinte si un camarad…Am lucrat impreuna in Jurnalul National niste ani buni, si stiu bine cu ce s-a confruntat in trustul lui Voiculescu…stiu bine cum il forta Voiculescu sa mearga cu el la „baile de multime” pentru ca Florin era popular iar soparla-nu!…Stiu exact de cate ori i s-a redus salariul si au incercat sa-l dea afara si pe vremea mea dar si pe vremea unor caporali de intendenta de tip Dan Matiescu-care asa cum zice Marina Constantinoiu acum-se dau mari camarazi si dau mesaje “emotionante”…..Matiescu-ai bunul simt de a te ascunde undeva in pesterile militienilor expirati ca tu nu stii nimic despre Jurnalul sau Condurateanu.
Memoria lui Florin va ramane in inima celor cu care a lucrat si in mijlocul carora se simtea cel mai bine…pastrez nenumaratele lui mesaje cu „te pup pe suflet , minte laser” si nu pot decat sa constat cu amaraciune ca, in viata asta, ai momente de maretie numai cand mori. Apoi toti te uita, toti iti uita familia si apropiatii si nimeni nu-ti mai ajuta oamenii la care tii. Constat ca nenorocitii care te-au chinuit cel mai mult-asa cum a fost cazul lui Voiculescu cu Florin-se dau mari peste tot, au intereventii televizate, macuelaza pana si momentul asta special si trist si sunt „umanisti” ba chiar iti platesc si cheltuielile de inmormantare dupa ce, cat erai in viata-si au batut joc de tine si de nevoile vremelnicei vieti, tinand oamenii astia la limita existentei. Redau in continuare mesajul Marinei Constantinoiu-o fata de aur, un caracter ales si emotional si mai ales un profesionist desavarsit si bun coleg…
“A existat un trimis al patronului care acum dă comunicate lacrimogene prin fundația lui, o ființă pe nume Dan Matiescu. Și a fost o vreme în care soarta a făcut să fiu cel mai călcat în picioare om în redacția Jurnalului național. Rămăsesem singură cu drept de semnătură, singură să dau socoteală pentru oamenii pe care îi mai ”vreau” în redacție. Mă băga Matiescu în birou la Marius Tucă și îmi punea în față liste. ”TAIE!”, era ordinul. Niciodată nu am putut tăia destine. Niciodată nu am fost un șef adevărat. De la sute, au rămas zeci de oameni. De la multe zeci, puține zeci.
Lista era tot mai scurtă, presiunea ca ea să nu mai aibă, practic, niciun nume, era imensă.
A venit ziua în care n-am apucat să mă așez pe scaun, la judecata lui Matiescu. Mi-a dat lista de cum am intrat pe ușă. Țin minte că mă sprijineam de un perete, iar cap de listă era Florin Condurățeanu.
Noi doi și Dumnezeu știm asta, domnule Matiescu, nu-i așa?
Și mai știm și ce-mi ziceai: ”Dacă dumneavoastră preferați să îl țineți pe Condurățeanu, să vă asumați!”.
Mi se părea ireal ca numele lui să fie pe lista aia. Pe orice listă. Cine erai tu, domnule Matiescu, să îl pui pe lista aia? Puseseși vreo cărămidă la temelia Jurnalului național? Ai fost vreo secundă capabil de mai mult decât să demolezi tot ce fusese construit?
Puteam pleca toți, cum am și făcut-o, aproape în totalitate, și el să rămână. Să stingă el lumina pe care nu ați fost în stare să o țineți aprinsă, de v-ați pierdut și marca ziarului!
Sper să nu te prezinți cu vreo floare la căpătâiul lui, domnule Matiescu!
P.S: Cei care citiți aceste rânduri ar merita să știți și ce ”salariu” avea Florin Condurățeanu, cap de listă la dat afară. Ați rămâne cu gura căscată, nu v-ați putea imagina că muncea pentru un pumn de bănuți.”
