-6.4 C
București
luni, ianuarie 12, 2026
-6.4 C
București
luni, ianuarie 12, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeJudecătorul-Mesia de la Ploiești și americanii. Strategie tembelă: ''Hai să reparăm România...
Data publicării: aprilie 25, 2025 10:50

Judecătorul-Mesia de la Ploiești și americanii. Strategie tembelă: ”Hai să reparăm România distrugând-o!”

Data publicării: aprilie 25, 2025 10:50

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

Ieri după-amiază am avut discuții timp de vreo trei ore. N-am consultat, deci, telefonul mobil, iar când am reluat comunicarea, ecranul acestuia era invadat de zeci de mesaje de tip „Turul 2 înapoi!”, rezultat datorat unui nou „Mesia național”, judecătorul Alexandru Vasile, mi se pare, din Ploiești. Mesajele pe care le-am primit erau de tip triumfător-exaltat, de parcă cine știe ce am fi câștigat, și m-am gândit cu mâhnire la starea de spirit în care au ajuns prea mulți dintre compatrioții noștri. Cum să te bucuri că se blochează din nou procesul electoral curent, ca să îl reluăm pe cel în care se confruntă Georgescu cu Lasconi, deci va fi președinte unul dintre cei doi. Nivelul competitiv politic de tip gâgă al lui Lasconi l-am perceput corect și în 2024, dar pe cel al lui Georgescu l-am putut afla doar ulterior, în urma comportamentelor sale și a dezvăluirilor incontestabile despre defectele sale. Cu tot necazul aferent pierderii iluziei de democrație în care trăiau românii, orice om cu scaun la cap, mai ales suveranist, poate avea satisfacția faptului că nu ne-am pricopsit cu „Mesia Georgescu” președinte; am fi încurcat-o rău de tot ca țară.

Ce anume a fost ziua deciziei CCR din 6 decembrie 2024? A fost ziua în care sistemul opresiv din SECURISTAN a fost obligat să dea cărțile pe față, a suspendat de iure și de facto democrația de paradă, în care oricum oamenii informați sau pățiți nu mai credeau de mult. Dar ei n-ar fi putut face nimic dacă șeful cel mare din SUA, secretarul de stat Antony Blinken, nu le-ar fi deschis calea, cu o zi înainte, când a emis, de la Roma, declarația oficială că în alegerile din România au intervenit rușii. Astfel, în seara zilei de 5 decembrie, li s-a putut face instructajul judecătorilor CCR, ce validaseră deja turul 2, spunându-li-se celor nouă cam așa: „Veți săvârși o mare ilegalitate, dar avem girul dovedit al Washingtonului (uitați-vă la Blinken), ce va rezolva și cu Bruxellesul. Băgați mâine dimineață o informală, apoi luați rapid decizia că n-o s-o conteste nimeni. Iar cu românii nu-i problemă, avem noi grijă să nu se revolte în stradă”. Iar oficialii SECURISTANULUI chiar au rezolvat; așa au apărut în seara de 6 decembrie, după decizia CCR, mesajele lui Călin Georgescu și George Simion, plus alți jurnaliști ulterior viteji, ca românii să nu cumva să iasă în stradă să se revolte. Așa m-am trezit și eu seara că fusesem singurul care ceruse în mod expres, nu doar ca românii să iasă în stradă, dacă mai vor turul 2, dar cerusem și anchetarea urgentă a judecătorilor CCR, invocând și posibilitatea arestărilor pentru salvarea democrației. Iar cei ce au acționat în mod laș și teleghidat pe 6 decembrie au devenit, ulterior, eroii luptei contra Sistemului. Cum mai zic românii obidiți: „fi-mi-ar greață!”.

Deja au apărut destule date despre noul „Mesia din Ploiești”, ce-l recomandă că este în mod cert tot un om al Sistemului, ce a fost pus să blocheze și aceste alegeri; probabil că treburile nu merg conform calculelor inițiale, Nicuşor sau Ponta n-au crescut suficient de mult, Simion n-a scăzut încă destul de tare, pot fi și alte situații, acestea se vor developa în zilele următoare. Cei care au dat lovitura din 6 decembrie, au avut nevoie, deci, de autoritatea inconștientului american Antony Blinken, ca să se poată impune. Cei care și-au dat mâna pentru generarea loviturii de la Ploiești, de ieri, e previzibil că au folosit resurse autohtone, tot de tip securistic. Celor care spuneți că vi se pare că avem de-a face cu un gest responsabil și democratic din partea judecătorului Alexandru Vasile, dacă sunteți doar naivi, vă transmit compasiunea mea; dacă însă știți cu ce avem de-a face, vă tratez cu mult dispreț. Ceilalți raționali, aflați de la mine că se implementează strategia tembelă „Hai să reparăm România, distrugând-o!”. Deci ne aflăm în fața unui pericol mortal.

Și închei tot cu americanii și starea dezastruoasă în care a ajuns economia românească după guvernările Iohannis. O să sesizați lesne și în curând, că am ajuns aici, deoarece liderii noștri guvernamentali au acceptat dictatele SUA, prin care ni s-a impus cheltuirea de zeci de miliarde de dolari pentru achiziție de armament american, ce poate nu mai vine niciodată, respectiv că am susținut, deși nu aveam posibilitatea, prin finanțări și credite ce nu vor mai fi rambursate vreodată, Moldova și Ucraina. Deci dacă e vorba despre vreun „Mesia judecător”, apăi eu îl aștept pe cel ce îi va chema la bară să fie judecați aspru și condamnați pe Iohannis & company. Punct.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

CNSAS identifică un fost securist, devenit spion SIE, beneficiar de credite...

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus, luna trecută, la Curtea de apel București, o acțiune în care solicită să se constate...

Băsescu, afirmații în calitate de fost beneficiar al fraudării electorale: “Nu...

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, este de părere că autorităţile din România nu au dovezi solide care să fi stat la baza deciziei...

De la facultate, direct în șomaj! Ce obstacole întâmpină tinerii britanici

Tot mai mulţi tineri din Generaţia Z întâmpină dificultăţi serioase în obţinerea primului loc de muncă, iar explicaţiile merg dincolo de contextul economic. Potrivit datelor publicate...

Dan Diaconu descrie viitoarea criză economică. Tinerii, vizați de șomaj masiv!

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Statistica șomajului publicată de INS, cu toate că nu conține cifre spectaculoase, ar trebui să vă dea transpirații reci pe șira...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img