“Call for Action Working Group” – 11 mai 2021
„Către Helsinki +50: reafirmarea scopului comun”
– A doua dezbatere online organizată de AP OSCE pe tema rolului OSCE în gestionarea conflictului din Ucraina și a consecințelor acestuia –
Pe data de 11 mai 2022, alături de actuali și foști demnitari ai OSCE, în calitate de ex Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, am participat la cea de a opta reuniune a Grupului de lucru împuternicit să caute căi și metode pentru restabilirea eficienței, prestigiului și influenței acestei organizații internaționale, ale cărei origini se găsesc în perioada Războiului Rece. De această dată, pentru a doua oară tema dezbaterii a fost legată de conflictul din Ucraina, de gestionarea lui și a consecințelor sale.
La întâlnire au participat, online, membri ai AP-OSCE, membri ai Grupului de lucru „Call for action Helsinki +50”, precum și oficiali ai unora dintre instituțiile OSCE, ai ONU și ai Crucii Roșii.
În cadrul dezbaterii, reprezentanții Ucrainei au opinat că nu există altă soluție pentru ieșirea din criză decât victoria în război și în acest sens au cerut să li se dea cât mai mult și mai performant armament – ceea ce, evident, depășește atât competențele, cât și scopul și posibilitățile practice ale OSCE. Ei, asemenea reprezentanților SUA, Canadei, Lituaniei și Georgiei, au respins orice posibilitate de dialog sau negociere de pace cu Rusia (în opinia fostului președinte georgian al AP-OSCE, cel puțin până la încetarea focului), calificând războiul purtat de Rusia în Ucraina ca „genocid”, „act criminal” și „act de terorism” (calificative disputabile sub aspect juridic, mai ales atât timp cât războiul de agresiune nu a fost interzis în dreptul internațional), echivalându-l cu Holocaustul (ceea ce este o exagerare inadmisibilă). În mod evident, o asemenea retorică face dificile, dacă nu imposibile, negocierile.
Dezbaterile au evidențiat o distanță semnificativă între discursul politic și cel tehnic-diplomatic. Deși nu a putut fi evitată constatarea că de la precedenta discuție pe tema crizei ucrainene situația s-a înrăutățit (de exemplu, misiunea de teren a OSCE a fost obligată să se retragă), dovedindu-se astfel că strategia confruntării, în special purtate prin intermediari, și a spectacolului eroic nu dă rezultate, înclinația spre promovarea soluției militare s-a accentuat, până și problema sprijinului umanitar fiind lăsată în umbră de abordările militariste și justițiariste. Unii vorbitori au opinat că războiul mondial este practic deja amorsat, ceea ce mai rămâne de făcut fiind oficializarea acestei situații și astfel, punerea de acord a stării de fapt cu starea de drept.
Din păcate, astfel a fost confirmat punctul meu de vedere potrivit căruia politica OSCE, ca și a celorlalte organizații internaționale, este tributară emoțiilor și ostatecă a retoricii publice, în lipsa curajului de a accepta că adevărul nu este alb sau negru, ci într-o gamă infinită de griuri, soluțiile politice concrete fiind greu de conturat.
Dincolo de escaladarea tensiunilor dintre Rusia și Occidentul euro-atlantic, ceea ce se mai poate anticipa este că efectele dureroase ale crizelor provocate de politicile confruntaționale (criza energetică, alimentară, financiară, macroeconomică, medicală, infrastructurală, comunicațională etc.) vor fi puse în seama unui singur vinovat: Rusia. Ceea ce, desigur, va îngreuna găsirea drumului spre pace, favorizând nu doar gestiunea conflictului ucrainean, ci și a tensiunilor sociale interne din spațiul euro-atlantic prin război total la scară mondială.
La eveniment au lipsit reprezentanții Rusiei, deși, potrivit regulamentelor încă în vigoare, nimeni nu le putea interzice participarea. Aceasta dovedește că și partea rusă evită implicarea în dialog. Ceea ce, în opinia mea, este o gravă eroare. Oricâtă neîncredere ar avea Rusia, pe drept sau pe nedrept, în organizațiile internaționale (de fapt nici SUA nu este admirator al acestora), dialogul este totdeauna util, măcar și prin aceea că permite a se ajunge la acord în definirea dezacordului. Absența din dialog, o repet, va fi totdeauna în defavoarea absenților, căci absenții sunt totdeauna de vină. Se pare, însă, că și Rusia mizează exclusiv pe soluția militară, neavând o viziune clară asupra unei formule negociate pentru a se pune capăt războiului. Ceea ce este, cel puțin, nerealist.
Găsiți în continuare varianta în limba română a principalelor puncte ale intervenției mele în dezbateri, textul integral, în limba engleză, fiind transmis organizatorilor:
1. Politica trebuie făcută cu inima caldă și cu mintea rece. A o face cu inima rece și cu o minte caldă duce la dezastru. Vocea inimii a vorbit pe larg despre criza ucraineană. Este timpul să ascultăm vocea minții.
2. Să admitem prin ipoteză că rușii sunt doar răi, iar ucrainenii sunt doar buni; că rușii nu au dreptate niciodată, iar ucrainenii au întotdeauna dreptate; că rușii greșesc cu toții în timp ce ucrainenii procedează corect cu toții. Probabil că am putea fi de acord cu aceste afirmații relativ ușor. Din păcate, asta nu ajută la nimic. Războiul nu este despre forța dreptului, ci despre dreptul forței; nu este despre cei care au dreptate, ci despre cei care au putere.
3. În același sens, războiul nu își are izvorul în dreptul internațional, ci este izvor al dreptului internațional prin pacea pe care o instaurează. Soluția războiului nu poate fi căutată în lege, dar legea trebuie căutată în soluția care pune capăt războiului. Rezultatul războiului circumscrie regula. Acest rezultat nu depinde de reguli, de lege, ci de echilibrul puterilor. Cine ignoră relațiile de putere, cine ignoră echilibrul puterilor ajunge să fie zdrobit de putere. Dacă respingem legea faptelor și vrem să impunem reguli care o sfidează, ajungem să vedem cum faptele se revoltă împotriva legii, împotriva regulilor noastre, împotriva voluntarismului nostru.
4. Pe acest fond, prima întrebare la care trebuie să răspundem este: vrem pace sau vrem război?
5. Dacă răspunsul este pacea, trebuie să ne amintim că nu este suficient să vorbim despre pace și să-i facem complimente de circumstanță, ci trebuie să o dorim din adâncul conștiinței noastre; și nu este suficient să ne-o dorim, ci trebuie să lucrăm pentru a o avea.
6. Dacă credem că răspunsul corect este războiul, OSCE nu este locul potrivit pentru a vorbi despre el, întrucât OSCE a fost înființată tocmai pentru a edifica și a păstra pacea. Pentru război ar trebui să ne adresam NATO sau SUA sau Marii Britanii sau chiar ONU (și anume Consiliului de Securitate al ONU care ar putea autoriza o soluție militară).
7. Capitularea nu este o soluție, dar dacă niciuna dintre părți nu vrea să capituleze nu înseamnă că singura soluție este războiul. Avem la dispoziție și calea compromisului care, desigur, trebuie să fie rațional și pragmatic, fezabil și durabil. Este compromisul care nu face pe nimeni fericit, dar cu care toată lumea poate trăi decent.
8. Admițând că vrem pacea, ne întrebăm dacă pentru a pune capăt războiului din Ucraina soluția este militară sau politică? Pentru OSCE aceasta este o falsă dilemă, deoarece rațiunea noastră, singura noastră rațiune de a fi este să găsim soluții politice pentru prevenirea și gestionarea crizelor. De aceea ar trebui să ne preocupe doar soluția politică.
9. Personal cred că nu există altă soluție. Eu unul nu văd Ucraina câștigând pe câmpul de luptă, indiferent câte dintre armele noastre am fi gata să îi transferăm și indiferent câte vieți de ucraineni ar fi sacrificate folosind armele noastre. În schimb, cred că am putea și ar trebui să ajutăm Ucraina să iasă din conferința de pace cu onoare și cu perspectiva unei vieți mai bune pentru poporul ucrainean.
10. Întărirea capacității de rezistență armată a Ucrainei sau întărirea puterii armate a statelor din Europa Centrală și de Est aflate în vecinătatea imediată și apropiată ale Ucrainei și Rusiei, precum și escaladarea războiului economic împotriva Rusiei prin sancțiuni economice, ar trebui să fie privite doar din perspectiva obținerii păcii și ar trebui folosite doar ca monedă de schimb, ca instrument în negocieri. Negocierile trebuie purtate de pe poziții de forță atunci când interlocutorii par să înțeleagă doar limbajul forței, dar, în același timp, trebuie avut în vedere că utilizarea excesivă a forței sau a amenințării cu folosirea forței reduce eficiența forței până în punctul în care o face incapabilă să atingă ținta.
11. Aceasta este abordarea biciului. Am folosit biciul cu un succes limitat, până acum; încă și mai rău, efectele sancțiunilor economice s-au simțit mai dureros în țările care le-au aplicat, decât în Rusia, împotriva căreia au fost aplicate.
12. Unde este, însă, zahărul? Nimănui nu i-a păsat de asta până acum. Zahărul este compromisul, iar compromisul înseamnă a da pentru a primi; regula jocului în negocieri este să dai și / ca să iei, do ut des. Ce suntem gata să dăm? Aceasta este întrebarea. Ce suntem gata să dăm spre a compensa Ucraina pentru pierderile pe care le va accepta în schimbul păcii? Toată istoria noastră ne-a învățat că este mai bine să plătim prețul păcii, care nu este niciodată prea mare, decât prețul războiului, care este totdeauna calculat în vieți umane și dezastre materiale.
13. În acest context, trebuie să amintim că negocierile se duc cu adversarii și nu cu prietenii, iar dialogurile negociatorilor au sens mai ales când au loc între oameni care nu se plac între ei. De aceea este absurd să excludem Rusia din OSCE. Trebuie să vorbim cu rușii tocmai atunci că nu ne plac liderii ruși și politicile lor războinice. În absența Rusiei, între noi ne vom pune ușor de acord asupra soluțiilor, dar acestea nu vor prinde viață niciodată; sau dacă prind viață, va fi cu un cost pe care nu ni-l putem permite.
14. Putem admira generozitatea și curajul cu care prietenii noștri, liderii politici americani, acceptă să diminueze calitatea vieții cetățenilor americani, așa cum ni s-a spus astăzi aici, pentru a sprijini războiul din Ucraina, pentru a le permite ucrainenilor să reziste într-o luptă îndelungată și pentru secătuirea economică și militară a Rusiei. Nu toate statele europene, însă, au economii la fel de puternice, capacități militare la fel de mari, structuri politice la fel de stabile și la fel de multă experiență în a duce războaie lungi. Prin urmare, marșul nostru comun, marșul comun al democrațiilor euro-atlantice trebuie planificat în funcție de dimensiunea pasului celui mai mic și nu după pasul celui mai mare.
15. În aceeași ordine de idei, trebuie subliniat că OSCE/CSCE a fost creată tocmai pentru ca democrațiile euro-atlantice să se găsească în aceeași structură organizatorică cu URSS, discutând despre pace, în loc să se confrunte în război. Sistemul a funcționat. Fără a mai compara fosta URSS cu Rusia de astăzi, nu putem crede, totuși, că URSS a fost un interlocutor mai confortabil decât Rusia și că ceea ce s-a făcut în trecut pentru menținerea păcii nu se mai poate face astăzi.
16. De-a lungul istoriei, au existat momente în care unele state au încercat să scape de crizele interne pentru care nu aveau soluții, prin inițierea și alimentarea războaielor externe. Strategia a funcționat, dar a provocat suferințe imense și a deschis calea pentru nesfârșite războaie reci sau, în cel mai bun caz, pentru o pace rece înfricoșătoare. Sperăm că, beneficiind de ajutorul OSCE, aceste experiențe nu se vor mai repeta.
17. Istoria ne-a mai arătat că părțile implicate în conflicte militare dublează războiul real cu un „război-spectacol” în care adevărul este sacrificat pe altarul propagandei. Toată lumea face la fel. Fiecare formulează aceeași acuzație împotriva celuilalt, încercând să facă restul lumii să creadă că numai el este cel care spune adevărul. În special părțile mai slabe dintr-o confruntare caută să își internaționalizeze războaiele prin astfel de mijloace, implicând de partea lor statele rămase în afara conflictului. Nu trebuie să cădem în astfel de capcane, pentru că asta ar putea însemna un război mondial catastrofal. Nu există prietenii în acest joc, ci doar interese. Fiecare are legitimitatea de a-și apăra interesele. Nimeni nu are obligația de a apăra interesele altuia. Comunitatea internațională trebuie să aibă grijă ca să nu sacrifice interesele tuturor în apărarea intereselor câtorva.
18. Pe de altă parte, totul arată că miza acestui război este mult mai mare decât câteva teritorii ucrainene. De aceea nu îi putem lăsa pe ucraineni să negocieze pacea singuri (ceea ce, oricum, mă îndoiesc că ar putea face). Cei care refuză asta ar trebui, cel puțin, să-i nu-i oprească pe ucraineni să ajungă la un acord de pace.
19. Ajung astfel la concluzia și sugestia mea. Ar fi oportun și propun să se înființeze un grup de experți sub umbrela OSCE care să elaboreze un proiect complex de acorduri în pachet (package deal) adecvat pentru a face obiectul unui viitor tratat de pace; un tratat care nu va fi bilateral, ruso-ucrainean, ci multilateral.
20. Când vom avea un astfel de plan, vom putea spune mai multe despre pașii concreți care trebuie făcuți pentru a ajunge la pace. Desigur, presupunând că suntem cu adevărat interesați de pace.
Dr. Adrian Severin
Ex Președinte al AP-OSCE
