AcasăAlte ŞtiriÎncercări în independența energetică
Data publicării: mai 26, 2021 21:28

Încercări în independența energetică

Data publicării: mai 26, 2021 21:28

DISTRIBUIE:

Autor: Iris Drăghicescu

În emisiunea de astăzi, „Raport despre economie”, Petrișor Peiu a vorbit despre încercarea Românie de a fi independentă din punct de vedere energetic.

Din martie, 2012, când a avut loc primul anunț care promitea independența energetică a țării și până la momentul actual, s-au extras din rezervele naturale: 0 metri cubi. „În anul în care ne promitea Băsescu independența energetică, adica prin 2017, abia terminau explorările din Marea Neagră austriecii și americanii de la Exxon”, a zis Petrișor Peiu.

După trei ani, compania Black Sea Oil & Gas (BSOG) a început să monteze utilaje de extracție a gazului din Marea Neagră. BSOG aparține Carlyle, o corporație multinațională americană de capital privat.

„Investiţia totală în proiect este de 400 de milioane de dolari. Până acum am cheltuit 200 de milioane de dolari pentru exploatare şi încă 200 milioane de dolari pentru a extrage primele molecule de gaz. Sperăm să recuperăm întârzierile. Probabil că în primul trimestri din 2021 vom vedea primele extracţii“, a declarat Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas.

„Activitatea noastră în România este extrem de importantă pentru țară în ceea ce privește dezvoltarea unei industrii care ar putea oferi, potrivit unui studiu Deloitte, peste 70 miliarde de dolari economiei, peste 30.000 de locuri de muncă și peste 26 de miliarde de dolari statului în ceea ce privește impozitele și redevențe”, scrie pe site-ul oficial al companiei BSOG.

„Când va ieși din mare prima moleculă de gaze este un moment încă foarte depărtat și greu de prognozat. Dar, să reținem că zăcământul de unde va exploata Carlyle este un zăcământ minor”, a spus Petrișor Peiu.

Capacitatea de producţie estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României, conform estimărilor companiei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ștefan Popescu la Geopolitica Noii Lumi: Franța înlocuiește influența pierdută în...

Autor: Oana-Medeea Groza Pe fondul îngrijorărilor legate de escaladarea conflictelor din vecinătatea României, de la războiul din Ucraina până la tensiunile tot mai acute din...

Ciprian Ciucu, reforma nu înseamnă să calci în picioare legea și...

Autor: Aurel Badea Reforma administrației este necesară. Reducerea risipei, eliminarea structurilor inutile, comasarea instituțiilor care dublează activități și folosirea mai atentă a banului public sunt...

Socrul fiului lui Călin Georgescu, membru în ”gașca Vasile Blaga”, combinator...

Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Călin Georgescu, ar fi pregătit un proiect prin care își propunea să aducă la...

Cornel Nistorescu: Vortex politic românesc. Partida Străinătății, pagube și nenorociri pentru...

Pe lîngă tulburările surprinzătoare ale vremii anunțate de cei de la ANM, România este supusă și chinurilor declanșate de un val periculos de vortex...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img