(discuția de la CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ!, la GOLD FM)
DRAGNEA A AVUT UN PLAN BUN ÎN 2016, E FOARTE CIUDAT CUM A DAT MEREU ÎNAPOI CÂND STRIGAU 10 AMEȚIȚI ÎN STRADĂ.
DUPĂ 25.09 VOM FI PUȘI ÎN GENUNCHI PE COJI DE NUCI PE MOTIV DE PANDEMIE, STATISTICA OFICIALĂ PROMOVATĂ VA FI TERIFIANTĂ.
RAED ARAFAT ESTE DICTATORUL SANITAR CE VA DEVENI ȚAPUL ISPĂȘITOR AL POLITICIENILOR.
ISTERIA DE TOAMNĂ VA FI GENERATĂ ÎN ȘCOLI PE SPATELE COPIILOR, SPRE DISPERAREA PĂRINȚILOR ȘI BUNICILOR.
Cozmin Gușă: Îmi doresc pentru fiecare dintre prietenii noștri care ne ascultă să beneficieze și să poată să spună la finalul fiecărei zile în care audiază Gold FM că a învățat câte ceva. Sigur, mai frust spus, că a fost mai deștept și în ziua respectivă. Suntem acum în legătură directă cu o jurnalistă din noua generație, pe care o apreciez foarte mult, un investigator serios, foarte dur care rivalizează, ba chiar pe anumite aspecte o depășește pe Dana Budeanu, neavând întotdeauna resursele Danei Budeanu, e vorba de Iosefina Pascal care, în afară de faptul că e foarte activă pe internet, de ceva vreme are și o emisiune la o televiziune nou apărută, o televiziune de știri: News România sau România News. Iosefina, bun venit la Gold FM, îmi pare bine că te-am adus în fața ascultătorilor noștri care sunt de bună calitate.
Iosefina Pascal: Bună ziua! Mulțumesc pentru invitație. Bună ziua telespectatorilor și ascultătorilor deopotrivă, că suntem peste tot, Doamne ajută!
Cozmin Gușă: Da. Spune-ne câteva lucruri despre tine, pentru că la radio sunt oameni care nu sunt toți acomodați cu internetul. Avem cca 150.000 de oameni care probabil ascultă doar la radio Gold FM, iar o mare parte dintre ei nu doresc să intre pe internet. N-au avut și nici n-au posibilitatea să afle mai multe lucruri despre tine. Dar, spune-ne așa, câte ceva despre tine, o să încep eu, Iosefina Pascal are 28 de ani și este necăsătorită. Am zis bine până acuma?
Iosefina Pascal: Corect.
Cozmin Gușă: Mai departe, te rog.
Iosefina Pascal: Bun, am 28 de ani. Să spun că am început propriu-zis să public ceea ce și găsesc pentru că munca de cercetare o fac de câțiva ani de zile în scop personal, de aflare a unor lucruri care efectiv nu se pupă. Eu lucrez foarte mult cu date, iar pandemia mi-a oferit, din păcate, un prilej extraordinar să-mi ascut simțurile și să vin și cu informații reale, dovedite în fața cititorilor, ascultătorilor sau telespectatorilor. Spun din păcate pentru că nu mi-aș fi dorit ca previziunile mele să se adeverească. Iar documentarea din ultimii ani pe care am făcut-o indicau fie că vom asista la o înscenare de tipul pandemie cibernetică, fie o pandemie reală. Având în vedere că luptăm în tot felul de războaie neconvenționale, cu arme neconvenționle și cred că cel mai perfid război care este dus în ultimii 30 de ani, poate chiar mai mult, dacă e să mergem în spate în istoria agențiilor secrete, că tot ai vorbit în emisiunea trecută despre servicii și implicarea lor este războiul informațional. Tot ce-a însemnat manipularea maselor și pregătirea, infiltrarea instituțiilor cu agenți care exact asta fac manipulează, diseminează, propagandă de tip, nici nu știi cum să-i spui. Este foarte greu să spui ăștia sunt neomarxiști și atât, ăștia sunt neofasciști. Este o combinație între ambele regimuri de tip nou, care a luat, cum să zic, fața asta hidoasă a ceea ce putem numi, într-adevăr globalism. Mi-a fost foarte greu să pun o definiție în mintea mea, mai ales că nu sunt nici politolog, nici istoric sunt chiar un om simplu, fără măcar să am facultate. Și am încercat să aflu domne, dacă au metodele marxiștilor, comuniștilor, dar nu deservesc interesele maselor, că până la urmă, uniformizarea socială comunistă pentru mase se adresa, și mă rog, promovarea unor persoane pe criterii politice în funcții publice. Asta o vedem la noi întâmplându-se. Dar interesele sunt ale unor grupulețe mici de interese, acelea zis 1% la nivel global care poate fi dovedit, din nou, cu ajutorul informațiilor de pe bursă. Lucruri pragmatice, nu vorbim de oculte mondiale, de spălări pe creier, reptilieni ș.a.m.d.
DRAGNEA A AVUT UN PLAN BUN ÎN 2016, E FOARTE CIUDAT CUM A DAT MEREU ÎNAPOI CÂND STRIGAU 10 AMEȚIȚI ÎN STRADĂ.
Cozmin Gușă: Da, hai înainte să mergem pe subiectul care a devenit, într-un fel, specialitatea casei la tine, dar nu este singurul, adică asta cu măsurile absurde din pandemie sau excesele care se vor face împotriva libertății indivizilor. Aș vrea să te trec puțin așa și prin subiectul ăsta al interviului cu Dragnea, ție nu-ți scapă nimic, te-ai uitat și aseară la interviu, ești din noua generație care l-a prins pe Dragnea în putere. Nu l-ai prins pe Dragnea de acum 20 de ani când îi semnam eu carnetul de intrare în PSD, în iulie 2001, erai cred că în clasa întâia atunci, ceva așa, nu știai tu de PSD și Guvernul Năstase. Spune-mi, te rog, ce impresie ți-a făcut și care ar putea să fie niște scopuri neexpuse public ale unui fost lider scăpat din penitenciar, intrat brusc, abrupt în jocul de putere direct sărind la gâtul președintelui, al șefului SRI, al șefului SPP, ș.a.m.d. Care este analiza ta, pe scurt?
Iosefina Pascal: Pe scurt, fără să fac referire la informații pe care le cunosc din, mă rog, din auzite, cum se spune în popor, bârfa de la colțul blocului, o să mă rezum strict la ce pot să analizez pe spusele domnului Dragnea, așa mi se pare corect, ce se spune la masă să rămână la masă. Însă într-adevăr avem o problemă sistemică devoalată, cum să spun eu, cu nume, prenume și tabieturi de Liviu Dragnea, ieri. O problemă pe care eu sper c-au conștientizat-o deja românii, și cred c-au făcut-o pentru că 70% dintre cetățeni nu au mers la vot, iar această, mă rog, inactivitate civică și lipsa de interes electoral nu este de azi, de ieri, este într-o continuă scădere. Faptul că există într-adevăr implicarea unor forțe externe politicului dar totuși naționale și internaționale sau transnaționale în procesul electoral și, mă rog, în deciziile ulterioare, în împărțirea pe ciolan, ca să vorbim așa, dur. Dar nu era nimic nou sub soare. Însă am observat cu atenție știind parcursul doamnei Dăncilă apropo de investigațiile mele. Doamna Dăncilă este ultimul premier al lui Dragnea, cum se spunea. Domnul Dragnea a spus că Eduard Hellvig, Florian Coldea îl voiau, de exemplu, pe Vasile Dâncu premier și că ăsta ar fi fost obiectul vizitei nocturne la Vasile Dâncu. Că el ar fi agreat de Iohannis. Eu am o problemă cu asta pentru că am văzut celelalte alegeri ale lui Liviu Dragnea și anume Grindeanu Sorin, de fapt, nu, Grindeau a fost al doilea…
Cozmin Gușă: După Sevil Shhaideh.
Iosefina Pascal: Da, care a fost respinsă pe criterii, mă rog.
Cozmin Gușă: A fost Shhaideh, Grindeanu, Tudose, Dăncilă.
Iosefina Pascal: Da, Mihai Două Doze Tudose și Viorica Vasilica Dăncilă. Ei bun, toți acești premieri, mai puțin Sevil Shhaideh pe care nu am văzut-o în acțiune, am văzut că au pus tot timpul piedici planului cu care, mă rog, s-a lansat, într-adevăr, cum ai spus tu la vârful politicii Liviu Dragnea în 2016. Plan de reformă judiciară reală care a atras simpatia foarte, foarte multor oameni abuzați. De la omul simplu care s-a trezit executat silit și cu casa vândută pe nimic de mafia imobiliară, până la așa-zișii, în unele cazuri în mod justificat, real, deținuți politici și mă rog oameni de afaceri români executați pentru că deranjau antreprenoriatul ăsta și procurația care a invadat România. Ei, acești premieri mi se păreau foarte supuși lui Iohannis, mai ales Viorica Dăncilă care, într-adevăr, a vândut alegerile în turul al II-lea, de fapt, bine treaba era decisă din primul tur dar a fost cel mai nefiresc candidat prezidențial pe care l-a avut România. Și o spun cu părere de rău pentru că într-adevăr ca om era un om de apreciat, un om care totuși a trecut prin lăturile aruncate de propaganda media și faptul că a trecut atât de ușor prin ele mi-a dat mereu așa o umbră de îndoială asupra intențiilor reale. Ei, Viorica Vasilica Dăncilă a semnat ca europarlamentar Pactul Estrella, unul dintre primii pași pentru…, cum să spun, LGBT-izarea Uniunii Europene.
Cozmin Gușă: Da, da, uitasem. Bravo!
Iosefina Pascal: Acest lucru nu-l știa multă lume, iar Vasilica Viorica Dăncilă a fost cea care a introdus oficial, legal și a perpetuat acest sistem electoral digital păstorit de domnul de la STS. Mie lucrurile astea nu mi s-au părut că ar fi împotriva sistemului lui Iohannis.
Deci ca om care, mă rog, are lucruri de reproșat domnului Vasile Dâncu, de exemplu, afirmația cu „pașaportul sanitar e o măsură de igienă socială”. O afirmație pe care sper eu, nu știu, cel puțin nu a înțeles sau nu a avut greutatea sintagmei „igienă socială”, mai ales că vorbim de…
Cozmin Gușă: Îmi și notez să-l întreb miercuri că mi-ai atras atenția săptămâna trecută de asta, pentru că asta este o chestie foarte ciudată, total ieșită din uzanțele exprimării unui intelectual care pricepe bine aceste lucruri, cum e Dâncu.
Iosefina Pascal: Absolut, aici este capcana pentru că este o sintagmă folosită de un regim de foarte tristă amintire, prin care justificau, de exemplu, eutanasierea pe criterii medicale sau rasiale. Așa o justificau că este o igienă a societății, igienă socială, iar un sociolog, îmi pare rău, nu poate folosi asemenea afirmații. Bun, ca să nu se înțeleagă că îi iau apărarea domnului Dâncu, în nici un caz, dar realitatea este că dacă vorbim de Dâncu versus Dăncilă, Grindeanu, Tudose, având în vedere că i-am văzut pe cei trei în acțiune, nu mi se pare că opțiunea Dâncu ar fi fost mai bună sau mai rea decât ceilalți. Adică aici mi s-a părut O.K., dar cum justifică Liviu Dragnea alegerea celor trei premieri care au pus bețe-n roate, Grindeanu efectiv s-a legat cu lanțuri de Palatul Victoria cu Victor Viorel Ponta, un personaj pe care Dragnea îl critica, dar totuși era în coasta premierului. Așa ceva nu se întâmplă. Și asta cu nu am control asupra premierului nu există, mai ales când te afli în proximitatea celor care iau deciziile reale din statul ăsta subteran. Cred că este mereu loc de un partid naționalist, cred că momentul în care se lansează acest partid, având în vedere că există o altă structură – și zic structură cunoscând bine ceea ce spun – numită AUR, existând și alte personaje politice care încearcă să capitalizeze din acest cadavru creat de pandemie, acest cadavru al disperării, al neputinței. Hoitarii politici, pe scurt, vor dispărea, mai repede decât vor dispărea cei care au încondeiat și întreținut această manipulare în masă. De aia spun că este foarte, foarte complicat, eu am fost și recunosc, n-am nici o problemă, susținător al domnului Liviu Dragnea, evident, faptul că a dat înapoi de fiecare dată când accelera un pic și ieșeau 10 amețiți, pentru că real vorbind raportat la populația României erau 10 amețiți în stradă, amețiți violenți dar care dacă ar fi fost lăsați să se manifeste, cum vedem în alte țări acum că oamenii sunt dați cu capul de caldarâm și nu reacționează Uniunea Europeană, lucrurile s-ar fi terminat atunci, acolo și acum nu am fi vorbit în acești termeni categorici despre abuzurile asupra românilor. Asta e părerea mea.
DUPĂ 25.09 VOM FI PUȘI ÎN GENUNCHI PE COJI DE NUCI PE MOTIV DE PANDEMIE, STATISTICA OFICIALĂ PROMOVATĂ VA FI TERIFIANTĂ.
Cozmin Gușă: Am notat-o. O părere foarte clară, complementară celei a lui Marius Ghilezan, și chiar părerii pe care eu am exprimat-o astăzi de două ori, o dată în scris și o dată vorbit. Liviu Dragnea, și atât mai spun despre asta și după aia trecem mai departe, Liviu Dragnea i-a entuziasmat pe mulți dintre românii care țin la, să spunem, la patriotismul de tip economic, și dacă nu l-aș fi cunoscut atât de bine și de atât de mult timp, poate că m-aș fi lăsat și eu sedus. Îl cunosc pe Liviu de prea mult timp și îi cunosc limitele, de aia nu m-am entuziasmat niciodată de ceea ce făcea pentru că știam că orice pas înainte va fi urmat de unul înapoi, cel puțin unul înapoi și puțin lateral pentru devierea loviturilor. Bun.
Pandemia. Ce ne așteaptă? Toată lumea este speriată, Iosefina și i-am văzut și week-end-ul ăsta m-am întâlnit pe stradă când oamenii ieșeau de la biserică. Și discută lumea la biserică, prin sat, pe aici, că la două biserici m-am întâlnit cu ei și la mânăstire și m-au tot interpelat, legat de imposibilitatea de a mai participa la evenimente publice. Le este teamă, din nou, nu doar în ceea ce privește participarea la slujbe religioase dar în ceea ce privește participarea la nunți, la botezuri, au oamenii obligații de toamnă, foarte multe evenimente de tipul ăsta s-au mutat, s-au amânat cu câte un an și acum le vine sorocul. Unii sunt organizatori, alții sunt participanți, trebuie să-și plătească datoriile și li se bulversează iarăși viața socială și când aud de scenariul roșu, mai ales cei care nu doresc să se vaccineze, își dau seama că se va crea o atmosferă de tip segregaționist. Și unii dintre cei care nu doresc să se vaccineze pentru că nu au încredere, pentru că ei consideră că acesta nu este un vaccin ș.a.m.d., cu toată argumentația logică, vor fi excluși într-un fel, din viața socială. Unii acceptă, mă rog, cărora le dă mâna să accepte asta sau e pe gustul lor, alții, dimpotrivă, sunt disperați. Care este analiza ta legat de următoarele săptămâni? Pentru că pe o durată mai lungă va fi greu să facem prognoze, nu știm ce se întâmplă, depinde și de geopolitică. Dar pentru următoarele săptămâni în România, cuplat și cu ceea ce ai văzut în mediul internațional sau ce deja se știe că se va întâmpla în mediul internațional?
Iosefina Pascal: Bun, vorbim deja după data de 25 septembrie, până atunci vom fi așa, într-o continuă amenințare, într-un continuu arătat cu degetul către obraznicii din România care nu respectă regulile sanitare, după Congresul PNL vom fi puși în genunchi pe coji de nuci, în mod oficial. S-a pregătit acest lucru. Eu cred că vom deveni Lombardia Europei, noi aici, pe Est, împreună cu bulgarii. Bulgarii care sunt oricum oaia neagră a Europei, de când au refuzat înființarea acestui organism de poliție politică numit DNA. De ce? Pentru că noi avem o rată de vaccinare foarte mică, aveam o rată de infectare foarte mică și am fost prezentați ca cei care nu ne vaccinăm, nu dorim asta, nu credem.
Cozmin Gușă: Deci vom fi pedepsiți.
Iosefina Pascal: Da. În ciuda lipsei de interes a cetățenilor să se vaccineze, domnul Cîțu a contractat 120 de milioane de doze de vaccin. Lucru extrem de interesant, sigur, din perspectiva tunului dat, financiar vorbind, dar și din perspectiva a ceea ce a folosit el drept argumentație. Întrebat fiind la momentul acela, deci acum o lună sau două când s-a aflat informația, a spus că pandemia oricum va mai dura câțiva ani și e bine să avem doze, nu sunt pentru anul acesta. O prostie incomensurabilă, evident, pentru că acele doze expiră în câteva luni, deci nu e ca și cum le poți ține la frigider ani de zile. În mod clar vor fi revândute nu știm pe ce preț, și probabil nu știm, n-o să aflăm ce se va lua și la sacoșă.
Japonia, de exemplu, a vândut câteva milioane de doze, tocmai bine ce s-a aflat că sunt niște doze contaminate cu diferite materii, substanțe necunoscute care teoretic nu făceau parte din vaccin. Teoria mea e că Japonia va fi țara folosită drept țap ispășitor pentru efectele adverse cauzate de vaccinuri. Vor spune, da, ăia care au murit, în care situația e evidentă și nu pot nega legătura de cauzalitate dintre vaccin și deces. Da, ăia s-au vaccinat cu vaccinurile din Japonia și de aia au murit, e vina japonezilor. Și noi vom fi exemplu de infectare. De ce spun asta? Pentru că au de unde. În timpul campaniei electorale din 2020, atât cea de la locale din septembrie, cât și cea de la parlamentare, în perioada septembrie începutul lui decembrie au murit față de 2019, 2018, 2017 și 2016 au murit 32.000 de persoane în plus față de media în acea perioadă a anilor trecuți. Sigur că am aflat zilele acestea de la președinta CNAS că au murit 88% dintre pacienții diagnosticați și tratați începând tratamentul împotriva cancerului din 2019, au murit în 2020. Ei, eu cred că realitatea este mult mai mare, ca statistică, noi nu o știm. Noi nu avem nici măcar o statistică a celor care se infectează vaccinați fiind, sau mor, vaccinați fiind. Însă din fericire avem exemplele și datele transparente din Anglia și Israel. În Anglia până la 12 septembrie 2021, de la începutul anului și până acum au murit 70% dintre cetățenii vaccinați fiind. Mai mult decât atât, rata de infectare în rândul vaccinaților față de nevaccinați este mai mare. Sunt 57% vaccinați, iar restul de 43 sunt cei nevaccinați. Avem deja niște precedente create și în Italia unde oamenilor li s-a spus vă vaccinați ca să mergeți la restaurant, că altfel nu mai mergeți și în decursul a două luni au aflat că nu mai pot să meargă la muncă dacă nu se vaccinează. Avem Israelul, precedentul pe ce înseamnă călătoria internațională. Au fost vaccinați în jur de 82 sau 83% dintre israelieni, trei milioane deja au făcut a treia doză și anumite țări din Uniunea Europeană, Cehia, Suedia, Slovacia, Olanda și România refuză intrarea cetățenilor israelieni vaccinați, fără carantină. Deci ei tot trebuie să stea două săptămâni în carantină. Automat, dacă te-ai vaccinat din considerente din astea de comoditate și de facilitarea tranzitului internațional îți dai seama că a fost o mare păcăleală. Mai apare și doza a patra, doza a cincea, va fi un abonament. Iar bugetul Comisiei Europene alocat pentru 2022, adică ce-a rămas din 2021, până în 2022 inclusiv este de sute de miliarde de euro. Și atenție aici nu vorbim de măști, teste și figuri, vorbim strict de ce înseamnă vaccinuri. Au implementat o agenție care are un buget deja până la sfârșitul anului 7 miliarde de euro.
RAED ARAFAT ESTE DICTATORUL SANITAR CE VA DEVENI ȚAPUL ISPĂȘITOR AL POLITICIENILOR.
Cozmin Gușă: Decizia Comisiei Europene pentru această agenție?
Iosefina Pascal: Da. Este în subordinea directă a Comisiei Europene, nu poate fi controlată de Parlamentul European, Parlamentul European va avea un reprezentant în cadrul Comisiei care va putea propune, așa, cum sunt la noi comisiile în general pentru investigarea anumitor nereguli din România, practic acel reprezentant are rol de agent constatator. Ei, interesant este că în cadrul comunicatului oficial pe 16 septembrie a acestei agenții se spune clar planul pentru următorii doi ani. Autoritatea aceasta, HERA, „va elabora modele pentru a prognoza epidemii și până la începutul anului 2022 va identifica și va acționa în cazul a cel puțin trei amenințări cu impact ridicat”. Deci cu alte cuvinte până în 2022 cât mai avem? Trei luni, deci mai apar trei tipuri de virus?
Sigur că dacă mergem în conspirații cum zic ăștia, pot să fie variante ale SARS-COV2, variante care apar în urma vaccinării necontrolate. Este prima dată în viața mea, destul de scurtă, 28 de ani, dar pasionată fiind de domeniul medical și în general de tot ce înseamnă morbid, științific, e prima dată când văd că sunt vaccinați oamenii cu japca, evident, cu un ser experimental, din nou, evident, dar în plină epidemie, în plin val epidemic. Nu se poate așa ceva, ăsta e un lucru de bază în epidemiologie nu fac astfel de lucruri, nu vaccinezi un om dacă și un pic de stare febrilă, darămite când tu știi că ai răspândire intracomunitară necontrolată, și intracontinentală, deci ai pandemie. Eu cred că asta urmează în următoarele luni.
Cozmin Gușă: Să revenim la asta cu HERA că e foarte interesant. Deci tu spui că din pământ, din iarbă verde a răsărit așa, această agenție despre care parlamentul nu știe, că n-a votat pentru înființarea ei, care merge pe linie executivă a Comisiei Europene și care această agenție a fost creată sub motivația că avem rapid, repejor în toamna asta încă, mă rog, 2-3 evenimente foarte dure de tip pandemic care s-ar putea să fie modificări ale acestui virus. Deci previziunea este clară: ne mănâncă puricii, cum ar veni, până la finalul anului.
Iosefina Pascal: Exact.
Cozmin Gușă: Și HERA asta se va lupta cum? Ce crezi că va face ea?
Iosefina Pascal: Ca atribuții, în primul rând cea mai gravă chestiune… eu am încercat să fac o paralelă cu această agenție pe care voia s-o înființeze Arafat, Iohannis. Acel proiect care este destul de vechi și pe care l-a reluat recent, în 2020, cu două luni înainte de pandemie, culmea, Marcel Vela. S-a opus Arafat din răsputeri pentru că probabil voiau să-l schimbe pe el și automat agenția respectivă prelua și DSU și IGSU în subordine. Asta face și această agenție. Nu are polițiști care vin și-ți bat la ușă, te amendează și te bagă la pușcărie, însă colaborează și controlează la nivel militar în statele membre, deci în cadrul Uniunii Europene, politica de sănătate publică de prevenție, de tratament și, mă rog, gestionarea crizei. Deci cu alte cuvinte ce vedeam noi că primeau prin SMS sau la plic liderii și guvernanții țărilor, de pe toată planeta nu doar în Uniunea Europeană, acum va fi decis, la nivelul Uniunii Europene prin această agenție. Care va fi formată, evident, din tot felul de specialiști din ăștia cum avem și noi plătiți greuceanu de Big Pharma.
Cozmin Gușă: Care vor trebui să aibă, probabil, omologi și-n România. Să vedem care vor fi organismele prin care România va implementa această strategie a noii agenții. Pentru că noi, ca să fim euroconformi, la fiecare agenție de acolo trebuie să multiplicăm prin organisme românești. Da, asta sună foarte prost pentru că iese de sub orice control.
Iosefina Pascal: Fiind vorba de medicină de urgență, adică medicină în caz de dezastre, epidemiologice naturale, climatice etc., cu siguranță omologul în România va fi domnul Raed Arafat care a fost de altfel, și, mă rog, apropiat de structura aceasta suprastatală, incontrolabilă, din nou, OMS. Toate organizații, entitățile care au dictat pandemia la nivel global, cât și la nivel european nu sunt sub controlul poporului, până la urmă. Adică nu în ideea că se duce cetățeanul și bate la ușă și se bagă în seamă, ci în ideea în care nici Parlamentul European, nici alte entități nu controlează, nu există un control asupra activității și acțiunile lor. Dovadă fiind faptul că OMS-ul recomanda să nu autopsiem decedații de Covid, când de fapt, evident, medical vorbind, nu se transmite virusul după 24 de ore de la deces nu are cum să supraviețuiască nici un virus. Și doi, avem episodul cu Remdesivir, era băgat cu japca în protocol, dovedit fiind că era un medicament experimental, era făcut pentru Ebola, nu pentru un virus gripal. Acum, la un an după, au venit și-au spus că nu ajută Remdesivirul, ba chiar face rău. Același lucru se întâmplă și cu testele PCR. După doi ani vin și ne spun domne, știți că rata de fals pozitiv sau fals negativ este foarte mare, deci nu putem să avem încredere în test.
Cozmin Gușă: Da, bineînțeles că aici este un haloimăs, și înainte să te întreb care ar fi foloasele și consecințele proiectării României în acest scenariu de tip Lombardia 2020, adică România 2021 ca Lombardia 2020, apropo de consecințe, așa cum ai descris și tu posibilul scenariu, aș vrea să-mi spui punctual de ce-ți trezește atâta neîncredere Raed Arafat? Am observat, sigur argumentat de multe ori, dar acum aș vrea scurt pentru ascultători, de ce acest om îți trezește neîncredere, după ce, sigur personaj contradictoriu, dar foarte iubit de români, vrăjind de-a lungul carierei sale cam pe toată lumea, din toate partidele politice fiind – era omul bun la toate?
Iosefina Pascal: Înainte îi spuneam omul-instituție și îi spuneam admirativ asta pentru că, practic, el întruchipa medicina de urgență, SMURD-ul, pompierii. El era omul care conducea aceste instituții. În 2012 mi-am luat bătaie cruntă pentru Raed Arafat. Bine, motivația mea a fost să ies împotriva regimului lui Băsescu, mai puțin pentru Raed Arafat, dar ni se prezentase acest scenariu că Băsescu vrea să distrugă sistemul medical din România, Raed Arafat fiind acuzat el însuși că vrea să privatizeze sistemul de urgență din România, adică a fost o întreagă manipulare acolo, adevărul fiind undeva pe la mijloc. Și e trist că trebuie să-i dau dreptate, după atâția ani, lui Traian Băsescu, în privința lui Raed Arafat, și cred că a rămas, din păcate, singurul politician care a avut de-a face cu acest personaj și care încă-l mai critică. Vasile Blaga, de exemplu, marele contestatar și marele, cum să spun eu, om interesat direct de plecarea lui Raed Arafat de la vârful SMURD, acum îl apără. Ceea ce mi se pare extrem de tare ca informație.
Cozmin Gușă: A, da?
Iosefina Pascal: Da, Blaga este apărătorul lui Raed Arafat și chiar m-a mustrat că îi spun individ lui Raed Arafat. Nu pot să-i mai spun om pentru că nu mai are conexiune cu realitatea, cu societatea, care este formată, oricum, din indivizi, dar acești indivizi sunt oameni. Ei, domnul Arafat, în tot acest timp susținut fiind din afară, am dovedit asta financiar, cel mai grav lucru cred că a fost colectarea în numele victimelor de la Colectiv de bani, de donații, fără să știe aceste victime aceste lucruri. El fiind implicat în intervenția catastrofală de acolo. Sigur, povestea pe Colectiv este complexă și diferită față de ce s-a prezentat în dosar, dar acest om era în conflict de interese. Așa se află și acum în conflict de interese având aproape 17 sau 18 funcții în stat, fiind totodată în CNSU, în Consiliile județene de situații de urgență, subordonând politic și civil, militarii de la IGSU, tot felul de lucruri aiurea. După aia avem problema achizițiilor. Domnul Raed Arafat a semnat cu mânuța sa achizițiile pe izolete, de exemplu. A fost mare tam-tam cum plimbau oamenii cu izolete, parcă era un film horror, parcă eram la Cernobîl, nu am văzut așa ceva nici la Cernobîl. Oameni băgați în izolete cărați pentru show, tot acel circ cu ambulanțele din curtea de la „Matei Balș”, interesant era că erau ambulanțe SMURD, nu erau ambulanțele statului.
Cozmin Gușă: Izolete foarte scumpe, la prețul unei mașini de preț mediu.
Iosefina Pascal: Da. După aia avem problema măștilor și a altor contracte de acest fel. Însă domnul Raed Arafat a încercat mereu să obțină mai multă putere decât a avut și nu cred că-și dă seama că politicienilor le convine acest lucru. Pentru că va ieși țap ispășitor Raed Arafat. Eu am spus asta de la bun început, dacă nu-l interesează soarta românilor, dacă este atât de controlat, măcar să-și dea seama că după această pandemie nu mai este cale de întors. Sprijinul popular nu mai există iar el va fi direct acuzat, pentru că el vine cu aceste propuneri insalubre și ilegale și neconstituționale în Comitetul Național pentru Situații de Urgență, unde s-a și propus adoptarea în mod ilegal a acestui pașaport de vaccinare în România. Ținem minte că majoritatea deciziilor CNSU au fost ilegale pentru c-au fost nepublicate în Monitorul Oficial și totuși, românii au fost amendați în baza acelor decizii, au fost încarcerați în spital. Erau practic în detenție acolo. Au fost băgați și la spitale de nebuni, anumiți cetățeni care se revoltau. În general, domnul Raed Arafat nu mai este ceea ce a fost, eu nu cred că a venit întâmplător direct pe acest eșichier al medicinei de urgență și nu cred c-a ajuns întâmplător promotorul bunelor practici în medicina de urgență la nivel global. A fost invitat atât dânsul, cât și președintele Fundației pentru SMURD la tot felul de simpozioane pentru mari donatori din lumea arabă, din Asia, oameni care finanțau această fundație pentru SMURD, care, din păcate, deține patentul și mărcile înregistrate pentru tot ce înseamnă echipamentul SMURD folosit în mod actual, inclusiv combinezonul. Totul de pe instituția SMURD-ului și de pe echipamentele, materialele SMURD, care ar trebui să deservească statul român sunt de fapt private. Sunt ale Fundației pentru SMURD. Riscul este că dacă Raed Arafat va fi îndepărtat noi o să rămânem complet descoperiți, așa ca un nerv expus la o măsea în momentul în care acesta va zice: „Bun, eu plec și iau totul”.
ISTERIA DE TOAMNĂ VA FI GENERATĂ ÎN ȘCOLI PE SPATELE COPIILOR, SPRE DISPERAREA PĂRINȚILOR ȘI BUNICILOR.
Cozmin Gușă: Foarte clar prezentarea lui Raed Arafat. Eu am mai văzut din ce ai spus tu, din când în când despre asta, ascultătorii noștri însă nu.
Te rog pe ultimele minute să ne explici etapele în care am putea ajunge într-un scenariu de tip Lombardia pe care tu l-ai prezentat, vorbesc despre timp. Ai vorbit despre o posibilă declanșare post congres PNL, care poate să fie și o strategie pentru un posibil congres virtual USRPLUS, să se lucreze diferit, apropo de cele două formațiuni de sistem, care sunt implicațiile politice? Dar pentru populație tu zici că vom ajunge foarte rapid într-un scenariu roșu din luna octombrie, iar anumite regiuni din România, să vedem care vor fi alese, vor fi practic puternic, puternic calamitate, exact în scenariu de coșmar. Noi vorbim despre niște lucruri făcute cu intenție în acest moment pentru că în mod normal un virus nu s-ar putea manifesta în felul ăsta, și probabil că din raportări, și din fel de fel de simulări de speriat lumea, cum au fost făcute și în 2020, se va ajunge la o isterie publică. Cum o vezi tu însă faptic, în următoarea perioadă?
Iosefina Pascal: Da, este singurul virus care-și ia vacanță și programatic vine, evident, după evenimente majore, cum a fost, cum ziceam, în cazul alegerilor din 2020, atunci scăzuseră drastic infectările deși mureau oamenii pe capete în mod real, statistic, conform EUROSTAT. Așa va fi și aici. Din start am descoperit, tot prin intermediul investigațiilor recente că s-au făcut achiziții de zeci poate sute de milioane de euro de tablete. Ei, Afacerea „Tableta” e una frumoasă, e excelentă. Afacerea „Tableta” s-a întâmplat și anul trecut când au fost prinși cu pantalonii în vine, copii n-au tablete, trebuie să luăm tablete pe repede înainte și se plângeau, mi se plângeau oricum mie părinți că nu au tablete. Condiția să primești o tabletă tu, ca familie, mă rog, pentru copilul tău era să nu ai nici un dispozitiv electronic în casă pentru telecomunicații. Adică dacă aveam telefon eu ca mamă, nu mai primea copilul meu tabletă, chiar dacă el n-avea telefon. Evident, nu s-au dat acele tablete. Ele există, sau mă rog, există pe hârtie, că fizic n-am cum să dovedesc dacă există sau nu. Și acum, de exemplu, primăria domnului Băluță a făcut un contract de 43 de milioane de euro pentru tablete. Nu se poate așa ceva este bezna minții. Adică, stai un pic, vorbim de un sector. Nu vorbim nici măcar de Sectorul 1 cu cel mai mare buget din București, vorbim de Sectorul 4, în condițiile în care s-au făcut astfel de achiziții și anul trecut.
Au deschis școlile programatic pentru a justifica aceste infectări. La noi se merge și se bate pingeaua pe copii, este insistența asta maladivă de a teroriza părinții și copii, și bunicii deopotrivă. Adică atacând copiii, ataci tot ce e în jurul lor și creezi o presiune…
Cozmin Gușă: Deci vom avea de-a face cu infectări în școli, ăsta e planul.
Iosefina Pascal: Vor justifica închiderea școlilor, vor spune suntem OK, suntem pregătiți, deși am ciordit și anul trecut, mai ciordim și acum, suntem pregătiți, facem online, nici o problemă, vă mor copiii. A venit doamna Violeta Vijulie, care pe lângă faptul că a spus la un post de televiziune că doar 30% dintre români sunt deschiși la minte, iar restul de 70% practic sunt încuiați, ăștia nevaccinați, adică. A mai spus că sunt foarte mulți copii bolnavi în spitale cu SARS-COV 2, adică 10. Evident că este o gogomănie, dar doamna Violeta Vijulie este un exemplu de om nedeștept, ca să introduc niște elemente noi în discuție. Dar acest exemplu de om nedeștept a spus că 10 copii sunt practic mulți. Avem o problemă mult mai mare. Copiii bolnavi de leucemie n-au mai primit Vesanoid de când a venit domnul Vlăduț, „marele salvator” al copiilor la guvernare. Deci e relevant în întrebarea dumneavoastră? Este relevant pentru că vor muri, într-adevăr, mulți copii, așa cum au murit și acei 88% dintre pacienții oncologici, vor muri copii cu boli cronice, și aceștia, în stilul caracteristic, pe care ni l-a devoalat doamna Mihăilă, vor fi puși la Covid. Noi din 30 și ceva de mii de oameni decedați de Covid la momentul respectiv, avem de fapt doar 280 decedați din cauza Covid și nu cu Covid. Cu Covid poți să mori și călcat de mașină, ai Covid, dar nu Covidul te-a omorât, ci mașina. Deci asta e irelevant, dar statistic, mai ales prin metoda asta de testare PCR, poate fi justificat un număr mare de infectări și chiar decese. Și știm că emoțional așa creezi o tragedie. Așa s-a făcut mulajul politic pe emoția de la Colectiv, unde vorbeam de tineri, în principiu. Da, cred că va fi o tragedie în rândul copiilor.
Cozmin Gușă: Deci ne așteaptă o manipulare manevrată din punct de vedere statistic al raportărilor care va genera o emoție colectivă, iar emoția colectivă atât de mare, pornind de la copii, așa cum ai spus tu, practic nimeni nu mai stă să cerceteze că Violeta Vijulie a spus că sunt 10, deci sunt foarte mulți, că marea majoritate vor muri, din păcate, de alte boli dar vor fi raportați de Covid, va fi o isterie generală de tip izoletă pe stradă, și instituțiile de presă main-stream angajate în raportările guvernamentale și nu în explicarea acestui fenomen care practic, ne va bulversa.
Iosefina Pascal: Păi întreaga campanie de vaccinare a fost bazată pe lipsa dovezilor științifice și pe „vaccinul conține vacanțe, muzică, prieteni, școală”, e o prostie. Dar, asta e o rețetă clasică nu doar serviciilor, aici vorbim de fapt de un hibrid între guverne, servicii implicit, și Big Tech, Big Pharma, companiile astea multinaționale care fac profituri de miliarde în acest moment.
Același lucru s-a întâmplat în Siria când au venit cu „Assad animalul care a gazat copiii” și au pozat niște actori copii, în tot felul de ipostaze, dovedindu-se ulterior că aceiași copii erau folosiți și la alte evenimente emoționale.
Cozmin Gușă: Da asta a fost propaganda internațională, acum noi vorbim de propaganda de pe terenul nostru, care nu suntem implicați în nici un conflict geopolitic intern cum a fost implicată Siria, dar cunosc această fază. Iosefina îți mulțumesc mult pentru astăzi, timpul ne-a expirat dar într-un mod plăcut și extrem de consolidat. Trebuie să mai spun că SRS-ul mi-a atras atenția asupra ta, deși te-am observat și eu de mai mult timp. Îmi pare bine că te-am adus în fața ascultătorilor Gold FM. Mi-a plăcut mult felul în care prezinți și expertiza ta, te felicit încă o dată și sper ca să le oferim în scurt timp celor de la Gold FM plăcerea unor reîntâlniri ritmice cu tine. Îți mulțumesc mult, îți doresc o săptămână bună și să știi că o să te urmăresc și eu la emisiunile tale în contrapartidă, ca așa e frumos.
Iosefina Pascal: Mulțumesc, Doamne ajută! Sper să ne auzim cu vești mult mai bune, așa zic mereu dar văd că nu se întâmplă.
Cozmin Gușă: Important este să explicăm veștile proaste ca să nu creadă lumea că vine potopul peste ei, în nici un caz. Ăsta este rolul nostru și rolul celor ca tine care investighează.
Prieteni a fost Josefina Pascal pentru voi, remarcabil, trist, dur, asta e viața, privim adevărul în față, ăsta e rolul jurnaliștilor de investigații și Iosefina își face treaba cu prisosință.