Considerat unul dintre cei mai mari și mai influenți politologi americani ai momentului, John Mearsheimer a fost invitat în aceste zile să țină un discurs în Parlamentul European cu privire la „viitorul sumbru al Europei”. Vă prezentăm cîteva dintre cele mai fierbinți afirmații ale reputatului politolog, care, în mod cert, au dat frisoane celor mai mulți dintre urmăritori.
– Europa se află astăzi într-o situație profund problematică, în principal din cauza războiului din Ucraina, care a jucat un rol esențial în subminarea unei regiuni care fusese, în mare parte, pașnică. Din păcate, situația nu va cunoaște îmbunătățiri în anii următori. Dimpotrivă, Europa va deveni probabil mai puțin stabilă decît este astăzi.
– Situația actuală din Europa contrastează puternic cu stabilitatea fără precedent de care s-a bucurat continentul în perioada „momentului unipolar”, care a durat din 1992 – anul următor prăbușirii Uniunii Sovietice – pînă prin 2017, cînd China și Rusia au devenit puteri mari, transformînd unipolaritatea în multipolaritate.
– Ce s-a întîmplat?
Întrebarea care se pune este: ce a mers prost? Războiul din Ucraina – pe care îl voi argumenta că a fost provocat de Occident și în special de Statele Unite – reprezintă principala cauză a insecurității europene actuale. Totuși, există și un al doilea factor: trecerea, în 2017, de la unipolaritate la multipolaritate, care era oricum de natură să amenințe arhitectura de securitate europeană.
– Cheia stabilității Europei în timpul Războiului Rece și a întregii Europe în perioada unipolară a fost prezența militară americană pe continent, integrată, desigur, în NATO. Statele Unite au dominat această alianță de la început, ceea ce a făcut practic imposibil ca statele membre aflate sub umbrela de securitate americană să se războiască între ele. În esență, Statele Unite au fost o forță pacificatoare puternică în Europa.
– Unii ar putea susține că Uniunea Europeană, instituția de aici, nu NATO, a fost principala cauză a stabilității europene în perioada unipolară – de aceea UE, nu NATO, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2012. Aceasta este însă o eroare. Deși UE a fost o instituție remarcabil de reușită, succesul ei depinde de faptul că NATO menține pacea în Europa.
– Pentru a înțelege ce înseamnă multipolaritatea pentru Europa, este esențial să luăm în considerare distribuția puterii între cele trei mari puteri ale lumii. Statele Unite rămîn cea mai puternică țară, dar China a redus rapid decalajul și este acum considerată un competitor de nivel egal. Populația sa uriașă, combinată cu creșterea economică remarcabilă de după anii ’90, a transformat-o într-un potențial hegemon în Asia de Est.
– Pentru Statele Unite, care sunt deja hegemon regional în emisfera vestică, ideea ca o altă mare putere să obțină hegemonia fie în Asia de Est, fie în Europa este extrem de îngrijorătoare. Amintim că SUA au intrat în ambele războaie mondiale pentru a împiedica Germania și Japonia să devină hegemoni regionali în Europa, respectiv Asia de Est. Aceeași logică se aplică astăzi Chinei în Asia de Est.
– Rusia este cea mai slabă dintre cele trei mari puteri. Contrar a ceea ce cred mulți europeni – și sunt sigur că mulți din această sală – Rusia nu reprezintă o amenințare de a cuceri întreaga Ucraină, cu atît mai puțin Europa de Est. La urma urmei, în ultimii trei ani și jumătate a încercat doar să cucerească o cincime din estul Ucrainei. Armata rusă nu este Wehrmacht-ul, iar Rusia nu este Uniunea Sovietică din timpul Războiului Rece sau China în Asia de Est de astăzi. Cu alte cuvinte, Rusia nu este un potențial hegemon în Europa.
– Avînd în vedere această distribuție a puterii, există un imperativ strategic ca Statele Unite să se concentreze pe contracararea Chinei și pe împiedicarea dominării Asiei de Est. Nu există însă niciun motiv strategic convingător ca SUA să mențină o prezență militară semnificativă în Europa, dat fiind că Rusia nu reprezintă o amenințare de a deveni hegemon european. Dimpotrivă, alocarea resurselor de apărare către Europa reduce resursele disponibile pentru Asia de Est. Această logică de bază explică pivotarea SUA către Asia. Iar dacă o țară se pivotază către o regiune, înseamnă că se îndepărtează de altă regiune – iar acea regiune este, desigur, Europa.
– Este însă posibil să se evite o retragere americană – ceea ce aproape toți liderii europeni își doresc cu siguranță. Pe scurt, atingerea acestui obiectiv – prevenirea unei retrageri serioase a SUA din Europa – necesită strategii înțelepte și diplomație abilă de ambele părți ale Atlanticului. Însă nu aceasta este calea pe care am urmat-o pînă acum.
– În schimb, Europa și Statele Unite au căutat cu imprudență să aducă Ucraina în NATO, ceea ce a provocat un război pierdut cu Rusia și a crescut semnificativ șansele ca SUA să părăsească Europa și ca NATO să fie distrusă.
– Pentru a înțelege pe deplin consecințele războiului din Ucraina, este esențial să luăm în considerare cauzele sale, deoarece motivul pentru care Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 spune foarte multe despre obiectivele de război ale Rusiei și despre efectele pe termen lung ale conflictului.
– Înțelepciunea convențională în Occident este că Vladimir Putin este responsabil pentru declanșarea războiului. Scopul său, conform acestei narațiuni, este să cucerească întreaga Ucraină și să o integreze într-o Rusie mai mare. Odată atins acest obiectiv, Rusia va trece la crearea unui imperiu în Europa de Est, similar cu cel al Uniunii Sovietice după Al Doilea Război Mondial. În această poveste, Putin reprezintă o amenințare mortală pentru Occident și trebuie tratat cu fermitate. Pe scurt, Putin este un imperialist cu un plan măreț, care se încadrează perfect într-o bogată tradiție rusă.
– Această poveste are numeroase probleme. Voi enumera cinci dintre ele.
În primul rînd, nu există nicio dovadă anterioară datei de 24 februarie 2022 că Putin ar fi dorit să cucerească întreaga Ucraină și să o încorporeze în Rusia. Repet: nu există dovezi care să susțină înțelepciunea convențională. Susținătorii ei nu pot indica nimic din ce a scris sau spus Putin care să arate că el considera cucerirea Ucrainei un obiectiv dezirabil, fezabil și pe care intenționa
să-l urmărească.
– În al doilea rînd, Putin nu avea nici pe departe suficiente trupe pentru a cuceri Ucraina. Estimez că Rusia a invadat cu cel mult 190.000 de militari. Generalul Sîrski, actualul comandant al forțelor ucrainene, estimează 100.000. Oricum, o forță de 100–190.000 de oameni nu putea cuceri, ocupa și absorbi întreaga Ucraină. Spre comparație: cînd Germania a invadat jumătatea vestică a Poloniei în 1939, Wehrmacht-ul a trimis 1,5 milioane de soldați – doar pentru jumătate de Polonie. Ucraina este de peste trei ori mai mare teritorial decît acea jumătate și avea în 2022 aproape dublul populației Poloniei de atunci. Dacă acceptăm cifra lui Sîrski (100.000), Rusia a invadat cu o forță de 1/15 din cea germană, într-o țară mult mai mare și mai populată.
– În al treilea rînd, imediat după începerea războiului, Rusia, nu Ucraina, a inițiat negocieri pentru a pune capăt războiului și a găsi un modus vivendi. Acest lucru contrazice direct ideea că Putin dorea să cucerească Ucraina. Negocierile au început în Belarus la doar patru zile după invazie, apoi au continuat în Israel și la Istanbul. Dovezile arată că rușii negociau serios și nu erau interesați să anexeze teritorii ucrainene în afară de Crimeea (anexată în 2014) și eventual Donbasul. Negocierile s-au încheiat cînd ucrainenii, încurajați de Marea Britanie și SUA, au abandonat discuțiile care avansaseră bine. Nu rușii au fost cei care au plecat.
– În al patrulea rînd, în lunile dinaintea războiului, Putin a încercat să găsească o soluție diplomatică. Pe 17 decembrie 2021 a trimis scrisori lui Biden și lui Stoltenberg propunînd o soluție bazată pe garanții scrise: (1) Ucraina să nu adere la NATO, (2) nicio armă ofensivă aproape de granițele Rusiei, (3) retragerea trupelor și echipamentelor NATO mutate în Europa de Est după 1997. Indiferent ce părere aveți despre fezabilitatea acestor cereri, ele arată că încerca să evite războiul. SUA au refuzat să negocieze.
– În al cincilea rînd, în afară de Ucraina, nu există nicio dovadă că Putin plănuia să cucerească alte țări din Europa de Est. Și nu este surprinzător, dat fiind că armata rusă nu este suficient de mare nici măcar pentru a cuceri întreaga Ucraină, cu atît mai puțin statele baltice, Polonia sau Romînia – toate membre NATO, ceea ce ar însemna război cu SUA și aliații săi.
– Cauzele profunde ale conflictului
De fapt, Statele Unite și aliații săi europeni au provocat războiul. Rusia a declanșat războiul prin invazie, dar cauza profundă a fost decizia NATO de a aduce Ucraina în alianță – văzută de toți liderii ruși ca o amenințare existențială care trebuia eliminată.
– Extinderea NATO nu este însă întreaga problemă. Ea face parte dintr-o strategie mai largă menită să transforme Ucraina într-un bastion occidental la granița Rusiei: aducerea Kievului în UE și promovarea unei revoluții portocalii/de culoare menite să facă din Ucraina o democrație liberală pro-occidentală. Liderii ruși se tem de toate cele trei componente, dar cel mai mult se tem de extinderea NATO.
– Ucraina este efectiv distrusă: pierderi teritoriale masive, economie ruinată, ~1 milion de victime (conform calculelor mele). Va rămîne aliată cu Europa din cauza costurilor scufundate și a rusofobiei, dar asta va motiva Rusia să mențină statul ucrainean slab și instabil și să încerce să cucerească și mai mult teritoriu cît timp războiul este activ (Odesa, Harkov etc.).
– Relațiile Europa–Rusia
Vor rămîne toxice și periculoase pe termen nelimitat. Vor exista șase puncte fierbinți în afară de Ucraina: Arctica, Marea Baltică, Belarus, Moldova/Transnistria, Marea Neagră, Kaliningrad.
– Concluzie
Războiul din Ucraina a fost un dezastru și va continua să producă dezastre. A avut consecințe catastrofale pentru Ucraina, a otrăvit relațiile Europa–Rusia, a făcut Europa mai periculoasă, a provocat pagube economice și politice grave în interiorul Europei și a deteriorat grav relațiile transatlantice. (Traducere și adaptare B.T.I.)
sursă: inpolitics.ro
